Dragilor, cu toată recunoștința în suflet, vreau să vă mulțumesc din adâncul inimii pentru că sunteți alături de noi în acest drum al faptelor bune.
Am ajuns, prin voia lui Dumnezeu, la 70.000 de oameni care ne urmăresc, ne susțin și împărtășesc misiunea noastră pe această pagină – Preot Dan Damaschin.
A fost un drum greu, anevoios, cu multe obstacole, însă cu ajutorul lui Dumnezeu și al dumneavoastră, am reușit să mergem mai departe pentru a ne îndeplini misiunea, și anume aceea de a fi alături de mamele înlăcrimate și de copiilașii sărmani ori orfani din zona Moldovei!
! 𝐀𝐍𝐔𝐍𝐓̦ 𝐈𝐌𝐏𝐎𝐑𝐓𝐀𝐍𝐓!
Într-o lume în care internetul poate fi un instrument de mare folos, el poate deveni, de asemenea, un loc al înșelăciunii și al abuzurilor, cu persoane care se dau filantropi și cer donații sub pretexte false. În acest context, dorim să vă informăm că există indivizi care folosesc, în mod abuziv, numele și imaginea noastră în scopuri rău intenționate, înșelând buna credință a oamenilor.
De aceea, dorim să vă informăm că pagina Preot Dan Damaschin este singurul canal oficial prin care reușim să ajungem la dumneavoastră, alături de paginile de mai jos, unde suntem mereu activi în slujba aproapelui:
– Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
– Pagina de Facebook Dan Damaschin: https://www.facebook.com/danutdamaschin
– Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
– Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda
– Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022
– Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
– Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
𝐈𝐧𝐬𝐭𝐚𝐠𝐫𝐚𝐦 : https://www.instagram.com/pr.damaschin/
𝐓𝐢𝐤𝐓𝐨𝐤: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
𝐋𝐢𝐧𝐤𝐞𝐝𝐈𝐧 : https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/
𝐘𝐨𝐮𝐓𝐮𝐛𝐞: https://www.youtube.com/
Dar și pe grupurile de Facebook:
– Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940
– IUBIRE ȘI VIAȚĂ: https://www.facebook.com/groups/dandamaschin
– Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110 . Deși grupul Inefabil nu este al nostru, suntem recunoscători pentru sprijinul pe care ni-l acordă oamenii din acesta, ajutându-ne să ajungem la cei ce vor să ajute.
Și nu în ultimul rând pe 𝐬𝐢𝐭𝐞-𝐮𝐥 𝐰𝐞𝐛 oficial al Asociației noastre: https://glasulvietii.ro/ .
Vă îndemnăm cu drag să dați Like, Share sau Follow paginilor și postărilor noastre, pentru a putea ajunge la cât mai mulți oameni cu inimă bună care doresc să sprijine această frumoasă misiune!
Vă mulțumesc din inimă tuturor celor care ne-ați fost alături, ne sunteți sprijin acum și sunt sigur că veți rămâne aproape de noi și pe mai departe!
Domnul Iisus Hristos, Cel care ne protejează de tot răul, să vă binecuvânteze cu bucurii veșnice și cu pace în suflet!
Variante de susținere:
SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
REVOLUT:
V. Andrei – 0757333711
IBAN Lei – RO05BREL0005529173560100
IBAN EUR – LT463250061136956414
BIC: REVOLT21
POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI