CALL US NOW 0744.798.610
DONEAZĂ

MAREA VIEȚII 2021

15%

MAREA VIEȚII – COPIII NOȘTRI MERG LA MARE!

Fii Erou de 2021 și ajută un copil să meargă la Mare!

Cristian, Ana, Nicoleta și Ana-Maria nu sunt doar niște nume, sunt, mai presus de toate, copiii noștri dragi, proaspeți absolvenți de liceu, ce ne-au umplut sufletele de fericire.

Au ajuns de ani buni la noi; între timp au devenit adulți responsabili, frumoși și deștepți cum alții nu-s, iar acum suntem cu toții o adevărată familie mare și fericită. Vă sunt și le suntem recunoscători, mai ales că, după încă puțin timp ce-l vor petrece pe băncile universităților, ne vom putea baza pe ei.

Nu mai departe, nou veniții Andreea, Denisa și Alex sau Valentin, Florina, Elena, Maria si Ionuț … și încă vreo două sute ca ei, ascund în spatele unor nume frumoase drame greu de descris în cuvinte.

Plecare prematură la Cer a mamelor sau taților, abandonul de către cei dragi, ce i-au uitat odată cu migrarea peste mări și țări, boli crunte abătute peste noapte etc., nu numai că le-au sfâșiat inimile și copilăria, ci i-au și aruncat într-o lume nedreaptă, în care, fără ajutor nu există nici șanse. Iar noi suntem lăsați de Bunul Dumnezeu să ne câștigăm fericirea și mântuirea prin ei.

Cu buzunarele goale, dar cu inima plină de speranță și iubire, nădăjduind în mila lui Dumnezeu și în bunătatea dumneavoastră, oameni dragi de pretutindeni, alături de toți acești copii minunați, visăm sa le redăm demnitatea și bucuria.

… 249 de copii ar vrea să plece în vacanța de neuitat de la Marea Neagră.

Mergem mai departe?

Domnul Iisus Hristos, Cel ce la Cer S-a Înălțat să vă miluiască cu Harul Său!

ASOCIATIA GLASUL VIETII
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
Paypal: pr.dandamaschin@yahoo.com



Comentarii prin Facebook:

Enter custom donation amount

Donează

LATEST DONORS

Anonymous Donated €10,00
Anonymous Donated €2,00
Anonymous Donated €13,00
Anonymous Donated €10,00
Avasiloaei Mihaela Donated €100,00

Vacanta frumoasa!

TODEANCA STEFANEL Donated €26,00
roxana popescu Donated €30,00

Doamne ajuta , pace si crestere divina!

Anonymous Donated €100,00

Doamne Ajuta!

Ionela Aldea Donated €52,00

Str. Mărașești nr. 15

Nicoleta Florentina Stoian Donated €20,00
Barboselu Mirela Donated €10,00
Sorin Blanaru Donated €80,00
Anonymous Donated €50,00
Handragel Maria Donated €10,00
Cristina Olteanu Donated €105,00

Doamne ajuta tuturor copilasilor!

Anonymous Donated €300,00
Anonymous Donated €4,00
Anonymous Donated €20,00
Radu Daniela Donated €60,00

Str Octav Cocarascu, 28

Anonymous Donated €10,00
SHARING IS CARING
Doneaza acum

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inline
Inline