Faptul că Bianca e o copilă binecuvântată, oferită acestei lumi, din braÈ›ele Maicii Domnului, o È™tim deja de mult, încă din primele ei clipe de viață sau, mai curând, din pântecele Florentinei. Sclipirea ochiÈ™orilor È™i zâmbetul È™trengăresc ne umplu Biserica cu viață È™i lumină, ori de câte ori ne mai cere ceva bun de la “Doamne, Doamne”.
Fără îndoială, Dumnezeu a dăruit un înger, în chip de copil, unei familii greu încercate.
Bolile È™i, mai ales, neajunsurile, aduc multă neputință unei mame, când e vorba de a pune pe masă cele trebuincioase pentru cei nouă copii. Cu atât mai mult când vorbim de o familie aflată într-un cătun pierdut în praf È™i noroaie, departe de locuri de muncă , uitat pana È™i de cei plătiÈ›i să – i ocrotească.
Numai că dragostea întru Hristos a făcut din bordeiul sărăcăcios al celor 8 frățiori ai Biancăi un colțișor de rai, în care chipuri blânde așteaptă să fie luate în brațe, alintate, îngrijite, hrănite și, da, frumos îmbrăcate și primenite pentru școală.
Bianca È™i Ana, Sergiu, Mălina, Andrei… ToÈ›i, până la 9….
Apoi George, Ioana, Elena… Pentru toÈ›i, până la 8840, împreună,
MERGEM MAI DEPARTE?
Să binecuvânteze Domnul Iisus Hristos și să vă răcorească cu al Său Har!
1. Alege un copil din listă
2. Donează 250 lei sau 50 È™i ceva de Euro, Lire ori Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea “VREAU LA ȘCOALÄ‚!”.