Lună: ianuarie 2024

Iarna însăși și-a strâns haina pe trup și ne-a transmis un semnal de alarmă. Chiar dacă frigul ne îngheață picioarele și mâinile, nu ne dăm bătuți, ci continuăm să venim în sprijinul mamelor eroine greu încercate de sărăcie, în orice clipă din zi și din noapte.
Prin 2020, Catinca, mamă a cinci copii, pășea pragul bisericii noastre, împovărată de o mare durere: Ce va da copiilor ei de mâncare, dacă se vor naște pruncuții gemeni din pântecele ei? Și așa sunt o mulțime de lipsuri. Soțul, cu greu a început să lucreze, dar cu gemeni și cu o mamă bolnavă în casă, cum o vor scoate la capăt?
Dacă povestea s-ar fi oprit aici, povestea Catincăi ar fi fost una dintre cele mai ușoare, pe care le întâlnim, de ordinul zecilor, în fiecare zi…
Doar că la puțin timp după nașterea copiilor, Sofia și Roxana, căsuța și așa cu greu ridicată, a fost mistuită de un incediu, din care slavă lui Dumnezeu, cu greu, au scăpat cu toții teferi.
După urgențele de grad zero – acoperiș, reparații, electrocasnice, mobilier – a urmat lunar „aprovizionarea” cu de toate (alimente, lemne, medicamente, haine, rechizite, tabere la mare) și asta pentru ca o mamă cu șapte copii să nu se simtă singură în încercările cumplite ale vieții.
Vestea primirii unei vaci cu lapte, Florica, a venit ca o minune de la Bunul Dumnezeu pentru Catinca, doar mamele ca ea știind ce înseamnă un castron cu lapte proaspăt, cu mămăligă, pus înaintea unui copil flămând.
Un an mai târziu, spre bucuria noastră, a tuturor celor din echipa Vieții, Catinca ne-a mai adus o altă veste, că din nou va fi o mamă de gemeni. Vă imaginați ce era în sufletul ei, în vara lui 2022, atunci când a trebuit să renunțe la orice plan de viitor, pentru a se sacrifica pentru Ilie și Ilinca?Și atunci au fost mulți „sfătuitori”, care au îndemnat-o și chiar ar fi plătit-o să scape de ei, doar că inima unei mame adevărate nu va putea spune niciodată „Da” uciderii pruncilor ei, fie și nenăscuți. Cu greu, cu mașini de scutece și lapte praf, cu tone de alimente, ne bucurăm astăzi să-i vedem crescând pe pruncii Catincăi, fără a-și dori mai mult, decât să aibă mâncare pe dăturate, o băiță și ceva mai multe lemne ca să încălzească încă o cameră.
Nu care cumva să creadă cineva că am uitat să adăugăm ceea ce era mai important. Știți de ce v-am spus povestea Catincăi și a familiei ei, aici? Că ar avea nevoie de o casă mai mare și mai spațioasă, cu baie și încălzire corespunzătoare? Că ar avea nevoie de și mai multe alimente, medicamente, haine, etc.?
Poate și de asta, dar mai presus de toate, am aflat de curând că, scumpa noastră Catinca, va fi din nou mamă… de gemeni.
Noi o vedem ca o mare minune, doar că această revărsare de viață din casa ei, ne cere nouă, celor care ne-a fost dat, să slujim pe ceilalți, să facem și mai multă jertfă, pentru ca cele două noi minuni din familia Catincăi să se nască cu bine, ca mai apoi, dacă Dumnezeu ne va da sănătate și zile îndelungate, să-i vedem și oameni mari!
Mulțumim oamenilor iubitori de fapte bune de la PROTV, mai cu seamă prietenilor copiilor și mamelor noastre dragi, Iulia Ciuhu și Gabi Florea.
Să ne dăruiască Dumnezeu familii sănătoase, binecuvânate cu prunci voioși și credincioși!

DĂRUIM IUBIRE❓❗️

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă! Dar ei, fără să țină seama, s-au dus, unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui; iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis. Auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie și, trimițând oștile sale, au nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici. Mergeți, deci, la răspântiile drumurilor și, pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă. Atunci, ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi, și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți. Iar împăratul, intrând ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slujitorilor: Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși.”

Dragilor, înainte de a vorbi despre Evanghelia citită astăzi în bisericile ortodoxe de pretutindeni trebuie precizat faptul că deși această pildă, a „Nunții Fiului de Împărat” (Mt 22,2-14), din Duminica a 14-a după Rusalii, are multe asemănări cu Pilda „Celor chemați la Cină” (Lc. 14, 16-24) din Duminica a 28-a după Rusalii, (citită doar cu două săptămâni înaintea sărbătorii Nasterii Domnului Iisus Hristos), ea ne propune o altă mare temă de importanță capitală pentru viața creștină: participarea necondiționată la Nunta Fiului de Împărat și pregătirea într-o ținută exemplară pentru a ne întâlni cum se cuvine cu Dumnezeu.
Este ușor de înțeles că Împăratul este însuși Dumnezeu, care, pregătind Nuntă Fiului Său, rânduiește de fapt o nouă relație cu oamenii, pe care-i invită să se se bucure la Nuntă – cea mai importantă petrecere din viața unei familii, în sensul în care suntem chemați să ne bucurăm de împărtășirea cu Sfintele Taine în Biserica Sa.
Dacă primii chemați, „aleșii”, au refuzat prezența la Nuntă și s-au comportat obraznic, fiind capabili până și de crime, asta înseamnă că poporul evreu a nesocotit Legea și Proorocii, ucigând o bună parte din trimișii lui Dumnezeu, fapt pentru care și-au primit pedeapsa proorocită aici, prin distrugerea câteva decenii mai târziu a Cetății Ierusalimului de către romanii conduși de Vespasian în anul 70 și exilarea întregului neam evreesc în cele mai îndepărtate colțuri ale Imperiului Roman.
Întorcându-ne la al doilea rând de invitați, constatăm că aceștia provin din clasa de jos a societății, așa cum erau socotiți de către evrei toți neevreii.
Chemarea la Creștinism a tuturor popoarelor lumii și invitația de a se bucura de dragostea lui Dumnezeu este asemeni bucuriei nuntașilor care devin familia lărgită a Împăratului prin prezența lor la cel mai important moment din viața familiei restrânse.
Aducerea în Casa Nunții a tuturor celor găsiți în drum, buni și răi, demonstrează dragostea iertătoare, fără de margini, a lui Dumnezeu față de toți oameni, pe care-i primește în Biserică prin Sfântul Botez și-i înveșmântează în haina luminoasă a Harului Duhului Sfânt spre a se face vrednici de Nuntă.
Oprindu-ne, iată, și la musafirul nepoliticos, care este prins fără haină de nuntă, trebuie să înțelegem că acesta fie aruncase haina de lumină, fie o pătase în așa hal încât a devenit de nerecunoscut.
Venirea creștinului la Sfânta Liturghie, la Cina Domnului sau la Nunta Fiului lui Dumnezeu este tot invitația Sa și dovada ospitalității fără de margini a lui Dumnezeu, iar batjocorirea cu păcatele noastre a acestei onorabile invitații nu va rămâne fără urmări.
Desigur, cei care petrec departe de de credință, de Biserică, de Sfânta Liturghie, vor avea amara lor judecata, dar dacă tot am ajuns la așa cinste de a ne numi creștini, copii ai lui Dumnezeu, atunci acest statut ne obligă la o ținută demnă, lipsită de mizerii ori de compromisuri.
„Un episcop a aflat despre două văduve creștine care nu trăiau în bună-cuviinţă. A rugat atunci pe Dumnezeu să-i descopere despre aceste văduve ca să poată să hotărască ce să facă. Într-adevăr, Dumnezeu i-a dăruit robului Său ceea ce a cerut. În timpul Sfintei Liturghii, în timpul când se împărtășeau credincioșii, vedea episcopul pe chipul fiecăruia păcatele pe care le făcuse și-l chinuiau.
Câteva chipuri erau pline de fum. Altele erau parcă arse de tot, cu ochii însângeraţi. Veneau însă și creștini care aveau chipul luminat și haine albe. Când se împărtășeau cei cu păcate, îi vedea cum sunt înconjuraţi de flăcări și arzând. Celorlalţi, când luau Sfânta Împărtășanie, Aceasta devenea lumină puternică și tot corpul lor lumina în chip minunat.
După bărbaţi, a început episcopul să dea Sfânta Împărtășanie și femeilor. Și la acestea vedea același imagini. Unele chipuri păreau negre, altele însângerate, altele cuprinse de flăcări, iar altele luminate.
La un moment dat, s-au apropiat să se împărtășească și acele două văduve. Le-a văzut atunci îmbrăcate în haine albe, strălucitoare, având chipurile luminate. Când s-au împărtășit cu cinstitele Taine, le-a văzut cum s-au luminat de o lumină de nedescris. După terminarea Sfintei Liturghii, episcopul s-a rugat din nou lui Dumnezeu, rugându-L să-i ofere explicaţia celor descoperite. I s-a arătat atunci un înger.
– Deci sunt adevărate sau mincinoase toate acele lucruri pe care le spune lumea despre cele două femei? l-a întrebat episcopul.
– Da, toate sunt adevărate.
– De ce atunci când se împărtășeau aveau chipul luminat și purtau haine strălucitoare?
– Aceasta s-a întâmplat pentru că femeile au conștientizat viaţa lor
păcătoasă, au plâns cu lacrimi de pocăinţă, s-au spovedit și au promis că nu vor mai cădea altădată în acest păcat. Astfel, Dumnezeu le-a iertat și de atunci trăiesc în bună cuviinţă.” („Minuni și descoperiri din timpul Sfintei Liturghii”)
Înțelegem din această mărturie sfântă că există o cale de Dumnezeu binecuvântată de a ne înnoi ori repara haina cea luminoasă a sufletului, indiferent cât de departe ne-am dus și cât de mult am necinstit poruncile și bunătatea Sa.
Adevărată pocăința, dragilor, prin renunțarea la păcat și prin repararea relelor săvârșite, în urma Spovedaniiei, unde trebuie să recunoaștem și să regretăm tot cea ce am păcătuit, ne aduce din nou lângă Dumnezeu, be așează de mână cu El, înconjurați fiind de Sfinți și de Îngeri.
Nu în ultimul rând, suntem datori ca după întâlnirea cu Dumnezeu din Biserică și din rugăciunile noastre particulare să păstrăm acea ținută demnă de creștin, acel costum nevăzut de cea mai bună „firmă”, pe care ne ferim cât putem de mult să-l pătăm, pentru că am dat foarte, foarte mulți „bani” pe el.
Darurile Duhului Sfânt – dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; toate acestea reprezintă pentru noi creștinii adevăratăa identitate, adevărata carte de vizită ori adevărată ținută care ne face vrednici de fi membrii din familia lărgită a lui Dumnezeu, Biserica Ortodoxă.

Să ne învrednicească Domnul Iisus Hristos de bucuria cea fără de sfârșit din Cereasca-I Împărăție!

Mama Teodora ne-a călcat azi pragul bisericii, îmbrăcată modest cu singurele hăinuțe mult prea subțiri, tremurând din toate încheieturile, cu un prunc în brațe, dar cu alți trei acasă, cerând cu disperare alimente, scutece și lapte pentru copiii săi, care au rămas flămânzi și ghemuiți într-o cocioabă rece și dărăpănată.

În această dimineață am purces la drum către centrul faptelor bune și am luat pulsul adunării mamelor, care-și țineau strâns pruncii în brațe, așteptând o rază de lumină. De altfel, sunt tot mai multe mame care așteaptă ajutorul nostru. Ne mobilizăm să răspundem tuturor, însă cu greu reușim să le facem față.

Ca Teodora sunt alte sute de mame care ne-au trecut pragul Centrului socio-misionar Sfântul Stefan din Țicău sau al Bisericii Maternității Cuza Vodă, cărora le oferim atunci când le este mai greu, ori de câte ori este nevoie, alimente, medicamente și produse de igienă. Le promitem sprijin la plata facturilor ori lemne pentru încălzire.

Cum stocurile sunt limitate, este tot mai dificil să onorăm fiecare strigare a mamelor, care nu știu ce le va aduce ziua de mâine.

Au un singur gând în minte…

… Vor putea să-și ducă până la capăt crucea de mamă? Fără mâncare, fără lemne, fără medicamente și fără scutece nu le rămâne decât credința în Dumnezeu și speranța în mila semenilor cu suflet mare.

Știu că ne ajutați și sunteți mereu alături de noi.

Știu și că sunt o mulțime de strigăte de ajutor și o mulțime de îndemnuri de a face fapte bune.

Cred, însă, cu tărie, că salvarea pruncilor din frig, foame, mizerie și indiferență este șansa noastră, a tuturor, de a schimba în bine o întreagă lume și de a ne apropia, fără strâmbă judecată, de frații mai mici ai Domnului Iisus Hristos.

Mă rog bunului Dumnezeu ca plânsul copiilor nevinovați, ce-mi copleșește sufletul și cuvintele, să atingă și cele mai nepătrunse inimi.

Este momentul să fiți îngerii păzitori ai pruncilor, care sunt eterna sursă a liniștii sufletești!

De aproape ori de departe, vă invit pe toți și pe fiecare în parte, să oferim, din puținul pe care-l avem, un gram de bunătate.

Fie trimitem pe adresa Bisericii Maternității Cuza Vodă din Iași, str. Cuza Vodă, nr. 34, scutecelele mult așteptate, fie contribuim cu un bănuț pentru a cumpăra un TIR de scutecele la preț de jumătate, fiecare, după puterea sa, poate pune umărul la fericirea copiilor nostri dragi.

HAIDEȚI SĂ DĂRUIM OMENIE ȘI SPERANȚĂ!

Să ne miluiască Domnul Iisus Hristos cu a Sa iubire fără de margini!

Azi am sărbătorit Unirea Principatelor.
Mulți dintre români au fost cu sufletul și cu atenția pe Iași, mai ales că aici a început cu adevarat România. Discursurile, gardurile, spectacolul, paradele, venirea Trenului Unirii în gară, inaugurările de obiective, plăcintele și, de ce nu, ziua liberă, au fost menite să scoată oamenii din case și pentru a aduce în prim plan atenția o Românie ce nu prea mai pare de mult unită.

O simplă retrospectivă a zilei va scoate în evidență faptul că pentru marea majoritate a românilor, câți or mai fi prin țară, 24 ianuarie este doar o zi liberă.
Iar când te gândești că într-un mod minunat s-a dorit ca această zi, ca și cea a unirii de la Alba Iulia, să reprezinte cu adevărat sufletul românesc, mai, mai că te îngrozești de prăpastia între ce a fost sau ce s-a dorit a fi și ce este România noastră.
Spiritul de a ne uni, de a da mâna cu ceilalți în Hora Unirii, de a privi în ochii celorlalți și de a-i vedea așa cum sunt pare că se reanimează doar cu un efort uriaș al unor facțiuni politice, în timp ce altele se învrăjbesc, iar odată cu ele și media și națiunea.
Pe 24 ianuarie 1859 s-a realizat Unirea Principatelor, iar oamenii au luptat pentru a fi împreună.Aceasta este esența: uniunea oamenilor în ciuda diferențelor culturale, profesionale, sociale, etnice și religioase pentru a ne fi mai bine.
În această zi strămoșii noștri au dat mână cu mână și au lăsat toate necazurile în urmă, privind către un viitor îndepărtat, dar plin de speranță pentru generațiile care vor urma. Unirea a fost precedată de multă jertfă pentru a distruge inechitatea și dezbinarea și a fost apărată cu mult sânge.

Multe dintre femei au rămas doar cu copiii, fără sprijinul soților jertfiți departe de case și de prunci.
Și-au asumat acest lucru, și-au acceptat destinul, crescând cu mâinile lor brăzdate de greutăți generații de bărbați demni și viteji, care vor continua să se sacrifice și să lupte pentru pace, pentru uniune, pentru spiritul familiei proprii și a celor din jur.
Astăzi, la 35 de ani de libertate și democrație, o jumătate de Românie este alungată pe meleaguri îndepărtate pentru o bucată de pâine, în timp ce cealaltă rămasă acasă se plânge de neputință și indiferență.

Unirea nu e doar un eveniment, care ne poate scoate din casă, unde să facem selfie-uri, eventual să adresăm înjurături, pentru că durează prea mult. Unirea este imboldul care-și găsește glas în inimi, ne trezește conștiința și aduce răsăritul speranței către mai bine.
De ce de fiecare 24 Ianuarie, 1 Mai, 1 Decembrie vrem să fim printre cei neajutorați, orfani și singuri?
Poate că 24 ianuarie e o zi liberă, dar problemele nu-și iau liber, foamea nu are liber. E frig de crapă pietrele, iar sute de oameni n-au un acoperiș deasupra capului, își frâng mâinile pe care abia le mai simt și visează la îngerul cu chip blajin care-i va da un ceai fierbinte, măcar sufletul să nu înghețe.
Dacă noi oferim mâna celui sărman și o strângem cald și blând, „Hora Unirii” va deveni „Hora Bucuriei”, dar Unirea va prinde rădăcini și în suflete, nu doar în centrul marelor orașe. Bunătatea va deveni astfel o Horă a Speranței printre obstacolele vieții, care te înalță către Cer.
Am sărbătorit Unirea în Sfânta Biserică, luând parte la Sfânta Taină a Liturghiei, urmată de cântece ale bursierilor CEDC sârguincioși și plini de voioșie, pentru ca mai apoi
voluntarii noștri să nu piardă nicio clipă să vină în ajutorul mamelor, copiilor și bătrânilor aflați în situații precare, indiiferent de oră, de zi sau din noapte.
Când omul de rând se odihnește, „îngerii” de pe pământ lucrează mai cu râvnă, mai cu dăruire și iubire, iar plinătatea momentului e mai presus decât orice zi liberă.
Drept dovadă, munca noastră a continuat la Depozitul faptelor bune, unde am adunat cele de trebuință pentru Mădălina, o mămică grijulie, ai cărei copii au rămas orfani de tată. La căsuța ei sărăcăcioasă am reușit să ajungem după un drum lung, dar bucuroși nevoie mare că am adus un zâmbet pe buze celor patru copii, care vor avea căldură și alimente pentru a depăși iarna friguroasă.

Se putea, oare, să nu ne reîntâlnim, la o șezătoare cu icoane pe sticlă, cruciulițe și metaniere, inmiresmată de arome de vanilie și rom în gogoși calde și bine rumenite?

Haideți să dăm mână cu mână spre săvârșirea binelui, să încununăm bucuria mamei care-și strânge cald în brațe copiii rămași fără de tată, să aducem un zâmbet pe buze copilului care nu a reușit să-și cunoască părinții, dar el însuși a fost învățat să fie părinte înainte de vreme și să strângem mâna caldă, împovărată de vreme a sărmanului care nu și-a dezlipit o clipă privirea de pe geamului acoperit cu flori de gheață care duce spre nicăieri.

HAIDEȚI SĂ DĂRUIM IUBIRE, SPERANȚĂ ȘI CREDINȚĂ ÎN UNIREA DE NEAM ȘI DE GRAI ROMÂNESC!

Dragilor, gerul aspru al acestor zile de ianuarie, completat de valurile de ninsoare, aduce multe și grele încercări pentru cei ce nu pot și nu au cu se pregăti într-o astfel de situație.

Desigur, nu vorbim aici de autorități sau de cei ce abia așteaptă să ajungă acasă, unde-i cald și bine.

Așa cum v-am mai vorbit și zilele trecute, pentru Garofița, pentru cei 4 copilași mici și cei doi bătrâni neputincioși, nu mai există acasă. Locuința provizorie în care familia se adăpostește pentru moment este una cu foarte multe neajunsuri. Facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a lumina viața celor 4 copilași, dar lipsurile sunt uriașe. Ne rugăm Domnului să se milostivească și să să ne ajute ca, atunci când se va îndepărta vremea cea rece, să putem purcede la treabă și să înălțăm casa Garofiței.

Pentru toate acestea avem mare, mare nevoie de ajutor.

Mulțumim prietenilor noștri dragi de la BZI Iași ce sunt alături de noi și dau sfoară în țară ca-m inimi să se facă primăvară!

DĂRUIM IUBIRE, CĂLDURĂ ȘI SPERANȚĂ?

Oameni dragi și iubitori de fapte bune,

De zăpada albă și pufoasă se bucură în aceste zile toți copiii noștri dragi.

… Mai puțin Antonia.

Are 10 ani, încă 4 frățiori acasă și nu a văzut niciodată cum e chipul mamei sau al celor care o înconjoară, cum răsare soarele, cum picură ploaia și nici albul imaculat al zăpezii.

La venirea ei pe lume medicii au ridicat neputincioși din umeri în fața unei paralizii cerebrale și a tetraplegiei spastice, care aveau să o țină prizonieră în propriul corp întreaga viață. Cataracta congenitală a complicat și mai mult suferința copilei.

Neputința medicilor în fața lacrimilor părinților și rugăminților fraților nu i-a împiedicat pe cei dragi să aștepte o minune, oricât de mică.

Nimeni nu a putut promite că va putea merge vreodată, că-i va putea face picioarele să pășească, dar la aflarea veștii că prin operațiile la ochișorii ei, lumea va putea prinde viața și culoare și pentru ea, mama și tatăl Antoniei au început din nou să spere.

Doar că…

Intervențiile chirurgicale cu consumabilele absolut necesare, tratamentele ulterioare, transportul, cazarea și masa părintelui însoțitor, reprezintă o avere pentru o astfel de familie și așa îngenuncheată de nevoile uriașe pentru hrana, încălzirea și îngrijirea copiilor.

Din păcate, chiar și într-o astfel de situație, nu se deschid des uși dindărătul cărora să se reverse bunătatea. Ne-am zbatut în acești ani să le oferim cât am putut de mult din puținul nostru, dar acum suntem încredințați că numai împreună putem dărui cu adevarat lumină Antoniei.

Din mila lui Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului, Antonia are acum șansa să vadă, să se bucure de zăpadă și de cer.

Haideți să dăruim din lumina coborâtă din înaltul cerului ochilor noștri, prin dragostea izvorâtă din inimile noastre, ochilor Antoniei!

HAIDEȚI SĂ DĂRUIM IUBIRE, SĂNĂTATE ȘI LUMINĂ!

Dragilor, sunteți bine în această primă lună din an?

Vă întreb pentru că în mediul online au circulat numai urări de bine în perioada asta. Să dea Domnul să se împlinească pentru toată lumea, dar și pentru copiii noștri sărmani!

Sâmbătă, cu noaptea-n cap, am primit un telefon în care am fost anunțat că o mamă cu 4 copilași din Mădârjac a rămas în plină iarnă fără adăpost, după ce un foc mistuitor le-a cuprins căsuța cu greu ridicată. Atât ne-a trebuit! Am îndesat repede în mașini tot ce am crezut de cuviință că ar putea fi de ajutor pe moment, am uitat de ger și de drumuri rele, ne-am înarmat cu speranța că familia trebuie să fie bine și am plecat cât am putut de repede la fața locului.

Ajunși acolo, am găsit-o pe Garofița, care ne-a vorbit cu lacrimi în ochi de ce s-a întâmplat în ceea ce obișnuia să numească ea casă.

Din vorbă în vorbă și din casă în casă am început să căutăm și am și găsit o căsuță provizorie pentru mama Garofița și copilașii ei, ca nu cumva noaptea cea friguroasă să îi prindă fără adăpost.

Dumnezeu ne-a ajutat nu numai să-i găsim o casă aproape de locul unde s-a întâmplat nenorocirea, ci și tineri INIMOși, care tare repede au sărit în ajutorul oamenilor din Echipa Vieții, la descărcat din mașini cele necesare pentru copii, hăinuțe, paturi, mâncare, detergenți și piesele de mobilier. Am plecat de acolo, promițând să facem tot ceea ce trebuie pentru ca această casă să îi adăpostească de iarna geroasă până o să putem ridica o alta mai primitoare pentru ei.

La Casa Garofiței va fi tare mult de muncă, iar șantierul se va deschide imediat ce vremea ne va permite.

Până atunci, adunăm toate cele necesare pentru o casă nouă, fără a uita nicio clipă că trebuie să alungăm și frigul și foamea de la copiii Garofiței, precum și de la toți copiii sărmani.

DĂRUIM IUBIRE?

Dragilor, Duminica VINDECĂRII CELOR 10 LEPROȘI, în care citim la Sfânta Liturghie din Evanghelia Sfântului Luca, capitolul 17, 12-19, despre tămăduirea miraculoasă de către Domnul Iisus Hristos a zece oameni suferinzi de temuta boală a leprei, este pentru întreaga creștinătate DUMINICA RECUNOȘTINȚEI.

Oricât de sănătoși, educați, puternici, harnici ori bogați am putea fi, trebuie să știm că toate acestea, începând cu viața noastră, sunt darurile lui Dumnezeu, asumate de la El, prin oamenii dragi și buni, care ne-au călăuzit dea lungul timpului.

Venim în lume și creștem nu de la sine, ci ajutați de iubirea părintească, de grija bunicilor, de bucuria fraților, de priceperea medicilor, ne înțelepțim și ne desăvârșim profesional prin educatorii, învățătorii, profesorii și toți mentorii noștri, ne construim un viitor, o casă, o familie, o carieră alături de soție, de copii, de colegi, de vecini, de rude, toți fiind binefăcătorii noștri trimiși de Dumnezeu.

