Iubiților, astăzi Biserica ne pune înainte trei mari luminători ai credinței, care au slujit lui Dumnezeu în chipuri diferite, dar cu aceeași dragoste desăvârșită. Îl cinstim pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, doctorul fără de arginți care și-a transformat profesia într-o slujire a iubirii lui Hristos, pe Sfântul Cuvios Manuel, nevoitor al rugăciunii și al smereniei, și pe Sfântul Clement, Arhiepiscopul Ohridei, marele ierarh și luminător al popoarelor slave, care a continuat lucrarea Sfinților Chiril și Metodie.
Viețile lor ne învață că Dumnezeu îi sfințește pe cei care Își pun darurile în slujba aproapelui și că orice chemare, fie ea medicina, monahismul sau păstorirea Bisericii, poate deveni drum spre Împărăția cerurilor atunci când este trăită în ascultare și iubire.
Mai întâi îl pomenim pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Ortodoxiei și ocrotitorul medicilor, al bolnavilor și al tuturor celor care suferă.
S-a născut în cetatea Nicomidia, la sfârșitul secolului al III-lea. Tatăl său, Eustorgie, era păgân, iar mama sa, Evula, era creștină și l-a crescut, încă din copilărie, în dragostea față de Hristos. După moartea mamei sale, Pantoleon, acesta era numele lui de la naștere a fost trimis să studieze medicina la vestitul doctor Eufrosin, devenind în scurtă vreme unul dintre cei mai iscusiți tineri medici ai vremii.
În acea perioadă l-a cunoscut pe bătrânul preot Sfântul Ermolai, ascuns din cauza persecuțiilor. Acesta i-a vorbit despre Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, Care vindecă nu doar bolile, ci și moartea însăși.
Hotărârea vieții sale s-a petrecut când a întâlnit un copil mort, ucis de mușcătura unui șarpe. Pantoleon s-a rugat atunci lui Hristos, spunând că dacă Dumnezeul propovăduit de Ermolai este adevărat, copilul să învie. În aceeași clipă, copilul s-a ridicat viu, iar șarpele a murit. Această minune l-a făcut să primească Sfântul Botez și să-și închine întreaga viață lui Hristos.
Din acel moment, nu mai vindeca doar prin știința medicală, ci și prin rugăciune. Îi primea pe toți fără plată, fie că erau bogați sau săraci, robi sau oameni liberi. Îngrijea răniții, cerceta bolnavii și împărțea averea sa celor lipsiți, convins că medicul adevărat trebuie să vindece și trupul, și sufletul.
Faima lui a stârnit însă invidia celorlalți medici, care l-au pârât împăratului Maximian, spunând că este creștin.
Adus înaintea împăratului, Pantelimon a mărturisit fără teamă că toate vindecările sale sunt lucrarea lui Hristos. Pentru aceasta a fost supus unor chinuri cumplite. A fost ars cu făclii, aruncat în mare cu o piatră legată de gât, dat fiarelor sălbatice, întins pe roată și fiert în plumb topit. Dar Dumnezeu îl păzea nevătămat, iar fiecare minune aducea la credință pe mulți dintre cei care priveau.
În cele din urmă, a fost dus la locul execuției. Când călăul a ridicat sabia, fierul s-a înmuiat ca ceara și nu l-a putut răni. Sfântul însuși i-a rugat pe ostași să împlinească porunca împăratului, spunând că dorește să plece la Hristos. După ce și-a încheiat rugăciunea, și-a plecat capul, iar în loc de sânge a curs lapte, iar măslinul uscat de care fusese legat a înverzit și a rodit pe loc.
Atunci s-a auzit glas din cer care i-a schimbat numele din Pantoleon: „puternic ca un leu” în Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”, pentru că întreaga sa viață devenise o revărsare de iubire și milă asupra oamenilor.
Tot astăzi îl pomenim pe Sfântul Cuvios Manuel, unul dintre acei monahi care au ales să-L caute pe Dumnezeu în liniștea pustiei.
Încă din tinerețe a părăsit lumea și s-a retras într-o mănăstire, iar mai târziu în pustie, dorind să-și curețe inima prin post, rugăciune și ascultare.
Viața lui era simplă, dar plină de Dumnezeu. Dormea foarte puțin, petrecea nopțile în priveghere și își hrănea sufletul cu psalmii și cu citirea Sfintelor Scripturi. Nu vorbea decât atunci când era nevoie, iar cuvintele lui erau pline de pace și de înțelepciune.
Mulți monahi veneau să-i ceară sfat. Sfântul Manuel îi învăța că omul nu ajunge la Dumnezeu prin nevoințe spectaculoase, ci prin smerenie, răbdare și credincioșie în lucrurile mici.
Pentru curăția vieții sale, Dumnezeu i-a dăruit darul înainte-vederii și al mângâierii sufletelor. Cei care îl întâlneau spuneau că simpla lui prezență aducea pace, iar rugăciunea lui alina inimile tulburate.
Prin viața sa, Sfântul Manuel ne învață că adevărata liniște nu înseamnă lipsa zgomotului din jur, ci prezența lui Hristos în inimă.
Îl cinstim apoi pe Sfântul Clement, Arhiepiscopul Ohridei, unul dintre cei mai mari misionari și învățători ai lumii ortodoxe.
A fost unul dintre cei mai apropiați ucenici ai Sfinților Chiril și Metodie, apostolii slavilor. După moartea acestora, Sfântul Clement a continuat lucrarea lor cu aceeași râvnă, propovăduind Evanghelia și traducând cărțile de slujbă în limba poporului.
Ajuns episcop și apoi arhiepiscop al Ohridei, a întemeiat școli, a format mii de ucenici și a pregătit generații întregi de preoți și misionari. Tradiția spune că peste 3.500 de ucenici au fost formați sub îndrumarea sa, devenind la rândul lor vestitori ai lui Hristos.
Nu era doar un mare cărturar, ci și un păstor plin de dragoste. Îi cerceta pe cei bolnavi, îi ajuta pe cei săraci și își petrecea mult timp în rugăciune. Pentru el, adevărata învățătură nu era doar cea rostită prin cuvinte, ci mai ales cea trăită prin exemplul vieții.
A alcătuit predici, rugăciuni și cântări bisericești și a întărit credința poporului într-o perioadă în care Biserica avea nevoie de păstori înțelepți și statornici.
S-a mutat la Domnul în pace, lăsând în urmă una dintre cele mai bogate moșteniri duhovnicești din istoria Ortodoxiei. Până astăzi este cinstit ca ocrotitor al învățământului teologic și al culturii creștine slave.
Iubiților, Sfântul Pantelimon ne învață că adevărata știință este aceea care se unește cu iubirea. El nu și-a folosit darurile pentru câștig, ci pentru a alina suferința oamenilor și pentru a-L face cunoscut pe Hristos.
Sfântul Cuvios Manuel ne arată că marile biruințe se câștigă în tăcere, în lupta cu propriile patimi și în rugăciunea făcută din inimă.
Sfântul Clement ne amintește că Evanghelia trebuie nu doar păstrată, ci și împărtășită. El a înțeles că un popor poate rămâne viu numai dacă își păstrează credința și își hrănește mintea cu lumina adevărului.
Privind la acești trei sfinți, descoperim trei chipuri ale iubirii lui Dumnezeu: iubirea care vindecă, iubirea care se roagă și iubirea care luminează. Toate se întâlnesc în Hristos, Doctorul sufletelor noastre.
Și noi suntem chemați să devenim vindecători ai lumii prin bunătate, rugători pentru cei aflați în suferință și mărturisitori ai adevărului prin viața noastră. Într-o lume plină de răni sufletești și de neliniște, sfinții de astăzi ne arată că omul care trăiește în Hristos poate deveni izvor de pace, de lumină și de speranță pentru cei din jur.
Pentru rugăciunile Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, ale Sfântului Cuvios Manuel și ale Sfântului Clement, Arhiepiscopul Ohridei, Hristoase Dumnezeul nostru, vindecă rănile sufletelor și ale trupurilor noastre, întărește-ne în credință, dăruiește-ne inimă milostivă și fă-ne vrednici să slujim aproapelui cu aceeași dragoste cu care Tu ai slujit lumii, ca împreună cu toți sfinții să Te slăvim în vecii vecilor. Amin!
