„Om bun,
Mă numesc Elena Izabela și am 8 ani, mai am 4 frați acasă. Îmi place să scriu, iar când voi fi mare vreau să devin doctoriță. Te rog să mă ajuți să devin om mare!
Cu drag,
Elena Izabela”
Elena Izabela, o fetiță cu păr castaniu, cu ochișori albaștri, plini de sclipire și speranță, își dorește să devină doctoriță. Cu încă 4 frățiori acasă și cu multe, multe lipsuri, ea și cei 4 frați se află sub ocrotirea noastră de ceva anișori, atunci când mama acesteia ne-a trecut pragul bisericuței în căutare de sprijin și alinare, nemaiputând face față greutăților de zi cu zi.
De atunci, ne-am împrietenit cu mama și cu Elena, acestea devenind parte din marea familiei Glasul Vieții, ocupând un loc cu totul și cu totul special în inimile noastre.
Noi mergem mai departe, doar că, fără sprijinul și ajutorul dumneavoastră, nu vom putea împlini visele atâtor copii sărmani ori orfani.
De aceea, vă cer ajutorul, îndemnându-vă să deveniți tată ori mamă sau chiar înger păzitor pentru unul din cei 10.233 de copilași aflați sub ocrotirea asociației Glasul Vieții.
Dacă pentru majoritatea dintre dumneavoastră, Nașterea Domnului înseamnă miros de cozonaci, brazi, instalații, ghirlande și tot felul de bunătăți, pentru noi, oamenii din Asociația Glasul Vieții, Nașterea Domnului aduce un munte de responsabilități și griji.
De ce spun asta? Pentru că ne-am luat sarcina de a face fericiți 10.233 de copii sărmani.
Cum?
Îmbrăcându-i din cap până-n picioare, cu toate cele de trebuință, oferindu-le produse de igienă și curățenie, dar și o desagă plină cu merinde.
Anul acesta, fiecare copilaș a scris o scrisorică, unii mai stingher, alții mai poetici, dar toți cu același vis: SĂ DEVINĂ OAMENI MARI!
Vă invit, dragilor, să „rezervați” una (sau mai multe) scrisori, împlinind astfel dorința unui copil de a deveni OM MARE.
Dăruim iubire?
Sprijiniți un copil din LISTA de mai jos, oferindu-i o bursă Grăuntele de Iubire!
https://docs.google.com/…/1nrG6CV5CN8pV4NPFj…/edit…
- Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales. Fiecare copil are postată o scrisoare pentru dumneavoastră, oamenii buni, harnici și darnici.
- De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 400 de lei, 80 și ceva de euro, 70 lire, 85 dolari (americani, ceva mai mulți canadieni), cu precizarea „DĂRUIM IUBIRE”.
- Adevărul este, dragii mei, că noi am comandat tot ceea ce este necesar pentru o desaga plină cu de toate – ghete INIMO de cea mai bună calitate, produse la noi în țară, hăinuțe (geacă groasă, blug/pantaloni de trening, bluză, fes, șosete și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și trăistuța cu merinde.
- Dragii mei, în premieră anul acesta, donatorul are posibilitatea de a prelua desaga plină cu de toate de la Depozitul Faptelor Bune și să o ofere personal copilașului ales. Pe lângă desaga noastră, nu ne supărăm, ba chiar vă încurajăm să veniți și dumneavoastră cu daruri după posibilitatea fiecăruia.
- Pentru că tot vorbim de o premieră, din acest moment, dumneavoastră aveți posibilitatea de a sprijini copilașul ales în toate cele trei mari campanii (GRĂUNTELE DE IUBIRE, GRĂUNTELE DE LUMINĂ, GRĂUNTELE DE MUȘTAR), adică pentru un an întreg. De aceea, venim către dumneavoastră, oferindu-vă posibilitatea de a dona, în rate lunare. La un simplu calcul matematic, costul ar fi de fix 100 de lei. Aveți posibilitatea, așadar, de a vă face rate către rai.
Variante de susținere a proiectului:
CONT BCR:
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
CONT BANCA TRANSILVANIA:
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
PayPal: pr.dandamaschin@yahoo.com
Western Union sau MoneyGram – vă rog, cereți detalii
Revolut:
Vintu Andrei – 0757333711
IBAN Lei – RO05BREL0005529173560100
IBAN EUR – LT463250061136956414
BIC: REVOLT21
Prin poștă la adresa: Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
Direct la cutia milei din Biserica Maternității “Cuza-Vodă”