SFÂNTUL CUVIOS IOAN IACOB DE LA NEAMȚ – HOZEVITUL, SFÂNTA NONA ȘI SFÂNTUL MUCENIC FABIAN

Iubiților, astăzi Biserica ne așază înainte trei chipuri de sfințenie care ne învață că adevărata apropiere de Dumnezeu nu depinde nici de locul în care trăim, nici de vremurile pe care le traversăm, ci de credincioșia inimii. Îl cinstim pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, unul dintre cei mai luminoși sfinți ai neamului românesc, care a făcut din pustia Hozevei o școală a rugăciunii și a iubirii de Dumnezeu; pe Sfânta Nona, mama Sfântului Grigorie Teologul, care și-a sfințit familia prin lacrimi, răbdare și credință; și pe Sfântul Mucenic Fabian, care și-a pecetluit mărturisirea prin jertfa vieții sale.
Un pustnic, o mamă și un mucenic. Trei drumuri diferite, dar aceeași destinație: Împărăția lui Dumnezeu. Viețile lor ne arată că fiecare creștin este chemat la sfințenie, fie în liniștea chiliei, fie în mijlocul familiei, fie în ceasul încercării.
Sfântul Ioan Iacob s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, din nordul Moldovei, primind la Sfântul Botez numele Ilie. Dumnezeu a îngăduit ca încă din primii ani ai vieții să cunoască durerea. Mama sa a trecut la Domnul când el avea doar câteva luni, iar tatăl său a căzut pe front în timpul Primului Război Mondial. Rămas orfan, a fost crescut de bunica sa, Maria, o femeie simplă, dar cu o credință adâncă și vie.
În casa acestei bunici evlavioase, micul Ilie a învățat mai întâi rugăciunea și apoi cartea. Acolo a descoperit frumusețea Sfintei Scripturi și a Vieților Sfinților. Încă din copilărie era atras de liniștea bisericii, de slujbele mănăstirești și de dorul după Dumnezeu.
Nu visa la bogății și nici la cinstea lumii, inima lui era deja îndreptată spre viața monahală.
În anul 1936 a intrat în obștea Mănăstirii Neamț, unde a primit tunderea în monahism și numele de Ioan, în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul.
În mănăstire s-a remarcat prin smerenie, ascultare și o mare dragoste pentru rugăciune. Nu căuta funcții și nici lauda oamenilor. Își împlinea ascultările cu bucurie și își petrecea timpul liber citind Sfânta Scriptură, scrierile Sfinților Părinți și alcătuind poezii duhovnicești de o rară frumusețe, în care vorbea despre pocăință, despre iubirea lui Hristos și despre dorul după cer.
În sufletul său creștea însă o altă chemare: dorința de a viețui în Țara Sfântă, acolo unde Mântuitorul a pășit cu trup omenesc.
În anul 1947 a plecat în Palestina și s-a așezat la Mănăstirea Sfântul Sava, iar mai târziu în Valea Hozevei, aproape de peștera în care se nevoise Sfântul Proroc Ilie.
Acolo a dus o viață de o nevoință impresionantă. Trăia cu foarte puțină hrană, dormea puțin, petrecea nopțile în rugăciune și își hrănea sufletul neîncetat cu cuvântul lui Dumnezeu.
Pelerinii care îl întâlneau nu vedeau un om aspru, ci un părinte plin de pace, care știa să mângâie, să asculte și să încurajeze. Din chilia lui săracă ieșeau cuvinte care întăreau sufletele mai mult decât orice bogăție.
Sfântul Ioan nu a fugit în pustie pentru că nu iubea oamenii, ci pentru că Îl iubea atât de mult pe Dumnezeu, încât dorea să-L audă fără zgomotul lumii.
A trecut la Domnul la numai 47 de ani, în ziua de 5 august 1960.
Douăzeci de ani mai târziu, când mormântul său a fost deschis, trupul său a fost aflat întreg, neputrezit și bine mirositor, ca o mărturie că Dumnezeu preaslăvește pe cei care Îl iubesc cu toată inima.
Astăzi, moaștele sale odihnesc în Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” din Hozeva și sunt izvor de binecuvântare pentru mii de credincioși veniți din toate colțurile lumii.
