ILINCA – Minunea lui Dumnezeu, grăuntele de om ce a devenit GRĂUNTELE DE LUMINĂ!

Trăim într-o lume în care peste tot în jurul nostru plutește boala și moartea, în care deznădejdea și teama pentru ziua de mâine sunt din ce în ce mai chinuitoare. Cu toate acestea, setea noastră după bine, speranță și iubire este tot mai mare, și asta pentru că știm că numai în acest fel putem merge mai departe.
Din fericire pentru noi, prin simplul fapt că ne jertfim pentru viața și creșterea pruncilor sărmani, primim în dar putere de Sus cât pentru un război cu – ntreagă lume.
Ilinca, copila despre care începusem să vă vorbesc ieri, întruchipează cu succes toate cele enumerate mai sus. Greu de imaginat ce luptă a trebuit să fie dusă numai pentru simplul fapt și drept de a se naște.
…Câți oameni a trebuit să punem pe drumuri zi și noapte, cu câte intenții criminale a trebuit să ne războim, de parcă Domnul Hristos a trimis în lume un exterminator cu misiunea de a ne lipsi de tot ceea ce e mai bun și mai frumos.
Câte drumuri la medic, câte mașini cu lemne, cu alimente, câte facturi și rețete plătite, câte scutece și lapte pentru frații de acasă, dar important este că tot acest efort a dus la o MINUNE: Grăuntele de om a ieșit la LUMINĂ ca un copil cum nu se poate altul mai reușit.
Sorin, frățiorul mai mare al Ilincăi, a fost stâlpul nostru de nădejde în tot acest război pentru viață în numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Știți de ce zic asta?
Pentru că Sorin poartă mereu cu el în buzunarul din dreapta, iconița Maicii Domnului la care s-a rugat tot timpul când Ilinca era în burtică la mama pentru ca nimeni să nu-i facă nici un rău.
Și încă ceva, știți ce a cules prima dată de jos dintre jucăriile și dulciurile scăpate în alergătura dinainte de botez?
Iconița!
Atunci când veți mai dori să mai aflați de vre-o minune, să nu uitați, totdeauna noi creștinii suntem calea prin care Hristos Domnul își împlinește lucrarea Sa în lume. Prin multă jertfă, desigur!

DĂRUIM LUMINĂ?

AICI AVEȚI LISTA!!!!! 👇👇👇

https://docs.google.com/spreadsheets/d/1kG1-eHzLAfiiHjrnW6AAHqltAy439onlZp0WH_8VnDM/edit#gid=0

1.Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 250 de lei (că așa e tradiția), 50 și ceva de Euro sau Lire, Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea “PENTRU GRĂUNTELE DE LUMINĂ”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (pantofiori, ciorăpei, pantaloni, pulover, pantalon scurt, tricou și lenjerie), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm trăistuță cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț.
Și n-ar fi păcat să nu fie așa?
Cum puteți dona?
1.Asociația ,,Glasul Vieții”
Cont: Banca Transilvania
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire)
Cod Swift BTRLRO 22
2. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
3. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com
4. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
5. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
6. Din păcate la acest moment, nu putem primi donații prin

Leave a Comment

Scroll to Top