DĂRUIEȘTE pentru a scoate la LUMINĂ un suflet de copil sărman! MARIA, EROINA DE MOLDOVA! De câte ori v-ați întristat văzând că puiul dumneavoastră nu vrea să mănânce meniul pregătit cu atâta osteneală de întreaga familie pentru a-l crește mare? De câte ori nu ne plângem că am dori o locuință ceva mai mare, mai potrivit mobilată și așezată într-un loc mai bun? De câte ori, intrând într-un spital cu cineva drag din viața noastră, nu am primit zeci și zeci de încurajări de la prieteni și cunoscuți și, cuvenitele felicitări, atunci când totul s-a sfârșit cu bine?
De câte ori, de sărbători, de Paști sau de Crăciun, nu v-ați plâns de starea de rău provocată de bucatele alese și prea multe, iar în vacanțe, de aglomerația și neajunsurile „paradisurilor” unde am dori să ne simțim stăpânii lumii?
Oare mai este un secret că-n lumea noastră, pe aceeași scară cu noi, pe aceeași stradă în același oraș sau județ și, da, în aceeași țară europeană, există o mulțime de mame și mult prea mulți copii, care să nu se fi confruntat niciodată cu astfel de „probleme”?
Maria noastră este, pe drept cuvânt, o eroină. O eroină pentru că niciodată nu s-a plâns că merge desculță și flămânzește zile-ntregi pentru ca cei 12 copii ai ei să aibă ceva pe masă. O eroină pentru că niciodată nu s-a plâns că-i este greu, nici măcar atunci când, pentru a-și împlini visul de a oferi un acoperiș copiilor a suferit zi și noapte, în ger și arșiță la cele mai cumplite slujbe.
O eroină pentru că niciodată nu s-a plâns și nu a jignit pe nimeni, atunci când pe pat de spital, în loc să fie venerată pentru jertfa ei, a fost batjocorită că „a dat naștere la atâția copii”. O eroină pentru că niciodată nu s-a plâns, de Paști sau de Crăciun, chiar și atunci când avea doar un terci pe masă și asta pentru că a învățat să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate.
Cât despre vacanțe? Este atât de fericită pentru că reușește să-și vadă copiii odihniți, chiar dacă ea nu s-a întins pe un pat o noapte întreagă timp de…. 21 de ani. Așa-i că lumea asta este nedreaptă?
Greșesc, oare, dacă o consider pe Maria, cu limitele ei, bineînțeles, o adevărată eroină, iar pe pruncuții ei, adevărați îngerași?
Este 1 Martie, dragilor! În ciuda norilor negri care întunecă o-ntreagă lume, noi credem în Domnul Iisus Hristos, PRIMĂVARA DULCE! Primăvara aduce de obicei în viața fiecăruia dintre noi VIAȚĂ, SPERANȚĂ ȘI IUBIRE, toate dăruite de bunul Dumnezeu. Pe măsura credinței noastre, El ne copleșește cu tot ceea ce avem și tot ceea ce suntem, indiferent de mulțimea încercărilor ce vin asupra noastră.
Dragilor, de atâtea ori auzim în jurul nostru că „doar de noi depinde să îndreptăm lucrurile”.
Poate că a venit timpul să acceptăm că doar cu Dumnezeu, împreună, putem MERGE MAI DEPARTE, iar lângă Dumnezeu nu avem ce căuta fără iubire jertfelnică, așa cum El ne iubește și se jertfește pentru noi.
Maria și copilașii ei, alături de toți cei 10.000 de grăuncioare de lumină din LISTA noastră din această primăvară sunt șansa noastră de a fi cu adevărat OAMENI.
Vă rog, dragilor, să ne unim pentru a risipi norii grijilor mamelor eroine și a îngerașilor noștri sărmani, dăruindu-le toată dragostea și ajutându-ne să le pregătim tot ceea ce este necesar pentru a fi fericiți în GRĂUNTELE DE LUMINĂ.
DĂRUIM LUMINĂ?
ALEGE UN COPIL DIN LISTĂ! ???
GRĂUNTELE DE LUMINĂ PUBLIC 2022Foaie1 Date copil Comuna,Sat,Nume familie,NR. CRT,Prenume copil,VÂRSTA,CL,P,Î,DONATOR COSTULENI,COZIA,STORESCU ȘTEFĂNIȚA/ ALIN,GLV 0001,DARIA,8,II,33,125,Dan Damaschin COSTULENI,COZIA,STORESCU ȘTEFĂNIȚA/ ALIN,GLV 0002,ȘTEFĂNUȚ,7,PRG,33,124,Dan Damaschin COSTULENI,COZIA,STORESCU ȘTEFĂNIȚA/ ALIN,G…GOOGLE DOCS
- Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.
- De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur.
- Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 65 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea “DĂRUIESC LUMINĂ”.
- Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (ie, pantaloni, hanorac, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.
- Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.
- Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?
Vreau s
ă donez pentru Daria, cod GLV 001
Doamne ajută! Vă mulțumim că sunteți alături de noi. Campania „Dăruim Lumină” s-a încheiat, cu ajutorul lui Dumnezeu, dar ne puteți susține în continuare pentru proiectele pe care le avem deja în desfășurare, ori pentru cele pe care le vom începe în curând. Domnul să vă binecuvinteze!
Buna ziua,
Ma numesc Adrian, as dori sa donez prin Revolut, puteti sa imi trimite-ti mai multe detali despre cum pot efectua plata. Va multumesc.
Doamne ajută! Vă mulțumim tare mult că ne sunteți alături, domnule Adrian. Din păcate, voluntarul nostru a fost blocat de către cei de la Revolut iar la acest moment nu mai avem pe nimeni. Dacă aveți posibilitatea, puteți transfera dumneavoastră către unul dintre conturile Asociației noastre. Domnul să vă ocrotească!
donez pt teodora gvl 8643
Doamne ajută! Vă mulțumim că sunteți alături de noi. Campania „Dăruim Lumină” s-a încheiat, cu ajutorul lui Dumnezeu, dar ne puteți susține în continuare pentru proiectele pe care le avem deja în desfășurare, ori pentru cele pe care le vom începe în curând. Domnul să vă binecuvinteze!