FII BUN DE CRĂCIUN!

Hăinuțe călduțe pentru Mălina (și încă 1.000 ca ea)

Mălina este un copil dintr-un cătun uitat de lume, cum sunt multe în România noastră europeană. Merge cu drag la grădiniță prin noroaie mai mari ca ea și, deși preferă joaca cu mașinuțele, ori de câte ori este nevoie, ține cu bucurie mătura în mânuțe, încercând să pună umărul la treburile grele din bătătură, cu care frații mai mari sunt demult obișnuiți.

[spacer height=”10px” id=”3″]

Bineînțeles că are un tată și o mama, cel puțin în actul de naștere. Problema este – și acum încep problemele – că tatăl ,,lucrează” în străinătate, de câțiva ani prin Vest. Ce lucrează? Numai el știe. Cert este faptul că s-a dus și dus a fost! Și fără bani.
Mama, o mână de om, se zbate din noapte până în noapte să hrănească și să poarte la școală … 8 copii. În timpul ,,liber”, adică când nu hrănește calul și vaca sau crapă lemnele, mai ceva ca un bărbat, pune mâna pe ciocan, pe lut, pe o grindă și uite așa, a reușit să-și ridice un acoperiș deasupra capului. Cu ce bani? Știe Dumnezeu!
Primăvara, vara și chiar toamna, … toate bune și frumoase. Mai desculță, mai o acritură din copaci, mai o buruiană de prin grădină și o cană cu lapte și a trecut ziua.
Greul cel mare vine IARNA. Lemnele de foc sunt mai scumpe decât aurul, de mâncare pe la ei, la capătul pământului, nu te poți apropia, de parcă ar fi fabricată pe lună. Știți dumneavoastră: transport, energie, taxe și impozite … Haine, încălțări, dulciuri … astea sunt vise, oameni buni! Și te mai miri de ce bieții copii abandonează școala sau cum fac aripi dau bir cu fugiții și se pierd în lume ca cerșetori sau infractori.

[spacer height=”10px” id=”3″]

Acum că povestea a fost spusă, ca să nu fiu întrebat ,, și ce-i cu asta?” îndrăznesc să trec la subiect: dacă tot intrăm în Postul Crăciunului și fiecare din noi va voi să facă un bine, nu s-ar cădea, oare, ca și Mălina să aibă un Crăciun ca lumea?
Doar un semn și noi ne apucăm de treabă! Așa cum ni-i obiceiul.
Fiecare face ce poate. Fie comandăm un brad mai hâd, fie renunțăm la steluța puțin cam de ”tristă amintire”, fie alcătuim un meniu mai ”slim”, cu mai puțini caltaboși și cârnați și vom avea surpriza să ne trezim cu ceva bănuți în plus, cât să ne ajungă pentru o geacă, un pantalon și niște ghetuțe călduțe pentru Mălina. …Și ceva de spălat, de pus pe masă, în vatră.
Cum spuneam, un Crăciun ca lumea.

[spacer height=”10px” id=”3″]
Regulamentul Donatorilor:
1. Alegeți unul sau mai mulți copii din lista atașată, în link-ul de la sfârșitul postării;
2. Ne comunicați alegerea făcută, în privat, pe messenger, telefon, mail sau la rubrica comentarii, iar noi vă trecem cât de repede în dreptul copilului ales.

[spacer height=”10px” id=”3″]

Aveți trei posibilități pentru a ajuta copilașii:

A) Trimiteți în Contul Asociației atașat la sfârșitul postării, prin paypall pr.dandamaschin@yahoo.com, prin moneygram, western sau orice altă modalitate de transfer ( pe numele Damaschin Ana), sau direct la cutia milei, suma necesară împlinirii visului unui copil – 205 lei (aproximativ) și ne ocupăm noi de tot.
B) Pregătiți un pachet cu geaca și ghetele noi (pot fi și purtate dar să fie de cea mai bună calitate), iar dacă mai doriți să adăugați ceva pe lângă, nu se vor supăra și le trimiteți pe adresa nastră: Iași, str. Cuza-Vodă nr. 34 la Biserica Maternității Cuza-Vodă (scrieți pe colet numele copilului ales, precum și codul de referință, pentru a fi mai ușor de gestionat, dar nu uitați și de telefonul dumneavoastră pentru confirmare); cei 50 lei pentru alimente și igienă nu sunt obligatorii, dar necesari.
C) În cazul în care nu vă încadrați în ,,Top cei mai bogați oameni de pe planetă”, faceți un rezumat la ceea ce am scris până acum și trimiteți un pachet cu ceea ce considerați dumneavoastră de cuviință; un copil din multele mii care ne bat de obicei la ușă, se va bucura de darul de suflet.

[spacer height=”10px” id=”3″]

Regulamentul Proiectului:
1. Fiecare Înger Păzitor ar trebui să aleagă repejor un copil și, la fel de repede, să trimită banii. Până când? N-ați trimis deja???
2.Vom comanda în cel mai scurt timp 1.000 de geci, 1.000 de pantaloni și șosete și, bineînțeles, 1.000 de perechi de ghete de piele, de foarte bună calitate, la cel mai mic preț de pe piață.
3. Vom comanda, mai spre Crăciun, 1.000 de pachete cu alimente proaspete, articole de igienă și de curățenie pentru copii.
4. Ar fi minunat ca până pe 10 Decembrie să reușim să umplem magazia noastră cu cele 1.000 de cutii cu geacă, pantaloni, ciorăpei și ghete, având inscripționat numele copilului ajutat.
5. Avem și o surpriză!

[spacer height=”10px” id=”3″]

Pe data de 10 DECEMBRIE, în cadrul Spectaolului Caritabil ,,Nașterea Domnului – bucuria tuturor”, organizăm o TOMBOLĂ live pe Facebook, unde 10 Îngeri Păzitori, vor fi premiați cu icoane pe sticlă pictate de copiii Bisericii noastre și Sfinte Scripturi, un modest simbol al prețuirii noastre pentru jertfelnicia dovedită! La această tombola vor putea participa inclusiv și cei din urmă donatori de la spectacol.

[spacer height=”10px” id=”3″]

LINK LISTA CU COPII:
https://docs.google.com/…/1Sl3z9lp0GUwYXWtdLlvzpjsimO…/edit…,,Glasul Vieții ”
Cont: Banca Transilvania
Cod SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)

Domnul să vă răsplătească bunătatea și … SPOR LA TREABĂ!

Leave a Comment

Scroll to Top