SFINTELE MUCENIȚE MINODORA, MITRODORA ȘI NIMFODORA ȘI SFÂNTA ÎMPĂRĂTEASĂ PULHERIA

Le cinstim pe Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora, trei surori după trup care au devenit surori și în sfințenie, alegând curăția, rugăciunea și mărturisirea credinței până la jertfa vieții, și pe Sfânta Împărăteasă Pulheria, femeia care a trăit în mijlocul puterii și strălucirii Constantinopolului, dar care a înțeles că o coroană nu valorează nimic dacă omul își pierde sufletul.

Unele au ales singurătatea și nevoința. Cealaltă a fost chemată să trăiască în centrul unui imperiu. Unele au mărturisit prin sângele muceniciei, cealaltă prin apărarea credinței și prin felul în care și-a folosit autoritatea.

Viețile lor ne descoperă astfel un adevăr care ne privește pe fiecare: nu locul în care trăim ne împiedică să devenim sfinți. Important este cine stăpânește inima noastră în acel loc.

Sfintele Minodora, Mitrodora și Nimfodora au trăit la începutul secolului al IV-lea, în Bitinia, într-o vreme în care mărturisirea credinței creștine putea aduce prigoană și moarte.

Erau surori după trup, dar între ele exista o legătură și mai adâncă: aceeași iubire pentru Hristos.

Au ales să se retragă într-un loc singuratic, dedicându-și viața rugăciunii, postului și curăției. Nu au fugit de oameni din dispreț față de lume, ci au căutat liniștea pentru ca nimic să nu le tulbure legătura cu Dumnezeu. Tradiția Bisericii mărturisește că, pentru viața lor curată, au primit și darul vindecării, iar oamenii au început să le caute și să primească ajutor prin rugăciunile lor.

Ele nu aveau averi, poziții sau putere, dar aveau ceva mult mai greu de dobândit: pacea unei conștiințe care Îl alesese pe Dumnezeu.

Faima lor a ajuns însă la dregătorul Fronton, care a poruncit să fie aduse înaintea lui. Văzându-le tinerețea, a încercat mai întâi să le convingă să renunțe la Hristos. Le-a oferit ceea ce lumea oferă adesea atunci când cere un compromis: siguranță, cinste și posibilitatea unei vieți liniștite.

Dar surorile înțeleseseră deja că există lucruri care nu pot fi negociate.

Pentru ele, Hristos nu era o idee frumoasă la care puteau renunța atunci când viața devenea grea.

Era Viața însăși. Pentru a le înfricoșa pe celelalte două, prigonitorul a început cu Minodora.

A încercat să o înduplece, apoi a amenințat-o. Când a văzut că tânăra nu se leapădă de credință, a poruncit să fie chinuită.

Minodora a rămas statornică și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Prigonitorul credea că trupul surorii lor le va înfricoșa pe Mitrodora și Nimfodora.

Dar s-a întâmplat ceva ce puterea lumii nu putea înțelege. Ele au plâns, au suferit, dar nu s-au lepădat.

Credința lor nu le făcea insensibile. Nu însemna că nu simțeau durerea despărțirii. Însemna că durerea nu a reușit să le despartă de Dumnezeu.

Și aici viața lor se apropie foarte mult de noi. Pentru că adevărata credință nu este încercată numai atunci când trebuie să spunem „cred în Dumnezeu”.

Este încercată mai ales atunci când viața ne întreabă: „Mai crezi și acum?” Când ai pierdut ceva, când rugăciunea pare că nu primește răspuns.

Când cineva drag suferă, când ai făcut bine și ai primit nedreptate.

Când nu înțelegi de ce Dumnezeu a îngăduit o anumită încercare.

Atunci credința nu mai este doar cuvânt, devine alegere.

După moartea Minodorei, Mitrodora și Nimfodora au fost chemate din nou să renunțe.

Acum știau exact ce le aștepta. Nu mai era o amenințare abstractă.

