SFÂNTUL VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE, SFÂNTUL IERARH IUVENALIE AL IERUSALIMULUI ȘI SFÂNTUL IERARH IOAN MAXIMOVICI

Iubiților, astăzi Biserica ne pune înainte trei chipuri care au slujit lui Hristos în vremuri grele: un voievod care a apărat credința cu sabia și cu rugăciunea, un patriarh care a păzit dreapta învățătură în mijlocul frământărilor dogmatice și un ierarh al vremurilor noastre, care a făcut din viața lui o neîncetată milă pentru cei bolnavi, săraci și părăsiți.
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a domnit în Moldova aproape jumătate de veac, între anii 1457 și 1504. A fost om al luptei, dar și om al rugăciunii. A purtat multe războaie pentru apărarea țării și a credinței, dar nu și-a pus nădejdea doar în oaste, ci mai ales în ajutorul lui Dumnezeu.
Înainte de lupte cerea binecuvântare, iar după biruințe ridica biserici și mănăstiri. Putna, Voroneț, Pătrăuți, Neamț, Dobrovăț și multe alte ctitorii rămân până astăzi mărturii ale credinței lui. Sfântul Daniil Sihastrul i-a fost povățuitor și părinte duhovnicesc, arătându-i că adevărata biruință nu începe pe câmpul de luptă, ci în inimă, prin smerenie și pocăință.
Sfântul Ștefan nu a fost sfânt pentru că nu ar fi avut neputințe, ci pentru că a știut să se întoarcă mereu la Dumnezeu. A plâns, s-a rugat, a zidit, a apărat, a iertat și a purtat în suflet grija pentru poporul său. În el vedem chipul conducătorului care înțelege că țara nu este proprietate, ci responsabilitate înaintea lui Dumnezeu.
Tot astăzi îl pomenim pe Sfântul Ierarh Iuvenalie al Ierusalimului, păstor al Locurilor Sfinte în secolul al V-lea. A trăit într-o vreme în care Biserica era zguduită de erezii și de lupte pentru adevărul despre Hristos.
A participat la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes și la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, unde Biserica a mărturisit limpede că Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Sfântul Iuvenalie a apărat această credință în vremuri de tulburare, când mulți încercau să amestece adevărul cu rătăcirea.
A cunoscut împotriviri, tulburări și chiar alungare, dar nu a părăsit mărturisirea ortodoxă. A păstorit Ierusalimul cu înțelepciune, știind că Locurile Sfinte nu sunt doar amintiri ale trecutului, ci izvoare vii de credință pentru întreaga Biserică. Prin statornicia lui, ne arată că pacea Bisericii nu se poate zidi pe compromis, ci pe adevărul lui Hristos.
Tot astăzi îl cinstim pe Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai secolului al XX-lea. S-a născut în Rusia, în anul 1896, iar după tulburările revoluției a ajuns în exil. A devenit monah și apoi episcop, slujind în China, Europa Occidentală și San Francisco.
Sfântul Ioan nu a fost un ierarh al confortului, ci al jertfei. Vizita bolnavii noaptea, mergea la orfani, la săraci, la cei singuri și la cei aflați pe moarte. Dormea foarte puțin, se ruga neîncetat și purta în inimă durerile oamenilor. În Shanghai a purtat grijă de copiii orfani și de refugiați, iar mai târziu, în Europa și America, a fost sprijin pentru cei dezrădăcinați și încercați.
De multe ori era neînțeles, judecat sau batjocorit, dar nu răspundea cu amărăciune. Dragostea lui era mai puternică decât nedreptatea. Dumnezeu l-a înzestrat cu darul înainte-vederii și al vindecărilor, iar după mutarea sa la Domnul, în 1966, moaștele sale au devenit izvor de mângâiere și minuni pentru credincioși.
Iubiților,
Sfântul Ștefan cel Mare ne învață că puterea trebuie plecată înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Iuvenalie ne învață că adevărul credinței nu se negociază. Sfântul Ioan Maximovici ne învață că sfințenia se vede cel mai limpede în mila față de omul suferind.
Unul a apărat țara, altul dogma, altul pe cei zdrobiți de viață. Toți însă au apărat același lucru: chipul lui Hristos în lume.
Pentru rugăciunile Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, ale Sfântului Ierarh Iuvenalie al Ierusalimului și ale Sfântului Ierarh Ioan Maximovici, Hristoase Dumnezeul nostru, întărește-ne credința, smerește-ne inima și învață-ne să Te slujim prin fapte de dragoste. Amin!