Sfântul Ioan Iacob ne învață că adevărata pustie nu este numai cea a deșertului, ci liniștea inimii în care Dumnezeu poate vorbi.
Alături de marele pustnic român o cinstim pe Sfânta Nona, una dintre cele mai vrednice mame din întreaga istorie a Bisericii.
Ea a trăit în secolul al IV-lea și s-a căsătorit cu Grigorie cel Bătrân, care nu era încă în deplină comuniune cu Biserica.
Mulți ar fi încercat să-l schimbe prin ceartă sau prin reproșuri, Sfânta Nona a ales alt drum. S-a rugat ani întregi cu lacrimi, cu răbdare, cu o credință care nu se clătina.
Rugăciunea ei a fost atât de puternică, încât Dumnezeu i-a luminat soțul. Acesta a primit dreapta credință, a fost botezat și mai târziu a ajuns episcop al cetății Nazianz.
Dar cea mai mare lucrare a Sfintei Nona a fost creșterea copiilor. Ea i-a format prin exemplu, nu doar prin cuvinte, le-a arătat că rugăciunea este respirația sufletului, că milostenia este chipul iubirii și că Evanghelia trebuie trăită înainte de a fi predicată.
Din această familie binecuvântată s-a ridicat unul dintre cei mai mari Părinți ai Bisericii: Sfântul Grigorie Teologul, apărător al dreptei credințe și unul dintre cei mai străluciți tâlcuitori ai Sfintei Treimi.
Nu este întâmplător că Biserica o pomenește cu atâta cinste pe Sfânta Nona.
În spatele unui mare sfânt se află adesea o mamă care s-a rugat neîncetat.
Ea era cunoscută pentru postul ei, pentru milostenia făcută în ascuns și pentru iubirea față de cei săraci. Casa ei devenise o adevărată biserică.
Prin viața sa ne arată că părinții nu sunt chemați doar să ofere copiilor hrană și educație, ci mai ales credință.
Cea mai mare moștenire pe care un părinte o poate lăsa copilului său nu este averea, ci o inimă care Îl cunoaște pe Dumnezeu.
Îl pomenim astăzi și pe Sfântul Mucenic Fabian, unul dintre mărturisitorii care au ales să piardă viața vremelnică pentru a dobândi viața cea veșnică.
În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, a fost adus înaintea judecătorilor și silit să aducă jertfă idolilor.
I s-au promis libertatea și viața, era suficient un singur gest, o singură lepădare, dar Fabian a înțeles că omul nu poate cumpăra câțiva ani de viață pierzând veșnicia.
A rămas statornic în mărturisirea sa. A primit chinurile fără cârtire și și-a încredințat sufletul în mâinile lui Hristos.
Despre viața lui s-au păstrat puține mărturii, dar tocmai aceasta ne învață un lucru important.
Dumnezeu nu măsoară sfințenia după faima omului.
Sunt sfinți cunoscuți de milioane de oameni și sunt sfinți pe care numai Dumnezeu i-a cunoscut pe deplin.
În Împărăția Cerurilor nu contează cât de celebru ai fost, ci cât de credincios ai rămas.
Sfântul Fabian este unul dintre acești mărturisitori tăcuți, care au scris cea mai frumoasă pagină a vieții lor nu cu cerneală, ci cu propriul sânge.
Iubiților, Sfântul Ioan Iacob ne învață că omul nu poate auzi glasul lui Dumnezeu dacă își umple viața numai cu zgomotul lumii.
Sfânta Nona ne arată că rugăciunea făcută cu răbdare poate schimba o familie întreagă și poate ridica sfinți.
Sfântul Fabian ne amintește că există adevăruri pentru care merită să suferi și că nicio frică nu trebuie să fie mai mare decât iubirea de Hristos.
Pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, ale Sfintei Nona și ale Sfântului Mucenic Fabian, Hristoase Dumnezeul nostru, aprinde în inimile noastre dorul după Tine, binecuvântează familiile noastre cu pace și credință, întărește-ne în încercări și învață-ne să iubim rugăciunea mai mult decât zgomotul lumii. Dă-ne smerenia pustnicilor, răbdarea mamelor credincioase și curajul mucenicilor, ca, urmând pilda lor, să ne învrednicim și noi de bucuria Împărăției Tale celei veșnice. Amin!