Văzuseră prețul și totuși au rămas credincioase.

Mitrodora a primit și ea mucenicia, iar apoi Nimfodora, rămasă ultima dintre cele trei, a fost pusă înaintea aceleiași alegeri.

Ar fi putut spune: „Am pierdut deja două surori. Vreau să trăiesc.”

Dar dragostea ei pentru Hristos era mai puternică decât frica. A mărturisit și ea până la capăt.

Trei surori au intrat împreună în nevoință și trei surori au rămas împreună în credință.

Aceasta face ca viața lor să fie nu numai o poveste despre mucenicie, ci și una dintre cele mai frumoase icoane ale familiei care se ajută să ajungă la Dumnezeu.

Ce fel de oameni devenim unii lângă alții? Iubiților, aici sfintele surori ne pun înainte o întrebare grea: oamenii care trăiesc lângă noi se apropie de Dumnezeu datorită nouă sau le facem drumul mai greu?

În familie ne influențăm permanent. Putem să ne hrănim unii altora frica sau credința. Putem să alimentăm supărarea sau să îndemnăm la iertare.

Putem să bârfim împreună sau să ne rugăm împreună.

Putem să ne învățăm copiii că Dumnezeu este important prin cuvinte, iar prin felul nostru de viață să le arătăm că orice altceva este mai important decât El.

Minodora, Mitrodora și Nimfodora s-au întărit una pe alta. Aceasta este una dintre cele mai frumoase forme de iubire: să nu-l iubești pe celălalt numai pentru lumea aceasta, ci să-l ajuți să nu piardă veșnicia.

Să existe măcar un om în viața noastră căruia să-i putem spune:

„Hai să ne rugăm”, „Nu mai ține supărarea.”,„Hai să mergem la biserică.”,„Nu deznădăjdui”,„Dumnezeu nu te-a uitat.” Uneori un asemenea cuvânt poate salva o inimă.

Cu totul altfel a fost drumul Sfintei Pulheria. Ea nu a trăit într-o pustie, ci în Constantinopol, în mijlocul curții imperiale. Era fiica împăratului Arcadie și sora împăratului Teodosie al II-lea și, încă foarte tânără, a primit titlul de Augusta, având un rol important în viața imperiului.

În jurul ei existau toate ispitele pe care le aduce puterea: lux, influență, competiție, intrigă și dorința de control.

Pulheria a înțeles însă că autoritatea nu este proprietate, ci răspundere.

Și-a asumat o viață de rugăciune și curăție, a sprijinit Biserica și operele de binefacere și s-a implicat în apărarea dreptei credințe.

Este ușor să credem că sfințenia aparține numai mănăstirilor și pustiei.

Pulheria ne arată contrariul. Poți să fii aproape de Dumnezeu și atunci când ai responsabilități mari.

Poți să conduci fără să disprețuiești. Poți să ai influență fără să faci din ea un idol. Poți să ai bogăție fără ca bogăția să te aibă pe tine.

Nu poziția ne sfințește și nici poziția nu ne osândește. Felul în care o folosim descoperă ce este în inimă.

Puterea adevărată nu înseamnă să-i faci pe ceilalți mai mici. Sfânta Pulheria are un cuvânt foarte actual pentru orice om care are o formă de autoritate.

Nu trebuie să fii împărat. Un părinte are autoritate, un profesor are autoritate, un șef are autoritate, un om mai experimentat are influență asupra celui care abia începe.

Chiar și într-o familie, unul dintre noi poate avea mai multă putere financiară sau emoțională decât celălalt.

Viața Sfintei Pulheria s-a desfășurat într-o perioadă în care Biserica trecea prin mari frământări teologice. Ea a susținut mărturisirea dreptei credințe despre Hristos și cinstirea Preasfintei Fecioare Maria ca Născătoare de Dumnezeu – Theotokos.

Mai târziu, împreună cu împăratul Marcian, a sprijinit întrunirea Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, din anul 451, care a mărturisit limpede credința Bisericii în Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat.

