CARTOFUL VIEȚII – UN DAR DIN INIMA BUCOVINEI PENTRU COPILAȘII SĂRMANI ORI ORFANI!

Alegem… fapta bună?

Și mai avem 8041 de copilași ce au nevoie de dragostea și bunătatea noastră!

O duminică binecuvântată și un sfârșit de săptămână liniștit să vă dăruiască Bunul Dumnezeu! Dragilor, suntem tot mai aproape de luna decembrie, iar treaba în familia „Glasul Vieții” este tot mai multă. Și știți de ce? Pentru că trebuie să ne pregătim pentru momentul în care vom străbate județele Moldovei în lung și în lat pentru a ajunge la copilașii sărmani ori orfani cu pachețelele marca G-Life, ce sperăm să le aducă un strop de speranță, bucurie și iubire de sărbătoarea Nașterii Domnului!

Dar până atunci, ziua încă are multe ore, iar voluntarii noștri lucrează la foc continuu. La fel s-a întâmplat și serile trecute când, în jurul orei 22:00 am primit un camion încărcat cu 10 tone de barabule, la Depozitul Faptelor Bune. DA! Cartofi, dragilor! Cartofi ce sunt atât de iubiți și poftiți de copilașii noștri.

Totul a fost posibil cu ajutorul și din dragostea Părintelui Pitic Alexandru și al Părintelui Vatamaniuc Grigore, din cadrul a două parohi din Horodnicu de Sus, județul Suceava, dar și a Școlii Auto GRIGOREAN, ce a reușit să aducă întreaga încărcătură la Iași. Pe această cale, ținem să le mulțumim din inimă pentru acest dar minunat și pentru faptul că prin faptele bune reușim să dăm sens misiunii noastre!

Chiar dacă acum depozitul nostru este, în parte, aprovizionat binișor cu cartoful vieții, să nu uităm că aceștia se consumă foarte repede, mai ales că pentru cei 110 de bursieri este nevoie nici mai mult, nici mai puțin de 3-4 saci de barabule. Nu mai vorbim aici de tonele ce pleacă săptămânal către sutele de mame cu cămara goală în fața copiilor flămânzi.

Astfel, „gaura” nu poate fi astupată niciodată, deci vă invităm într-un maraton al faptelor bune, unde puteți să ne ajutați în a le oferi celor 10.342 de copilași siguranța zilei de mâine, dar și hăinuțe și ghetuțe ce să le țină de cald întreaga iarnă.

Ce spuneți, dragilor, MERGEM MAI DEPARTE?

DĂRUIM IUBIRE și BARABULE?

Doar împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem semăna și în acest an 𝗚𝗥𝗔̆𝗨𝗡𝗧𝗘𝗟𝗘 𝗗𝗘 𝗜𝗨𝗕𝗜𝗥𝗘. Putem rescrie povestea de Crăciun a fiecărui îngeraș cu un final fericit și putem 𝐃𝐀̆𝐑𝐔𝐈 𝐈𝐔𝐁𝐈𝐑𝐄!
Sprijiniți un copil din LISTA de mai jos, oferindu-i o rază de speranță și bucurie de Nașterea Domnului!

https://docs.google.com/spreadsheets/d/1twmKiaC_4BU67zGoMBKI5qbMbN1DWfpfui4cz7xpjdk/edit?gid=0#gid=0
  1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.
  2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 400 de lei, 80 și ceva de euro, 70 lire, 85 dolari (americani, ceva mai mulți canadieni), cu precizarea „DĂRUIM IUBIRE”.
  3. Adevărul este, dragii mei, că noi am comandat tot ceea ce este necesar pentru o desaga plină cu de toate – ghete INIMO de cea mai bună calitate, produse la noi în țară, hăinuțe (geacă groasă, blug/pantaloni de trening, bluză, fes, șosete și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și trăistuța cu merinde.
  4. Aveți în continuare posibilitatea de a sprijini copilașul ales în toate cele trei mari campanii (GRĂUNTELE DE IUBIRE, GRĂUNTELE DE LUMINĂ, GRĂUNTELE DE MUȘTAR), adică pentru un an întreg. De aceea, venim către dumneavoastră, oferindu-vă posibilitatea de a dona, în rate lunare. La un simplu calcul matematic, costul ar fi de fix 100 de lei. Aveți, așadar, șansa de a vă face rate către rai.
  5. Toți cei care ați ales să ne sprijiniți în proiectul BURSELE „GRĂUNTELE DE IUBIRE” din campania precedentă, veți regăsi în listă copilașul pe care ați ales să-l fericiți. Pentru o mai bună gestionare a „listuței fără de sfârșit”, rugămintea noastră ar fi ca fiecare dintre dumneavoastră să confirmați că sunteți în continuare îngerul copilașului pe care l-ați ales.
  6. Donatorul are, bineînțeles, posibilitatea de a prelua coșul plin cu de toate de la Depozitul Faptelor Bune și să o ofere personal copilașului ales. Pe lângă desaga noastră, nu ne supărăm, ba chiar vă încurajăm să veniți și dumneavoastră cu daruri după putința fiecăruia.
    Variante de susținere:
  7. CONT BCR
    Asociația ,,Glasul Vieții”
    COD SWIFT: RNCBROBU
    RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
    RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
    RO84RNCB0178156773130003 (USD)
    Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
  8. BANCA TRANSILVANIA
    Asociația ,,Glasul Vieții”
    COD SWIFT: BTRLRO 22
    RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
    RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
    RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
    RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
    Acum avem și BT PAY- 0744798610
    Există subconturi în toate valutele.
  9. PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
  10. WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
  11. REVOLUT:
    V. Andrei – 0757333711
    IBAN Lei – RO05BREL0005529173560100
    IBAN EUR – LT463250061136956414
    BIC: REVOLT21
  12. POȘTĂ
    Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
  13. DONEAZĂ direct la
    Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
  14. SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
    DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
  • Site-ul „Glasul Vieții” : https://glasulvietii.ro/
  • Canalul de YouTube – Dan Damaschin (https://www.youtube.com/@DanDamaschin ), prin abonare gratuită. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe clopoțel pentru a primi notificările cu noile postări ale canalului, emisiunile în direct, toate slujbele transmise de la Biserica Maternității Cuza Vodă și Asociația Glasul Vieții.
  • Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
  • ⁠Pagina de Facebook Dan Damaschin:
    https://www.facebook.com/danutdamaschin
  • Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
  • Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda/
  • Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022/
  • Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
  • Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
  • Instagram: https://www.instagram.com/preot.dandamaschin/
  • Tiktok: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
  • LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/;
    Dar și pe grupurile de Facebook:
  • Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110
  • Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940
  • IUBIRE ȘI VIAȚĂ ( Dan Damaschin): https://www.facebook.com/groups/dandamaschin

Leave a Comment

Scroll to Top