Iubiților, astăzi Biserica ne pune înainte trei chipuri de lumină: un tânăr care a păzit curăția credinței cu prețul vieții, un mucenic smerit care a rămas statornic în ceasul încercării și un ierarh care a apărat adevărul despre Hristos atunci când Biserica era tulburată de erezii.
Sfântul Mucenic Iachint a trăit în vremea împăratului Traian. Era din Cezareea Capadociei și slujea la palatul imperial din Roma. Deși era tânăr și se afla aproape de puterea lumii, inima lui nu s-a lipit de slava trecătoare, ci de Hristos.
Într-o zi, când toți cei de la curtea împăratului au fost chemați la jertfele păgâne, Iachint a refuzat să guste din cele aduse idolilor. Pentru el, nu era vorba doar despre o bucată de hrană, ci despre credincioșia față de Dumnezeu. A înțeles că uneori lepădarea începe cu lucruri mici, cu un gest aparent neînsemnat, dar care rupe sufletul de Hristos.
A fost aruncat în temniță și silit să primească numai hrană jertfită idolilor. Dar tânărul mucenic nu s-a atins de ea. A ales foamea cu Dumnezeu decât îndestularea cu prețul trădării. Trupul i se stingea încet, dar sufletul i se aprindea tot mai mult de dragostea lui Hristos.
Și astfel, la vârstă tânără, Sfântul Iachint și-a dat sufletul în mâinile Domnului, arătând că tinerețea poate deveni altar al sfințeniei atunci când este dăruită lui Dumnezeu.
Tot astăzi îl pomenim pe Sfântul Mucenic Meliton. Despre viața lui s-au păstrat puține amănunte, dar Biserica i-a păstrat numele pentru că și-a pecetluit credința cu sângele său.
El face parte din acea ceată a sfinților tăcuți, despre care istoria spune puțin, dar cerul spune totul. A trăit în vreme de prigoană, când creștinii erau chemați să aleagă între liniștea trecătoare și adevărul veșnic. Sfântul Meliton nu a ales tăcerea fricii, ci mărturisirea credinței.
A răbdat chinuri și moarte pentru Hristos, fără să-și vândă sufletul și fără să se plece înaintea idolilor. Jertfa lui ne amintește că Dumnezeu nu uită nici o suferință răbdată pentru El, nici o lacrimă, nici o rană, nici o mărturisire făcută în ascuns sau în văzul lumii.
Tot astăzi îl cinstim pe Sfântul Ierarh Anatolie, Patriarhul Constantinopolului, mare păstor al Bisericii din secolul al V-lea.
Sfântul Anatolie a trăit într-o vreme în care nu păgânii loveau cel mai tare Biserica, ci rătăcirile dinăuntru. Învățături greșite tulburau credința despre Persoana Mântuitorului Hristos. Unii micșorau dumnezeirea Lui, alții nu înțelegeau deplin omenitatea Lui.
Ajuns Patriarh al Constantinopolului, Sfântul Anatolie a înțeles că pacea Bisericii nu se poate zidi pe compromis, ci pe adevăr. A avut un rol însemnat la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, unde Biserica a mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, în două firi, unite neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit.
Ca păstor, a fost statornic fără să fie aspru și blând fără să fie slab. A apărat credința, a întărit pe credincioși și a arătat că ierarhul adevărat nu caută aplauzele lumii, ci păstrarea adevărului mântuitor.
Iubiților, Sfântul Iachint ne învață să nu ne întinăm sufletul pentru ceea ce trece. Sfântul Meliton ne învață că și sfinții despre care știm puțin pot străluci mare înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Anatolie ne învață că adevărul despre Hristos trebuie păstrat curat, fără frică și fără compromis.
Astăzi idolii nu mai au întotdeauna temple, dar au multe chipuri: mândria, banii, plăcerea, imaginea, frica și dorința de a fi pe placul lumii. Sfinții de astăzi ne cheamă să alegem mai bine simplitatea cu Hristos decât belșugul fără El.
Pentru rugăciunile Sfântului Mucenic Iachint, ale Sfântului Mucenic Meliton și ale Sfântului Ierarh Anatolie al Constantinopolului, Hristoase Dumnezeul nostru, întărește-ne în credință, păzește-ne inimile curate și luminează-ne să trăim în adevărul Tău până la sfârșit. Amin!