În plan sufletesc nimeni nu poate crește fără osteneala și rugăciunile părinților, nașilor ori a duhovniciilor.

Se întâmplă, nu de puține ori, ca mulți din binefăcători să rămână în anonimat., știuți doar de bunul Dumnezeu.

Important este că purtarea de grijă a lui Dumnezeu, se revarsă în viața noastră prin Sfinții și prin Îngerii Lui, iar de aici printr-o mulțime nenumărată de semeni ai noștri.

Fără îndoială, unul din cele mai valoroase și perceptibile daruri divine, recunoscute, din păcate, doar atunci când îl pierdem, este sănătatea.

Minunea de astăzi ne prezintă zece bolnavi rugători transformați în oameni sănătoși nerecunoscători, cu excepția samarineanului.

Asemeni lor și noi sau cei dragi ai noștri, în boli grele, în accidente, sau pur și simplu în toate momentele în care ne vedem părăsiți de oameni ori lipsiți de acele daruri care ne fac atat de încrezători în propriile noastre forțe, căutăm ajutor la Dumnezeu și la oameni, făgăduind recunoștință.

De câte ori, însă, nu auzim de cazuri în care oamenii vindecați de boli grele nu numai că uită de binefăcători, ba și se întorc împotriva lor și chiar a lui Dumnezeu, atunci când scăpa de încercare… Credem că dacă am uitat de toți și de boala noastră, boala a uitat și ea de noi…

Niciodată nu ar trebui să uităm că boala a fost cauzată de viața noastră în pacat, departe de Dumnezeu și ea se vindecă doar prin reîntoarcerea la El.

Iar atunci când boala este ,,nedreaptă”, cum ar fi cea ereditară sau congenitală, Dumnezeu cheamă prin cel bolnav nevinovat pe toți vinovații din familia sa, din comunitatea sa la îndreptare, la pocăință.

Samarineanul „văzând că a fost vindecat, s-a întors , cu glas mare slăvindu-L pe Dumnezeu” și a mulțumit Domnului Iisus Hristos, pentru că și – a asumat boala, pentru că s-a pocăit pentru păcatele sale, considerând că lepra a fost cauzată de acestea.

Ceilalți 9 când au fost vindecați, au plecat la ale lor pentru că au scăpat de o boală pe care nu o considerau a lor, ci doar o greșeală de la Dumnezeu.

Doar Dumnezeu ne vindecă de boli, de greutăți, de necazuri, de datorii, acestea fiind marile minuni pe care le face în viața noastră, pentru care trebuie să fim recunoscători față de El și pentru care trebuie să mulțumim celor care ne sunt aproape.

A uita de binefacerile Sale, a deveni nerecunoscători, a acuza pe alții și chiar pe El de necazurile tale, înseamnă de fapt a – L uita pe Dumnezeu, a-ți pierde credința in El, înseamnă … a muri sufletește.

Recunoștința față de Dumnezeu, față de îngeri, față de sfinți și față de toți oamenii prin care El lucrează binele în viața noastră este normalitatea pierdută prin păcat, mai cu seamă în comunism, atunci când a fost izgonită și înlocuită cu hula mincinoasă cum că omul este centrul universului și adevăratul dumnezeu.

În mod minunat astăzi Domnul Iisus Hristos ne cheamă să urmăm modelul samarineanului lepros, dar vindecat de mila Sa,.

Dacă oamenii se mulțumesc pentru binefaceri lor cu daruri, flori, cuvinte frumoase, gesturi simbolice sau rugăciuni, Mântuitorul Hristos vrea ca recunoștința sau îndreptarea noastră înaintea Lui, să fie probată prin faptele bune, prin lepădarea de păcat și împărtășirea cu Harul Duhului Sfânt la Slujba Sfintei Liturghii, care, în limba greacă înseamnă Euharistie, adică Slujba de Mulțumire. Prezența noastră în Biserică la slujbe, cu inima curată și plină de iubire, este darul cel mai plăcut pe care îl putem face Domnului, în semn de recunoștință pentru viața noastră și pentru toate darurile de care ne-am invrednicit de la El!

Vă mulțumesc, dragilor, pentru tot și pentru toate și-l rog pe Domnul Iisus Hristos să ne călăuzească pe calea credinței cea plină de recunoștință!