Pentru noi, disputele teologice de acum multe veacuri pot părea îndepărtate. Dar în centrul lor se afla întrebarea care hotărăște totul: „Cine este Hristos pentru mine?” Dacă este doar o figură istorică pe care o admir, pot să-L las la marginea vieții.

Dacă este doar cineva la care apelez când am probleme, Îl voi căuta numai când am nevoie.

Dar dacă El este cu adevărat Domnul și Dumnezeul nostru, atunci viața întreagă trebuie să înceapă să se așeze în jurul Lui.

Există o frumusețe aparte în pomenirea împreună a acestor sfinte.

Minodora, Mitrodora și Nimfodora au părăsit lumea pentru a trăi în liniște cu Dumnezeu.

Pulheria a rămas în centrul lumii și a trebuit să-L păstreze pe Dumnezeu în mijlocul zgomotului ei.

Și ambele căi au dus spre sfințenie. Aceasta înseamnă că nu trebuie să așteptăm condiții perfecte pentru a începe să trăim cu Dumnezeu.

Nu spune: „M-aș ruga dacă aș avea mai multă liniște.”, „Aș fi mai bun dacă oamenii din jurul meu ar fi altfel.”, „M-aș apropia de Dumnezeu după ce îmi rezolv problemele.”

Poate tocmai locul în care ești acum este locul în care Dumnezeu te cheamă să începi. Pentru unii, pustia este singurătatea, pentru alții, pustia este o casă plină de oameni și griji, pentru unul este boala, pentru altul, serviciul, pentru altul, o căsnicie încercată, pentru altul, lupta pentru un copil care s-a îndepărtat.

Iubiților, Sfintele Minodora, Mitrodora și Nimfodora ne învață că familia poate deveni loc de sfințire atunci când oamenii nu se trag unul pe altul spre lume, ci se ajută să rămână lângă Dumnezeu.

Sfânta Pulheria ne învață că puterea, inteligența, poziția și influența nu ne sunt date pentru a deveni mai mari decât ceilalți, ci pentru a face mai mult bine.

Surorile mucenițe ne spun: „Nu renunța la Hristos atunci când credința începe să coste.”

Pulheria ne spune: „Nu-L uita pe Hristos atunci când viața îți oferă putere și succes.”

Uneori Dumnezeu este uitat în suferință. Alteori este uitat tocmai în prosperitate. Sfintele de astăzi au trecut prin ambele încercări și au rămas. Poate aceasta este cea mai simplă și mai puternică lecție a zilei: rămâi cu Dumnezeu.

Când primești, când pierzi, când ești lăudat, când ești nedreptățit, când rugăciunea primește răspuns și când încă aștepți.

Nu avem nevoie astăzi de o faptă spectaculoasă. Putem începe prin a nu mai hrăni o ceartă în familie, prin a ne ruga pentru cineva care suferă, prin a folosi autoritatea fără să rănim și prin a face un bine pe care nu-l va vedea nimeni.

Pentru rugăciunile Sfintelor Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora și ale Sfintei Împărătese Pulheria, Hristoase Dumnezeul nostru, întărește-ne credința când suntem încercați și păzește-ne inimile când ne merge bine, ca nici suferința să nu ne despartă de Tine, nici bunăstarea să nu ne facă să Te uităm. Dăruiește familiilor noastre pace, iubire și rugăciune; păzește frații și surorile în unire, ocrotește copiii și tinerii și întărește părinții care se roagă cu lacrimi pentru ei. Învață-ne să folosim orice dar, putere și responsabilitate pentru a ridica, nu pentru a răni; să mărturisim adevărul fără ură, să iubim fără compromis și să rămânem lângă cei care suferă. Iar când vom fi puși să alegem între ceea ce trece și ceea ce rămâne, luminează-ne să Te alegem pe Tine, căci Tu ești pacea inimilor noastre, nădejdea celor încercați și Viața care nu se sfârșește. Amin!