Costeluș și Rozalica, nu muncesc, nu papă nica!

Costeluș și Rozalica, nu muncesc, nu papă nica!

Mă trezii azi de dimineață la citirea noutăților sau vechiturilor din târg cu povestea lui Costeluș, care n-a fost lăsat de lucrătorii noștri sociali să doarmă până la apusul Soarelui cu carafa de udătură la cap și cu budana de bere în pat.

Mai să mă apuc bocit și eu de mila Rozalicăi, care se teme de pereți albi și de podele spălate, mai ceva „ca” Costel de muncă.

Răi mai sunteți măi copii! Fără milă de omul însetat, cu poftă de scandal de la atâta alocație tocată pe distracție!

Cum să sculați omul din pat cu tot cu visele lui de băiat de oraș, pentru doar 100 (una sută) de lei?

Ce, ăștia-s bani?

Și chiar nu știu cum de ați îndrăznit să cereți doamnei să folosească mătura și mopul?

Voi nu știți că ele sunt ale tatălui, care, dacă are chef de distracție poate bate copii cu ele, mai ales că, dacă el i-a făcut (pe copii, ca altceva nu știe și nu vrea) poate să și-i omoare?

Dacă ar fi după mine, măi, voluntari sau ce-o ți mai fi, la pușcărie cu voi! Chiar nu știți că într-o țară europeană, cum e România, pentru că bani nu sunt, centre ioc, părinții nu trebuie deranjați cu nimic?

Vorba aia: „rău cu rău, dar mai rău fără rău!”.

Iaca ce poznă ați făcut!!!

În loc să aduceți voi berea și vinul, sau să spălați podelele și copiii, tot stresați oamenii cu „hai la muncă!”, „ia și fă curățenie!”, „trimiteți copiii la școală!” și „nu cumva să vă atingeți de copii!”

Ba mai mult, aruncați ochii pe telefoanele și paginile lor, când se distrează oamenii cu „de toate”?

Rușine să va fie!

Dacă, cumva, în părinții iubăreți de distracție pe seama copiilor se ascunde vreo Vulpiță și un Costel, pardon, Viorel?

Și, de ce nu le-ați data casa cu acte, cum au făcut alții, măi neserioșilor? Așa o vindeau și ei și trăiau fericiți până la următoarea… alocație.

Uite cum i-ați tot stresat voi și n-ați fost în stare să țineți hangul la petreceri și scandaluri, de și-au luat lumea în cap cu copiii de la școală și din pătuțul cald, și-au plecat în țara tuturor posibilităților, adică tot la mizerie, foame, frig și suferință pentru copii, deci,… tot în România.

Dragilor, cum ar zice unii, ca să-și înfrâneze mânia, asta-i România!
Noi, făcut-am ce-am putut pentru copilașii nevinovați, doar nu credeți că pentru Costeluș.

Trag, totuși, nădejde că s-o găsi în lumea asta un oficial care să aibă curajul să taie în băutură și distracție ca în carne vie, așa cum și noi am făcut, pentru că altfel tot copiii sărmani vor suferi doar pentru că au părinți în acte nu în fapte.

Și când te gândești că fraierii de nemți te amendează când te vad cu copilul în mașină sau pe stradă în timpul orelor…

Am sau nu dreptate că aici e trai și viață și seară și dimineață?

Să vă dăruiască Domnul Iisus Hristos o zi minunată, fără să o facem lată!