BĂNUȚUL JERTFIT DIN DRAGOSTE!

Un copil de-al meu vine aseară la mine cu niște bani în palmă și mi-i dăruiește pentru un alt copil, tot de-al meu, dar din Familia Vieții.
Cu gândul la faptul că un adolescent, mă rog, un tânăr, are foarte multe nevoi vestimentare ori „recreative”, față de atâtea domnișoare de pe la cafenelele și terasele din urbea noastră, pentru un moment am crezut că e o glumă sau un gest cu subînțeles.
Surpriza frumoasă a fost, însă, că feciorașul meu a tot pus în pușculița lui fiecare bănuț rămas din cei 10-20 de lei la, pe care îi primește pentru celebrul covrig sau hotdog de la colțul străzii, pentru o zi întreagă de școală, sau din cei 10-20 de euro primiți de la mătuși și nani cu diverse ocazii. Și așa s-a tot adunat ceva capital.
Bănuțul acesta, s-a gândit el, ar face mult mai fericiți niște puișori sărmani sau orfani, în comparație cu vreo domnișoară răsfățată cu o cafea sau o prăjitură la o cafetărie de fițe.
Ca să nu mai vorbim de invidia colegilor care nu se vor mai uita cu jind la pantofii cu șireturi albe, spălate cu periuța de dinți ori la
pantalonii rupți în genunchi și pe la buzunarele din spate, cu nu știu ce nume fistichii pe ele.
Bineînțeles că m-a rugat să nu spun nimănui nimic, dar, pentru mine, un astfel de gest îmi aduce multă speranță că tinerii din ziua de astăzi reprezintă șansa noastră de a fi mai buni și de a duce mila lui Dumnezeu asupra unei lumi ce pare de multe ori pierdută, încât nu am vrut să vă lipsesc de așa bucurie.
Zilele viitoare am să vă vorbesc de calul putere și de biroul neoval dăruite de politehniști. Dar, până atunci, mai este mult de treabă.
Să ne dăruiască Domnul Iisus Hristos toate cele de trebuință spre a crește în credință!

Variante de susținere:

  1. CONT BCR
    Asociația ,,Glasul Vieții”
    COD SWIFT: RNCBROBU
    RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
    RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
    RO84RNCB0178156773130003 (USD)
    Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
  2. BANCA TRANSILVANIA
    Asociația ,,Glasul Vieții”
    COD SWIFT: BTRLRO 22
    RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
    RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
    RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
    RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
    Acum avem și BT PAY- 0744798610
    Există subconturi în toate valutele.
  3. PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
  4. WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
  5. POȘTĂ
    Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
  6. DONEAZĂ direct la
    Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
  7. SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
    DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
  • Site-ul „Glasul Vieții” : https://glasulvietii.ro/
  • Canalul de YouTube – Dan Damaschin (https://www.youtube.com/@DanDamaschin ), prin abonare gratuită. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe clopoțel pentru a primi notificările cu noile postări ale canalului, emisiunile în direct, toate slujbele transmise de la Biserica Maternității Cuza Vodă și Asociația Glasul Vieții.
  • Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
  • ⁠Pagina de Facebook Dan Damaschin:
    https://www.facebook.com/danutdamaschin
  • Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
  • Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda/
  • Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022/
  • Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
  • Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
  • Instagram: https://www.instagram.com/preot.dandamaschin/
  • Tiktok: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
  • LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/;
    Dar și pe grupurile de Facebook:
  • Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110
  • Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940
  • IUBIRE ȘI VIAȚĂ ( Dan Damaschin): https://www.facebook.com/groups/dandamaschin

Leave a Comment

Scroll to Top