PARTEA III! CREDEM ÎN MINUNI! DOMNUL HRISTOS, PRIN OAMENII BUNI, LE ÎMPLINEȘTE!

Dragilor,
Despre tricicleta mult visată de Nicolas am vorbit cu câteva săptămâni în urmă. Nu am pomenit atunci și faptul că Nicolas este un „copil al vieții”. A fost salvat de la avort prin misiunea bisericii noastre și crește într-o familie cu cinci copii, familie pe care, din pricina multor necazuri, mama Cornelia a dus-o singură în spate.
Spre deosebire de dorințele „exotice” ale copiilor din familii cu posibilități, copiii noștri, crescuți și educați cu mult bun-simț, fie că mai cred sau nu în Moș Crăciun, mai întâi de toate își doresc să aibă, la fel ca Nicolas, hăinuțe și ghetuțe călduțe, care să le ofere posibilitatea de a merge la grădiniță ori la școală, spre bucuria mamelor eroine ce visează, la fel ca noi, să îi facă oameni mari.
Uneori, când simt căldura sufletească cu care îi înconjurăm, îndrăznesc să spere și la o jucărie sau la cine știe ce obiect necesar pentru fericirea care să aducă un zâmbet pe chipul tuturor celor din familie.
Tricicleta lui Nicolas, dragii mei, este, așadar, nu doar o jucărie de câteva sute de lei, adusă de un om cu suflet mare, printre miile de alte daruri oferite de oamenii buni ca dumneavoastră.
Ea reprezintă, la propriu, împlinirea visului unui copil sărman și redarea demnității unei familii cu cinci copii, care zâmbesc văzându-l pe Nicolas fericit.
MERGEM MAI DEPARTE?

Variante de susținere:

  1. CONT BCR
    Asociația ,,Glasul Vieții”
    COD SWIFT: RNCBROBU
    RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
    RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
    RO84RNCB0178156773130003 (USD)
    Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
  2. BANCA TRANSILVANIA
    Asociația ,,Glasul Vieții”
    COD SWIFT: BTRLRO 22
    RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
    RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
    RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
    RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
    Acum avem și BT PAY- 0744798610
    Există subconturi în toate valutele.
  3. PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
  4. WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
  5. POȘTĂ
    Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
  6. DONEAZĂ direct la
    Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
  7. SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
    DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
  • Site-ul „Glasul Vieții” : https://glasulvietii.ro/
  • Canalul de YouTube – Dan Damaschin (https://www.youtube.com/@DanDamaschin ), prin abonare gratuită. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe clopoțel pentru a primi notificările cu noile postări ale canalului, emisiunile în direct, toate slujbele transmise de la Biserica Maternității Cuza Vodă și Asociația Glasul Vieții.
  • Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
  • ⁠Pagina de Facebook Dan Damaschin:
    https://www.facebook.com/danutdamaschin
  • Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
  • Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda/
  • Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022/
  • Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
  • Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
  • Instagram: https://www.instagram.com/preot.dandamaschin/
  • Tiktok: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
  • LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/;
    Dar și pe grupurile de Facebook:
  • Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110
  • Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940
  • IUBIRE ȘI VIAȚĂ ( Dan Damaschin): https://www.facebook.com/groups/dandamaschin

Leave a Comment

Scroll to Top