PENTRU MAME, SĂNĂTATE, CĂ – I MAI BUNĂ DECÂT TOATE!

Știați că în România se înregistrează cel mai mare număr de femei care mor din cauza cancerului de col uterin, din Europa?
După cum știm cu toții, orice mămică se lasă pe sine însăși pe ultimul loc; nevoile pruncilor ei sunt atât de multe și copleșitoare uneori, încât nu mai rămâne loc pentru altceva.
Pentru noi, însă, mama este o prioritate și ocupă locul întâi în inimile noastre mai ales că de sănătatea ei depinde sănătatea tutor celor din casa ei.
Sunt atâtea mămici care abia își permit să își crească copilașii și care își îndreaptă întreaga iubire și atenție asupra lor, astfel încât bănuții și așa puțini, nu le mai ajung pentru a se ocupa de propria sănătate.
Cu atât mai mult, în situația în care un cancer, și așa depistat prea târziu (de cele mai multe ori), se va abate asupra lor, întreaga familie va fi pusă greu la încercare.
Pentru că vrem ca pruncii să își aibă mămicile alături și în cazul nefericit în care o femeie are această boală nemiloasă, să aibă toate șansele de a o învinge, am dat sfoară în țară și am organizat împreună cu Institutul Regional de Oncologie din Iași o sesiune de screening, de care au beneficiat, pentru început, 60 de mamici care au putut răspunde apelului nostru și care s-au încadrat în cerințele unei astfel de investigații.
Screening-ul, investigația medicală pentru depistarea cancerului mamar și de col uterin, identifică boala în stadii incipiente, destul de devreme pentru a putea spera la însănătoșire.
După acest debut în forță, ne rugăm Bunului Dumnezeu să le țină sănătoase și voioase pe toate dragele noastre mame și promitem să repetăm această acțiune cât mai des în viitor spre a ocroti cât mai multe femei și a le scăpa de pericolele care le amenință prin prevenție și investigații medicale de specialitate, în parteneriat cu instituțiile competente din Iași și, în curând, cu specialiștii noștri de la Centrul “VERONICA”.
Distribuie și tu această veste pentru ca investigațiile medicale care salvează vieți și familii să devină o normalitate!
Domnul Iisus Hristos să ne lumineze pentru a ne iubi aproapele cu jertfelnicie și a ne sprijini unii pe alții prin fapte!
ASOCIATIA GLASUL VIETII
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
.
Paypal: pr.dandamaschin@yahoo.com

Leave a Comment

Scroll to Top