„Crucii tale ne închinăm, stăpâne și sfânta învierea ta o lăudăm și o slăvim!”

Dragii mei, ziua Înălțării Sfintei Cruci are o importanță capitală în viața creștinului, iar semnul Crucii mai multe conotații. Mai întâi de toate aceasta ne duce cu gândul la Sfântul Împărat Constantin și mama sa, Elena, care, după ce ajunge împărat al întregului Imperiu Roman, după lupta cu Liciniu, va organiza și primul Sinod Ecumenic de la Niceea, lângă Constantinopol, unde toți episcopii și reprezentanții Bisericii vor stabili elementele esențiale și dogmele cele mai importante ale tinerii religii creștine.

În urma acestui Sinod Ecumemic, credința noastră a fost sintetizată în prima parte a Crezului. Dacă până atunci răstignirea Domnului pe Cruce era reprezentată timid în catacombe ori pe pereții primelor lăcașuri de rugăciune, dar prezentă intens în viața fiecărui creștin, de acum înainte este propovăduită ca fiind element fundamental în lucrarea Domnul Iisus Hristos de restaurare și mântuire a omenirii.

Până la Constantin cel Mare Crucea era cel mai rușinos obiect de tortură, disprețuită chiar de condamnați, pentru că aducea o moarte lentă, prin asfixie, deosebit de dureroasă, în văzul întregii lumi.

După recunoașterea oficială a jertfei Mântuitorului prin Crez, Sfântul Constantin o va trimite pe mama sa, Sfânta Elena, la Ierusalim, unde va începe căutarea Crucii Mântuitorului Hristos, pe care El a fost răstignit.

Aici, după îndelungi cercetări, mai jos de Golgota, lângă zidul dărmat al cetății Ierusalimului, va descoperi Sfânta Cruce, alături de celelalte două, pe care fuseseră răstigniți tâlharii.

Înălțarea Sfintei Cruci de către Patriarhul Macarie spre a fi văzută de popor, Sfințirea Bisericii Învierii sau a Sfântului Mormânt și, nu în ultimul rând, readucerea Crucii de la perși în Ierusalim de către Împăratul Heraclie, au consacrat ziua de 14 septembrie ca fiind Ziua Crucii, chiar dacă Biserica Ortodoxă are și o zi săptămânală de cinstire a ei, ziua de vineri, pentru că în Vinerea Mare Domnul fost răstignit.

Dacă e să vorbim de simbolistica Sfintei Cruci se cade să subliniem aici faptul că Biserica o numește arma împotriva diavolului.

De ce?
Pentru că Domnul Iisus Hristos stropește și sfințește cu Sângele Său acest altar de jertfă, și, prin acceptarea Răstignirii Sale, se smerește în cel mai umil mod cu putință.

Pe Sfânta Cruce Hristos l-a biruit pe diavol pentru că postul (înfrânarea), dragostea milostivă, smerenia și rugăciunea pentru răufăcătorii noștri reprezintă tot atâtea soluții de izgonire a diavolului.

Atunci când noi punem Sfânta Cruce la gât sau când facem semnul Crucii cu orice ocazie invită, atunci când ne închinăm Crucii de pe biserici sau de la troițe, noi, creștinii, nu facem doar un semn instinctiv și distinctiv de identitate confesională, ci alungăm în mod real lucrarea diavolească din viața și din inimile noastre.

Crucea este și simbolul reprezentativ al vieții noastre, pentru că așa cum Domnul Hristos a răbdat pe Cruce toate durerile și toată ocara pentru noi și noi suntem datori să răbdăm toată răutatea lumească și necazurile, ce dau năvală cu îngăduința Sa, și care nu fac altceva decât să ne întărească în credință, făcându-ne părtași la bucuria Învierii Sale.

Cel care în lumea aceasta nu duce Crucea necazurilor cu Hristos Domnul și se leapădă de El în încercări, este la fel ca și fundamentalistul islamist care dorește moartea creștinului ce poartă Crucea de la Botez la gât, la fel ca și sectele sau sataniștii care profanează Crucile înaintașilor, în biserici sau cimitire, la fel ca și Împărații Romani care nu suportau puterea Crucii, ei înșiși devenind pradă puterii diavolești urâtoare de Cruce.

De aceea, trebuie să ne străduim cu toții să ducem Crucea cum se cuvine în această viață, să îl chemăm pe Hristos când avem un necaz mare, să ne ajute să ne purtăm mereu Crucea noastră, indiferent cât de grea ni s-ar părea: crucea de mamă cu un prunc nenăscut, ce o lume întreagă ar vrea să-l ucidă pentru că ar fi bolnăvior, de mamă cu mulți copii flămânzi in jurul mesei, de multe ori rămasă singură în a-i crește, de văduvă, de orfan, de sărac sau de om greu încercat de boală, încredințați că atunci cand nu vom putea merge mai departe, El ne va purta chiar pe brațele Sale.
Și ce-i mai important, după Cruce vine Învierea!

Să vă dăruiască Domnul Iisus Hristos o Cruce binecuvântată, aducătoare de bucurii nepieritoare, har și mântuire!