INIMO a fost despre multe fapte bune!

inimo-a-fost-despre-multe-fapte-bune  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Dragilor, festivalul INIMO a fost despre multe, multe fapte bune. Am petrecut 3 zile minunate pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, ne-am simțit bine și am făcut bine, dar cel mai important lucru am schimbat viețile multor copii sărmani.

În cadrul festivalului am prezentat povestea mămicuței Rozalia, o mamă greu încercată de sărăcie și de multe, multe suferințe. Sărăcuța de ea, a făcut tot posibilul pentru a le oferi puișorilor ei pâinea cea de toate zilele, chiar dacă asta a însemnat ca ea să flâmânzească mai mereu.

Rozalia are 6 copilași, iar în cei 12 ani de când este mamă nu ține minte să fi reușit să se odihnească o noapte de la cap la coadă. Căsuța în care locuiau era de fapt un bordei, fără curent, fără apă și fără prea mult spațiu în care să pui un pat adevărat, o masă și niște scaune.

e să mai vorbim de jucăriile copiilor?! Fetițele au învățat să-și facă păpușele din haine pentru că nu și-ar fi permis niciodată o păpușă reală, cu care se adoarmă noaptea și să se trezească dimineața.

Prin INIMO, viața Rozaliei și a îngerașilor ei a căpătat un nou sens, pentru că a primit în dar cheia la o nouă casă și, implicit, la o nouă viață.

Ce lacrimi de fericire au curs pe scena INIMO, atunci când copilașii au aflat că vor avea șansa să trăiască fericiți, curați și demni, într-un loc, unde cu drag îl vor numi „acasă”!

Pentru cei 6 copilași sărmani ai Rozaliei și pentru alți 10.233 de copilași sărmani din lista GRĂUNTELUI DE MUȘTAR, ne vom strădui din răsputeri ca să le oferim șansa la educație și la o viață mai bună.

Cu credință și nădejde în Dumnezeu, împreună, creștem oameni mari!

Cum puteți ajuta:

Alegeți un copil din LISTA de mai jos și susțineți-l!
https://docs.google.com/spreadsheets/d/1nrG6CV5CN8pV4NPFj_3hJpGVhF_QkTwj60Y3kVavCCM/edit#gid=0

  1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.
  2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 60 și ceva de euro, 55 lire, 71 dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „ÎMBRACĂ UN COPIL”.

3.Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată, iar cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (bluză, pantaloni, geacă de toamnă, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și trăistuța cu merinde.
Variante de susținere a proiectului:
CONT BCR:
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
CONT BANCA TRANSILVANIA:
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610

  • Există subconturi în toate valutele.
    PayPal: pr.dandamaschin@yahoo.com
    Western Union sau MoneyGram – vă rog, cereți detalii
    Revolut:
    Vintu Andrei – 0757333711
    IBAN Lei – RO05BREL0005529173560100
    IBAN EUR – LT463250061136956414
    BIC: REVOLT21
    Prin poștă la adresa: Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
    Direct la cutia milei din Biserica Maternității “Cuza-Vodă”

Mare strigare, mare, ca să știe fiecare despre-a INIMO întâmplare!

mare-strigare-mare-ca-sa-stie-fiecare-despre-a-inimo-intamplare  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Jale multă a fost în weekend-ul ce tocmai s-a scurs prin toate cluburile din Ibiza și cazinourile din Vegas. Și cum să nu fie așa, când patronii lor, sărăcuții, au rămas fără clienți pentru că iubitorii de bine, de câștig și de fapte bune au dat năvală buluc în dealul Copoului, la INIMO–ul nostru, cu tot cu portofele și cu carduri.

Ne-am pregătit noi, ce-i drept, cu super eroii din Jandarmeria Iași, Poliții (Poliția Locală Iași, Politia Rutiera Iasi) distrugătorii de vise de la Antidrog ori băieții cu ochi inflaroșii de la atâta albastru din Servicii, cu super-eroinele de la Ambulanță și SMURD (Serviciul de Ambulanta Judetean Iasi, ISU SMURD, Iasi), fără a mai vorbi aici de dulăii de „Dog in Black”, specializați în poze cu super-vedete fără iz de TNT.

A fost căldură mare, după cum știți, dar cu apa, sucul de la AQUA Carpatica, cu ZIMBRU(a) de la Fabrica de bere Albrau și cu prafurile din bombele roșii ale celor de la Iașisting căldura a rămas doar în suflet, iar siguranța a fost siguranță!
Una peste alta, toți bunicii, părinții și copiii INIMOși s-au simțit ca la bal, deși facem și-un spital!

A fost bine, DA! Cum să nu fie bine, când au pus atâta suflet și nu numai în a aduce artiștii la Iași românii iubitori de copii și mame sărmane din Profi. Sigur v-a sărit în ochi pânza roșie cu Arcadia – Spitale și Centre Medicale din tribună, dar nu v-ați prins că ei erau acolo pentru cazurile în care una din graviduțe ar fi vrut să nască. Dar, cum n-a fost să fie, prima care se înregistrează, după INIMO, tot acolo o ducem. Restul, vin la mine la Cuza Vodă, unde le dau la pachet și nașterea, în condiții de lux, plus botezul din partea mea.

Nou-veniții lângă noi, cu ANTIBIOTICE(le) (Antibiotice Iasi) lor, au pus pe fugă toate bacteriile și virusurile atunci când și-au scos din gentuțe șâpurile cu leacuri și au început să le combine mai ceva ca alchimiștii.

Am avut și ceva probleme cu artiștii, să știți. Tare greu au mai vrut să se întoarcă acasă, la copii și familie, după ce s-au odihnit în odăile vrăjite de la Pleiada Boutique Hotel, Hotel Unirea Iasi, Hotel Ramada Iasi City Center. Și, vorba petrecărețului: „Somnul ca somnul, mâncarea și băutura-i baza!” Iar aici, să fiți atenți la următoarele lor evenimente, or mai fi ei așa sprinteni după bunătățile și dulcegăriile de la Boemie si Piper! Că drept să vă spun, am fost și eu pe-acolo și de cât de bine era, aproape c-am uitat de festival și diabet.

Dacă pe Stadion totul s-a descris ca fiind la superlativ, pentru c-a fost o explozie de lumină, armonie și viață, în spatele ei, sincer să fiu, n-a fost deloc așa! Aveți idee ce luptă a fost cu timpul, biții și undele eterice din partea băieților și domnițelor din media care-au reușit să facă în presa românească și în internetul mondial, din INIMO, cap de afiș ce-a bătut toate festivalurile și carnavalurile la un loc? PRO TV, Antena 3, Antena1, Digi24, Euronews Romania, Prima TV, Agenția de știri Basilica, TVR Iasi, Adevărul, Iasi TV Life, Tele M Iasi, Apollonia Tv, Radio Iasi, Radio Hit Iasi, Viva FM Iași, Radio TRINITAS, Doxologia Stiri, Impact Fm, BZI Iași, Ziarul de Iasi, Stirea De Iasi, Curierul de Iaşi, Jurnalul de IASI, Evenimentul, Mediafax.ro, AGERPRES, Esti de la Iasi – Grup Oficial, Calea spre mantuire, ZiareLive.ro, Alo,Iasi, 24iasi, Revista Timpul, 7 IASI, OK! Magazin, și mulți alții doar de dumneavoastră și poate de Dumnezeu știuți au strigat în gura mare că la Iași chiar e serbare!

Acum, că bănuțul e ochiul… curiosului, tot socotind și tot socotind din ce s-a adunat în conturi și-n cutiuțe, să știți c-a ieșit o mare, nu de brânză, ci de iubire!

Dacă 2936 de familii au donat pentru un copil în speranța că vor câștiga un apartament, 5874 au venit să se distreze, noi le-am luat banii, dar nu le-am dat papucii și vreo…. 560 de bunicuți cu pensii mici, dar iubitori de adrenalină, și încă vreo 2870 de studenți trimiși de mamă-sa și de taică-su la restanțe, dar ei au dat buluc la Voltaj, toți aceștia sunt de fapt adevărații plătitori și iubitori de fapte bune. Pentru că ei trimit la școală 4317 copii.

Că mai sunt încă vreo 750 de copii îmbrăcați din donații pe la urne, pe la fripturici, bere și sms-uri, în final treaba-i bună, că pot șterge din listă, nu și din suflet, jumătate din copiii din Grăuntele de Muștar.

Așa, ca să ne dăm mari, cu 2 copii pe familie, cu 2500 de familii cu mulți copii, adică vreo 5 în medie, cu vreo 2000 de oameni bolnăviori și în scaun cu rotile, cu 2000 de tineri ATORiști de prin orașele și satele Moldovei și cu vreo 15000 de aplaudatori ale micilor, dar viitoarelor talente, ori de folclor autentic, am făcut, în medie, 25.000 de controale până la piele pe zi, de s-au săturat până peste cap voluntarii noștri de blatiștii mofturoși că nu-i lăsăm nici măcar în traistă cu damigeana de vin de acasă.

Ce să fac dacă-am avut cu mine vreo 300 de voluntari și vreo 200 de agenți care-au jurat iubire și credință stindardului INIMO? Poate o să spuneți că ne-am dat mari cu tombolele noastre. Dar ia spuneți voi, nu-i mare Dumnezeu, care prin dragostea Părintelui Teofan, Întâi-Stătătorul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cu-al ei Centrul Mitropolitan de Pelerinaje Sf. Parascheva Iași, ne-a hărăzit cu cele 20 de pelerinaje pentru 10 familii INIMOase tocmai la Ierusalim?

Nu-i mare Dumnezeu, când ne împrietenește cu ditamai Primăria Municipiului Iași, care ne pune pe tavă, fără fotbal, un stadion întreg, pentru 10.233 de inimi, cu 75.000 de fani?

Nu-i mare Dumnezeu, că ne-a adus aproape Royal Town Iasi, de atâția și atâția ani, iar acum ne dă în cap și suflet, să îmbie pe toți dezvoltatori și oamenii de afaceri din lumea aceasta să investească în suflete?

Una peste alta, festivalu-i festival, iar fericirea copiilor noștri dragi e tot ceea ce contează pentru noi. De aceea, de v-am necăjit cu ceva, n-aveți decât să ne iertați, că mie nu mi-i greu să-mi cer iertare. De cineva nu-i mulțumit de felul în care am dat cifrele, n-are decât să se apuce de aritmetică și să treacă la înmulțiri și împărțiri și află toate secretele noastre.

Iar eu, după ce v-am spus povestea așa, voi încăleca pe-o șa, alături de oamenii minunați și copiii noștri dragi și-o să zbor pe înaripatul meu vis de a ferici toți copiii sărmani și orfani cu sau fără INIMO, de acum și pănă-n veac.

Așa să ne-ajute Dumnezeu!

Nu i-am lăsat la urmă, vă scurg de energie, dar vă umplu de har Tbibank, Pepsi, Twinkle Star, Fiald construct și dezvoltator, Inamstro, Fabrica de Print, Mercur Mary, Cat Construct, Pufuleții Yammi, Acolad Dental, BRAS.

O parte dintre cei care s-au asigurat de buna desfășurare a Festivalului INIMO!

o-parte-dintre-cei-care-s-au-asigurat-de-buna-desfasurare-a-festivalului-inimo  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Le mulțumesc acestora: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, Poliția Română, I. S. U. J. Iași – Inspectoratul pentru Situații de Urgență al jud. Iași, Serviciul de Ambulanta Judetean Iasi, Poliția Locală Iași, Iașisting, Serviciul Voluntar de Ambulanță și, nu în ultimul rând, Primăria Municipiului Iași.

Cum puteți ajuta:

Alegeți un copil din LISTA de mai jos și susțineți-l!

https://docs.google.com/…/1nrG6CV5CN8pV4NPFj…/edit…

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 60 și ceva de euro, 55 lire, 71 dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „ÎMBRACĂ UN COPIL”.

3.Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată, iar cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (bluză, pantaloni, geacă de toamnă, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și trăistuța cu merinde.

Variante de susținere a proiectului:

CONT BCR:

Asociația ,,Glasul Vieții”

COD SWIFT: RNCBROBU

RO41RNCB0178156773130001 (LEI)

RO14RNCB0178156773130002 (EUR)

RO84RNCB0178156773130003 (USD)

Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE

CONT BANCA TRANSILVANIA:

Asociația ,,Glasul Vieții”

COD SWIFT: BTRLRO 22

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)

RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

Acum avem și BT PAY- 0744798610

* Există subconturi în toate valutele.

PayPal: pr.dandamaschin@yahoo.com

Western Union sau MoneyGram – vă rog, cereți detalii

Revolut:

Vintu Andrei – 0757333711

IBAN Lei – RO05BREL0005529173560100

IBAN EUR – LT463250061136956414

BIC: REVOLT21

Prin poștă la adresa: Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610

Direct la cutia milei din Biserica Maternității “Cuza-Vodă”

Vrei o casă pentru tine? Te simți bine și faci bine!

vrei-o-casa-pentru-tine-te-simti-bine-si-faci-bine  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Dragilor, ne mai despart doar câteva ore până când vom anunța câștigătorului apartamentului mult visat, oferit de Royal Town Iasi în Copou!

Vă reamintim faptul că potențiali câștigători se validează după numele cumpărătorului, iar participarea la tombolă se face doar dacă ați luat unul dintre pachetele Silver Access Plus, Gold Access, Platinum Access, Family INIMO și Vip INIMO. Invitațiile pot fi luate până în această seară, la ora 21:00.

Mai în jos, aveți o listă unde puteți verifica dacă biletul dumneavoastră a fost înscris: https://www.tragerilasorti.ro/extrageri/15030-inimo-2023-iasi-extragere-sambata-pentru-excursii-de-2-persoane-la-ierusalim/?fbclid=IwAR2PfQlmxmP4SpFtggPhvTW4Hfab0Dj53XwkARyXm-QztPBM9RqzDAn11Io .

Pe această listă apar doar biletele cumpărate până la ora 21.00, sâmbătă, 19 august 2023. În cazul în care ați luat o invitație din cele menționate mai în sus și nu vă aflați pe listă, vă rugăm să ne scrieți pe email-ul contact@glasulvietii.ro.

Cu o donație minimă de 300 de lei împlinești visul unui copil sărman la o viață mai bună, dar ești și premiat de prietenii noștri dragi de la Royal Town Iasi .

Hai la festival!

Hai la INIMO!

Haideți să dăruim speranță celor 10.233 de copilași sărmani care au atâta nevoie de ajutorul nostru pentru a începe un nou an școlar așa cum se cuvine!

Ne vedem la INIMO – Festivalul Internațional al Familiei, al Vieții și al Faptelor Bune?

Mai avem doar o singură zi de festival!

mai-avem-doar-o-singura-zi-de-festival  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Damian Drăghici a făcut un show extraordinar pe scena festivalului INIMO – Festivalul Internațional al Familiei, al Vieții și al Faptelor Bune.

Prieten pentru cei 10.233 de copii care au nevoie de ajutorul nostru!

așteptăm pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, astăzi, începând cu ora 16:00.

În această seară ne vom întâlni cu Ana Beregoi, Mario Fresh, Antonia, Iris, Ovidiu Lipan Țăndărică, Voltaj, în prezența minunatei prezentatoare Andreea Marin.

Nu uitați, încă mai puteți lua bilete pentru TOMBOLA INIMO!

Haideți la festival! Haideți la fapte bune!

Hai la INIMO și câștigă un apartament în Royal Town Iași!

hai-la-inimo-si-castiga-un-apartament-in-royal-town-iasi  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Hai la INIMO și câștigă un apartament de 110.000 euro în Complex Royal Town Iași! Cu o donație de 300 de lei, poți împlini visul unui copil la o viață mai bună, te simți bine alături de artiștii Ana Beregoi, Mario Fresh, Antonia, Iris, Ovidiu Lipan Tandarica, Voltaj, și prezentatoarea Andreea Marin, de la orele 17.00, pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou și poți câștiga cheia la apartamentul mult visat.

Accesul se face începând cu orele 16.00.

Hai la festival! Hai la INIMO!

Nicoleta Nucă a spus DA familiei!

nicoleta-nuca-a-spus-da-familiei  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Nicoleta a spus DA familiei, vieții și faptelor bune! Să te ocrotească Domnul Iisus Hristos, om bun!

Haideți la Festival!

Haideți la INIMO!

Mi-aș dori să petrecem cât mai mult timp la festival pentru că rareori avem ocazia să fim împreună într-o astfel de atmosferă.

Ne vedem la INIMO?

ne-vedem-la-inimo  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Vă așteptăm la INIMO – Festivalul Internațional al Familiei, al Vieții și al Faptelor Bune! Taxa de intrare este, după cum știți, o donație în baza căreia primiți o invitație. Vă distrați, dar și ajutați!


Vă reamintim că INIMO înseamnă mai mult decât distracție. Scopul este acela de a pregăti pentru școală 10.233 de copii. Cu banii pe care dumneavoastră îi donați, le cumpărăm tuturor ghiozdane, haine, încălțăminte, produse de igienă, produse de curățenie.
DĂRUIM SPERANȚĂ?
NE VEDEM LA FESTIVAL?

Cine va întreține atmosfera astăzi la INIMO?

[Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Suntem în a doua zi de festival. Distracția deja a început pe stadionul „Emil Alexandrescu”, din Iași, iar alți artiști minunați vor urca pe scenă astăzi. În ordinea preconizată de noi, vor susține concerte Yanis Pavel, Nicoleta Nuca, Gasca Zurli, HORIA BRENCIU, Irina Rimes, Damian Draghici, în prezența minunatului prezentator, Dan Negru. Surpriza din aceasta seară este dată de faptul că îl vom avea alături de noi pe copilul minune, Rares Prisecariu, și nu numai!

ATENȚIE!!! Pentru a evita aglomerația și cozile, vă recomandăm să ajungeți din timp la casele noastre de bilete sau să vă luați o invitație online, accesând link-ul https://inimo.ro/ .

Acum se mai fac probe. Nu vă faceți griji! Veniți aici, că aveți ce face. Atmosfera este una deosebită. Vă așteptăm cu drag!

INIMO – Festivalul Internațional al Familiei, al Vieții și al Faptelor Bune!!!