Tabără BNR de educație financiară, Sinaia 2023!

Unii mofturoși zic că vara e pe sfârșite. Ba că-s concediile aproape de final, ba că acuși vine valul de aer polar, ba că miroase a ghiozdane și o țin tot așa.
Noi ne ținem și mai tare și strigăm ca să se audă până la cotele 800,1400, 2200 și chiar până pe la Omul cel mut și surd că „Nu și nu!”
Vara se termină când am umplut tot litoralul și toți munții cu copiii noștri dragi, iar pentru asta ne luptăm și cu temperaturile caniculare, și cu munții de haine și ghiozdane din DEPOZITUL FAPTELOR BUNE, și cu șantierele fără număr, fără a uita nici o clipă de promisiunile vacanței.
E clar, da? E vară!
Aseară a poposit într-o locație din cele la înălțime în Sinaia un autocar de copii de-ai nostri minunați, ce trebuie răsplătiți neapărat cu cea mai tare vacanță din câte s-au visat și s-au împlinit vreodată.
Aici, în Tabăra de Educație Financiară, cu sprijinul prietenilor noștri dragi din Banca Naţională a României, vor învăța timp de o săptămână să facă și să economisească bani, că de cheltuit se găsesc mereu și-s destui.
Cu bunul simț al moldoveanului cu familie mare i-am și rugat o vreme să nu mai piardă timpul și să irosească resursele cu noi, mai ales că prin buzunarele și conturile noastre e un curent de te apucă durerea de cap instant. Ce să mai vorbești de economisire?!
Sunt atâția needucați financiar prin funcții mari, ce tare s-ar mai bucura de o vacanță gratis și atâția miliardari ce cheltuie averile pe semințe și acadele.
Dar promisiunea îi promisiune și de aici la a refuza toți finanțiștii nepricepuți și toți prinții arabi, pentru zecarii noștri a fost doar un pas.
Acuma, între noi fie vorba, cam bănuiesc ce le trece astora prin cap.
Cheltuie ei ce cheltuie cu puiuții noștri orfani ori sărmani, dar și când le vom aduce noi tezaurul de la Moscova, mamă, mamă, ce lefăială va fi în țară!
Să vă ocrotească, dragi oameni bogați la suflet, Domnul Iisus Hristos, cu averi nepieritoare!

Descarcă aplicația noastră

acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]
acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Aplicație dezvoltată de firma Bull-Software

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții (CIF: 31539898)
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu