Dragilor, vă mai amintiți că anul trecut am stabilit un record Guinees Book, în Grădina Pallas din Iași, vestind Nașterea Domnului Iisus Hristos?
Ei bine, anul acesta, pe 21 decembrie, la ora 18:00, ne vom reuni din nou în Grădina Palas Mall pentru a cânta împreună colindul „O, ce veste minunată!”. Imensa bucurie a celor prezenți la evenimentul din 2023 ne îndeamnă să continuăm tradiția și să unim cerul cu pământul într-un cor imens de colindători din Iași, din țară și din întreaga lume.
Vom cânta împreună, într-un singur glas, colindul „O, ce veste minunată!”, pentru a aduce slavă și bucurie Pruncului Iisus Hristos!
Nu trebuie să ratați evenimentul de anul acesta, asta pentru că alături de noi va fi și Andra Gogan, cunoscută pentru dragostea sa față de copii. Aceasta a acceptat cu entuziasm invitația de a se alătura poveștii celor 10.342 de copii sărmani sau orfani, pentru care facem eforturi uriașe să-i îmbrăcăm și să-i sprijinim în drumul lor spre a deveni oameni mari!
Dacă nu aveți glas, nu-i problemă! Cu siguranță aveți o chitară, un acordeon sau măcar un flaut de jucărie prin casă. Și dacă nici de astea, cu siguranță, știm că aveți o inimă mare care va putea dărui multă iubire!
Deci, să ne întâlnim cu toții sâmbătă seara, 21 decembrie, la ora 18:00, în Grădina Palas, la 1 MINUT ȘI 34 DE SECUNDE PENTRU DUMNEZEU ȘI SUFLETUL TĂU!
Rugăm, însă, petardiștii de sezon și degustătorii de senzații „tari” să evite pe cât se poate cu putință colțul de rai, ce-l vom crea, pentru că nu doar îngerii vor fi cu noi, ci și ai noștri prieteni nelipsiți la Fapte Bune – Jandarmeria!
Cu siguranță, sunt în toată țara și nu numai, mulțimi de oameni dragi, ce ar dori să fie lângă noi. Tocmai de aceea, ne vom da silința să facem loc pentru toți: să-i aducem mai aproape, fie prin glasuri unite în colind, fie printr-o transmisie care să le încălzească inimile de la distanță.
Se înțelege de la sine că cei ce aveți copii, n-aveți ce căuta fără de ei la noi, dar asta nu înseamnă că-i puteți și „uita” la marea noastră serbare. Nu că nu ar fi loc pe lângă cei peste 10.000, dar dacă, Doamne ferește, își schimbă între ei, din greșeală, fularul sau căciulița favorită, vă dați seama ce bătăi de cap și câte nopți vor pierde voluntarii noștri până ce vi-i vor recunoaște și restitui?
Așadar, veniți cu colinda împreună cu noi?
DĂRUIM IUBIRE?
Data: 21 decembrie 2024
Ora: 18:00
Locație: Grădina Palas
Parteneri: Pallas Mall
Doar împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem semăna și în acest an 𝗚𝗥𝗔̆𝗨𝗡𝗧𝗘𝗟𝗘 𝗗𝗘 𝗜𝗨𝗕𝗜𝗥𝗘. Putem rescrie povestea de Crăciun a fiecărui îngeraș cu un final fericit și putem 𝐃𝐀̆𝐑𝐔𝐈 𝐈𝐔𝐁𝐈𝐑𝐄!
Sprijiniți un copil din LISTA de mai jos, oferindu-i o rază de speranță și bucurie de Nașterea Domnului!
https://docs.google.com/spreadsheets/d/1twmKiaC_4BU67zGoMBKI5qbMbN1DWfpfui4cz7xpjdk/edit?gid=0#gid=0
- Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.
- De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 400 de lei, 80 și ceva de euro, 70 lire, 85 dolari (americani, ceva mai mulți canadieni), cu precizarea „DĂRUIM IUBIRE”.
- Adevărul este, dragii mei, că noi am comandat tot ceea ce este necesar pentru o desaga plină cu de toate – ghete INIMO de cea mai bună calitate, produse la noi în țară, hăinuțe (geacă groasă, blug/pantaloni de trening, bluză, fes, șosete și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și trăistuța cu merinde.
- Aveți în continuare posibilitatea de a sprijini copilașul ales în toate cele trei mari campanii (GRĂUNTELE DE IUBIRE, GRĂUNTELE DE LUMINĂ, GRĂUNTELE DE MUȘTAR), adică pentru un an întreg. De aceea, venim către dumneavoastră, oferindu-vă posibilitatea de a dona, în rate lunare. La un simplu calcul matematic, costul ar fi de fix 100 de lei. Aveți, așadar, șansa de a vă face rate către rai.
- Toți cei care ați ales să ne sprijiniți în proiectul BURSELE „GRĂUNTELE DE IUBIRE” din campania precedentă, veți regăsi în listă copilașul pe care ați ales să-l fericiți. Pentru o mai bună gestionare a „listuței fără de sfârșit”, rugămintea noastră ar fi ca fiecare dintre dumneavoastră să confirmați că sunteți în continuare îngerul copilașului pe care l-ați ales.
- Donatorul are, bineînțeles, posibilitatea de a prelua coșul plin cu de toate de la Depozitul Faptelor Bune și să o ofere personal copilașului ales. Pe lângă desaga noastră, nu ne supărăm, ba chiar vă încurajăm să veniți și dumneavoastră cu daruri după putința fiecăruia.
Variante de susținere: - CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE - BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele. - PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
- WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
- REVOLUT:
V. Andrei – 0757333711
IBAN Lei – RO05BREL0005529173560100
IBAN EUR – LT463250061136956414
BIC: REVOLT21 - POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610 - DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI - SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
IUBIRE ȘI VIAȚĂ ( Dan Damaschin): https://www.facebook.com/groups/dandamaschin
Site-ul „Glasul Vieții” : https://glasulvietii.ro/
Canalul de YouTube – Dan Damaschin (https://www.youtube.com/@DanDamaschin ), prin abonare gratuită. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe clopoțel pentru a primi notificările cu noile postări ale canalului, emisiunile în direct, toate slujbele transmise de la Biserica Maternității Cuza Vodă și Asociația Glasul Vieții.
Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
Pagina de Facebook Dan Damaschin:
https://www.facebook.com/danutdamaschin
Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda/
Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022/
Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
Instagram: https://www.instagram.com/preot.dandamaschin/
Tiktok: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/;
Dar și pe grupurile de Facebook:
Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110
Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940