Una din cele mai frecvente întrebări pe care ni le adresează oamenii dragi, ce intră pentru prima data în contact direct cu noi, la Biserica, prin telefon sau pe internet, este legată de “ce proiecte mai avem?” .
Știu că știți ce știm și noi, și-i știut de multă lume, dar spre știința tuturor, vă aducem spre știință ce se mai întâmplă la Biserica noastră și la Asociația Glasul Vieții, în zilele unui cuptor pandemic.
Pe lângă cele trei case ce le avem de terminat, una mai repede decât celelalte, la „ LĂSAȚI COPIII SĂ VINĂ LA MINE!” ne ocupăm intens de școala de vară cu peste 80 de copii-cursanți, care, cu tot cu învățământul online, riscă să rămână și fără carte și fără pâine.
Tot acum ne pregătim să ducem, așa ca în pandemie, 200 de copii la mare, într-o vacanță de vis, iar pentru toamnă ne dăm peste cap să îmbrăcăm vreo 7000 de îngerași.
Ce va fi prin septembrie? În internatele bisericii noastre sunt așteptați cu nerăbdare vreo 70-80 de elevi și studenți de excepție.
Noi mai avem, dumneavoastră mai puteți?
Domnul Iisus Hristos să vă binecuvânteze cu harul Său!