Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum) Matei 9, 27-35

EVANGHELIA VIEȚII

Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum) Matei 9, 27-35

„În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se țineau după El, strigând şi zicând: Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeți că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credința voastră fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeți, nimeni să nu știe. Dar ei, ieșind, L-au vestit în tot ținutul acela. Şi, plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi, fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulțimile se minunau, zicând: Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetățile şi satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției şi vindecând toată boala şi toată neputința în popor.”

Iubiți frați și surori ai Domnului Hristos, în duminica a doua a Postului Adormirii Maicii Domnului, a rânduit Hristos prin sfinți, prin cei care ne-au așezat rânduiala din slujbele noastre, această evanghelie în care Mântuitorul vindecă doi orbi și un mut demonizat.

Dragii mei, Cuvântul Evangheliei de astăzi, ne arată, mai întâi de toate, două minuni, pe care Domnul le săvârșește în Capernaum, în cetatea unde El își stabilise reședința în acești ani în care a vestit Evanghelia în tot ținutul Palestinei. După ce îl vindecase pe paralizatul de duminica trecută și încă o vindecare de care vom vorbi ulterior, iată că, acum, când se întoarce în casa Sa, Domnul Hristos este urmat de acești doi bolnavi, care, de departe, strigau „Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David!”. Acești orbi, deși erau neînvățați, probabil, pentru că pe atunci nu existau școli speciale, dar au auzit că Iisus poate vindeca orice boală și neputință.

Acest dialog între Hristos și cei doi orbi este foarte important, pentru că, iată, avem de-a face cu întărirea credinței unor oameni bolnavi pentru a lua vindecare și pentru a se apropia, cu toată credința lor, de Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Ne gândim că Hristos putea foarte bine să vindece acești oameni fără să le cerceteze credința. Dar Iisus, care le poate face pe toate, îi cheamă pe acești oameni la credință, nu pentru a ne învăța pe noi că dacă nu avem credință nu prea avem ce căuta în lumea aceasta, ci pentru a arăta că tocmai credința este scopul vieții noastre! Credința în Dumnezeu e mai presus de toate! E mai presus de vederea trupească și orice capacitate a noastră de a ne adapta în lumea aceasta, mai presus de orice necesitate fiziologică, mentală sau emoțională. Omul care îl are pe Dumnezeu ca Tată, nu mai are nevoie de nimic, pentru că Tatăl nostru cel Ceresc știe tot ce avem noi!

De aceea, dragilor, Iisus Hristos le cere credința acestor oameni și le poruncește să nu se laude cu această dezlegare, pentru că această credință a noastră trebuie să se bazeze și pe smerenie, pentru că atunci când noi ne smerim, Iisus sălășluiește în inima noastră, dând la o parte mândria și toate marile patimi, care fac atât de rău vieții noastre în plan personal și social.

Dacă acești doi orbi au fost vindecați pentru că au venit la Hristos, iată că, în tabloul al doilea al Evangheliei, vedem vinderea unui om care era mut și care era ținut de un demon. Trebuie să reținem de aici faptul că acest demonizat a fost adus, la fel ca și paralizatul de duminica trecută de oameni dragi care s-au rugat și care i-au cerut Domnului să aibă milă de un om bolnav și demonizat.

Subliniez încă odată cât de importantă este solidaritatea noastră atunci când avem oameni în boli și în necazuri lângă noi, și trebuie să punem în lucrare toată ființa noastră pentru a scoate din lume suferința aceasta, prin cuvântul nostru, prin fapta cea bună sau prin rugăciunea noastră.

Să nu fim indiferenți, dragilor, când apropiatul nostru sau străinul de lângă noi este cuprins de patimă sau de boală, este încercat de duhul cel necurat, pentru că prezența acelui om înaintea ochilor noștri este o chemare a lui Hristos pentru ca tu să te faci mai credincios, mai rugător, mai bun, mai empatic cu cel în suferință.

Poate că mulțimea tuturor relelor din lumea noastră pe care le vedem și la televizor, și în societate, și la locurile de muncă nu este decât o îngăduință a lui Dumnezeu pentru ca noi creștinii, care trebuie să fim acea drojdie care dospește toată frământătura, să ne rugăm mai mult și pentru mai marii noștri, și pentru mai micii noștri, și pentru rău voitorii, și pentru rău grăitorii și pentru rău făcătorii noștri.

Dumnezeu, dacă noi spunem că-L cunoaștem și că-L iubim și credem în el ca și Părinte al nostru ca și prieten al nostru ca pe un frate al nostru, atunci ne cheamă pe toți să fim mai empatici, mai rugători și mai milostivi cu cei care se află în neputințe în boli și în păcate.

Subliniem aici că vindecarea celor doi orbi și vindecarea celui demonizat, nu au fost făcute de Hristos pentru a crește imaginea Sa în fața evreilor de acum 2000 de ani, ci pentru că tot ce a făcut Hristos, a făcut ca noi să credem în EL ca cel care ne vindecă și ne iartă și ne scapă de puterea demonică.

Să vă dea Dumnezeu vindecare de orice boală și neputință sufletească și trupească, să vă slobozească de orice încercare demonică și să ne întărească credința aceasta a noastră, frumoasă în care Domnul și Dumnezeul nostru Hristos ne dăruiește tuturor Împărăția cea Veșnică, spre slava Sa și bucuria noastră fără de sfârșit, Amin!