Iubiților, astăzi Biserica ne pune înainte o adevărată icoană a slujirii apostolice și a mărturisirii neînfricate. Îi cinstim pe Sfinții Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, vestitori ai Evangheliei și împreună-lucrători ai marilor Apostoli; pe Sfântul Sfințit Mucenic Valentin, Episcopul Umbriei, păstorul care a vindecat bolile oamenilor și le-a luminat sufletele; și pe Sfânta Muceniță Iulita, femeia care a ales să piardă toate bunurile pământești, dar să nu se despartă de Hristos.
Ei au mers pe drumuri lungi, au trecut prin cetăți ostile, au cunoscut temnița, nedreptatea și moartea, dar nu au încetat să vestească lumii că Hristos a înviat și că în El omul găsește libertatea adevărată.
Sfântul Sila a fost unul dintre bărbații de seamă ai Bisericii din Ierusalim, cunoscut pentru credința, înțelepciunea și darul său prorocesc. După Sinodul Apostolic, el a fost trimis la Antiohia împreună cu Pavel, Barnaba și Iuda Varsava, pentru a duce credincioșilor hotărârile Apostolilor și pentru a întări unitatea Bisericii.
Mai târziu, Sfântul Apostol Pavel l-a ales drept însoțitor în cea de-a doua călătorie misionară. Împreună au străbătut Siria, Cilicia și Macedonia, întărind comunitățile creștine și vestind Evanghelia celor care nu auziseră încă numele lui Hristos.
În cetatea Filipi, după ce au eliberat o tânără de un duh necurat, Pavel și Sila au fost prinși, bătuți cu toiege și aruncați în temniță. Picioarele le-au fost strânse în butuci, iar trupurile le erau pline de răni.
Totuși, la miezul nopții, cei doi nu se tânguiau și nu cereau răzbunare. Se rugau și cântau lui Dumnezeu. Deodată, un cutremur puternic a zguduit temnița, ușile s-au deschis, iar legăturile tuturor celor închiși au căzut.
Temnicerul, crezând că prizonierii fugiseră, era gata să-și ia viața. Sfântul Pavel l-a oprit, iar omul, văzând minunea și pacea celor pe care îi păzise, a întrebat: „Ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc?” În aceeași noapte, el și întreaga sa familie au primit credința și Sfântul Botez.
Sfântul Sila ne arată că rugăciunea nu îndepărtează întotdeauna imediat încercarea, dar schimbă felul în care o trăim. El a făcut din temniță biserică, din lanțuri prilej de laudă și dintr-un temnicer înspăimântat, frate în Hristos.
Sfântul Silvan a fost un vrednic împreună-lucrător al Sfinților Apostoli Petru și Pavel. El este pomenit în epistolele lor ca frate credincios și slujitor statornic al Evangheliei.
A împărtășit ostenelile misionare ale Apostolilor, călătorind în ținuturi îndepărtate și întărind comunitățile creștine aflate la început. A purtat scrisori apostolice, a transmis învățături și a rămas alături de credincioși în vremuri de prigoană.
Tradiția Bisericii îl pomenește ca episcop al Tesalonicului, unde a păstorit cu înțelepciune și jertfelnicie. Nu a căutat cinstea oamenilor, ci s-a străduit să păstreze neștirbită credința primită de la Apostoli.
Sfântul Silvan ne învață frumusețea slujirii tăcute. Nu toți sunt chemați să fie în prim-plan, dar fiecare este chemat să fie credincios. Uneori, cea mai mare lucrare este aceea de a-i sprijini pe ceilalți, de a rămâne alături de ei și de a duce mai departe, fără zgomot, lumina Evangheliei.
Sfântul Crescent s-a numărat printre ucenicii și colaboratorii Sfântului Apostol Pavel. Acesta îl pomenește în cea de-a doua Epistolă către Timotei, arătând că fusese trimis să propovăduiască în Galatia.
Crescent a vestit Evanghelia cu multă râvnă și a întemeiat comunități creștine în locuri în care oamenii trăiau încă în întunericul idolatriei. Tradiția bisericească mărturisește că a propovăduit și în Galia, a hirotonit slujitori ai Bisericii și a pregătit ucenici care să-i continue lucrarea.
El nu s-a mulțumit să vorbească despre Hristos doar într-o singură cetate. Dragostea pentru mântuirea oamenilor l-a făcut să străbată ținuturi îndepărtate, înfruntând primejdii, oboseală și împotrivire.
În cele din urmă, și-a pecetluit propovăduirea prin moarte mucenicească.
Sfântul Crescent ne amintește că Evanghelia ne scoate din comoditate. Cine a primit lumina lui Hristos este chemat să o împărtășească și altora, prin cuvânt, prin faptă și prin exemplul propriei vieți.
Sfântul Epenet este pomenit cu dragoste de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani, unde este numit „iubitul meu” și „începătura Asiei în Hristos”, adică unul dintre cei dintâi oameni din acele ținuturi care au primit credința creștină.
Faptul că a fost printre primii credincioși nu l-a făcut să se mândrească. Dimpotrivă, el a înțeles că primirea Evangheliei aduce și o mare responsabilitate: aceea de a deveni sprijin și lumină pentru ceilalți.
Tradiția îl pomenește ca episcop și propovăduitor, slujind cu râvnă unei comunități aflate la început. El a transformat bucuria întâlnirii cu Hristos într-o viață întreagă de slujire.
Sfântul Epenet ne învață că începutul credinței trebuie să rodească. Nu este de ajuns să ne numim creștini; trebuie să lăsăm Evanghelia să ne schimbe gândurile, alegerile și felul în care îi iubim pe cei din jur.
Sfântul Andronic este amintit de Sfântul Apostol Pavel împreună cu Sfânta Iunia. Apostolul neamurilor îi numește rudele sale, împreună-robiți cu el și vestiți între Apostoli, mărturisind că ei Îl primiseră pe Hristos înaintea sa.
Andronic a vestit Evanghelia în multe ținuturi și a fost așezat episcop în Panonia. Prin cuvântul său, mulți au părăsit închinarea la idoli și au primit credința în Dumnezeul cel adevărat.
Nu s-a limitat la o singură cetate, ci a mers acolo unde Biserica avea nevoie de el. A îndurat prigoane, lipsuri și suferințe, rămânând statornic până la sfârșit.
Sfântul Andronic ne învață că fiecare om are propria chemare și propria cruce. Nu este suficient să fim apropiați de oameni credincioși sau să admirăm viețile sfinților. Suntem chemați să devenim noi înșine mărturisitori ai lui Hristos în locul și în timpul în care trăim.
Tot astăzi îl cinstim pe Sfântul Valentin, episcop al cetății Interamna din Umbria. A fost un păstor plin de milă, cunoscut pentru darul vindecărilor și pentru dragostea cu care îi primea pe cei bolnavi și întristați.
El nu vedea în omul suferind doar o boală care trebuia vindecată, ci un suflet care avea nevoie de lumină, nădejde și apropiere de Dumnezeu. De aceea, fiecare vindecare era însoțită de rugăciune și de propovăduirea Evangheliei.
Prin mijlocirea sa, mulți bolnavi au primit alinare, iar oameni care se închinau idolilor au ajuns să creadă în Hristos. Minunile nu le folosea pentru propria slavă, ci pentru a-i conduce pe oameni la adevăratul Doctor al sufletelor și al trupurilor.
Lucrarea sa a stârnit însă împotrivirea autorităților păgâne. Sfântului i s-a cerut să renunțe la credință și să aducă jertfă idolilor. El a refuzat, mărturisind că numai Hristos este Dumnezeu și Mântuitor.
A fost supus chinurilor și, în cele din urmă, și-a dat viața pentru Domnul, pecetluindu-și slujirea arhierească prin sângele muceniciei.
Sfântul Valentin ne arată că iubirea creștină nu este numai sentiment, ci slujire, vindecare, răbdare și jertfă. El a iubit oamenii nu doar prin cuvinte, ci purtându-le durerile și conducându-i spre Hristos.
Sfânta Iulita a fost o femeie creștină înstărită, cunoscută pentru credința și viața ei curată. Un om lacom i-a răpit pe nedrept o parte din avere și, pentru a-și păstra câștigul necinstit, a dus-o înaintea judecătorului.
În acea vreme, creștinii erau lipsiți de apărare înaintea legii. Iulita și-ar fi putut recupera bunurile dacă ar fi acceptat să aducă jertfă idolilor și să se lepede, măcar în aparență, de Hristos.
Pentru mulți, acesta ar fi părut un compromis mic și justificat. Dar Sfânta Iulita a înțeles că nu poți apăra un bun trecător pierzând comoara veșnică a sufletului.
Ea a mărturisit cu îndrăzneală că este creștină și a spus că preferă să piardă întreaga avere decât să se lepede de Domnul.
Judecătorul a poruncit să fie arsă de vie. Sfânta a primit osânda cu pace, știind că focul nu îi putea nimici sufletul și că moartea avea să o ducă în brațele lui Hristos.
Cel care îi furase bunurile a rămas pentru o vreme cu averea ei, dar Iulita a dobândit comoara pe care nici hoții, nici judecătorii și nici moartea nu o mai puteau lua.
Ea ne învață că uneori credința este pusă la încercare nu numai prin chinuri văzute, ci și prin compromisuri aparent mici. Când omul acceptă să-și calce conștiința pentru un câștig trecător, pierde mai mult decât primește.
Iubiților, Sfinții de astăzi ne spun că libertatea adevărată nu depinde de ușile deschise ale unei temnițe, ci de o inimă care nu poate fi înlănțuită. Omul care Îl are pe Hristos rămâne liber chiar și în suferință, iar cel care își vinde conștiința devine rob chiar dacă posedă întreaga lume.
Pentru rugăciunile Sfinților Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, ale Sfântului Sfințit Mucenic Valentin, Episcopul Umbriei, și ale Sfintei Mucenițe Iulita, Hristoase Dumnezeul nostru, întărește-ne în credință, păzește-ne conștiința curată, dăruiește-ne curaj în mărturisire și inimă milostivă față de cei aflați în suferință. Învață-ne să ne rugăm în încercări, să slujim fără slavă deșartă și să nu schimbăm niciodată comoara sufletului pentru lucrurile trecătoare ale acestei lumi, ca împreună cu toți sfinții să Te slăvim în vecii vecilor. Amin!
