PRO TV: Smiley și Irina Rimes, alături de Părintele Damaschin, la Festivalul INIMO!

La Iași au început pregătirile pentru cea de-a doua ediție a festivalului faptelor bune – Inimo. Intrarea la festival se va face pe bază de donații destinate copiilor sărmani din Moldova.

Binefăcătorii vor intra automat într-o tombolă, la finalul căreia vor putea câștiga un apartament într-un complex rezidențial din oraș. Totul se va întâmpla weekend-ul viitor, cu distracție și muzică timp de trei zile.

Festivalul care a strâns 2 milioane de lei – cu ajutorul cărora au fost pregătiți pentru școală 5.000 de copii – se întoarce la Iași, pe stadionul Emil Alexandrescu. Și în acest an pe scenă vor urca artiști consacrați precum Smiley, Irina Rimes sau formația Iris. Preotul misionar Dan Damaschin  și voluntarii de la asociația Glasul Vieții vor să ajute cu donații peste 10.000 de copii nevoiași din zona Moldovei.

Dan Damaschin, fondator Asociația Glasul Vieții: „Trei zile de emoție minunată în care părinții și copii se vor manifesta frumos ca într-un concediu. Sperăm să reușim să ne atingem acest obiectiv de a încălța și îmbracă din cap până în picioare cei 10.000 de copii”.

Simbolul acestei ediții sunt papucii Inimo – o pereche de pantofi sport în valoare de 300 de lei care, odată achiziționați, garantează o donație pentru copiii și intrarea la festival.

Anul acesta, cine donează cel puțin 300 de lei intră automat într-o tombolă care va avea loc la finalul celor trei zile de distracție. Marele premiu este un apartament de peste 100.000 de euro, aflat într-un complex rezidențial de lux din oraș.

Alina Istina, manager vânzări complex: „Am ales să ne alăturăm părintelui Damaschin ca să facem și noi o schimbare în comunitatea ieșeană ajutând miile de copii defavorizați din mediile rurale, sprijinind acest festival cu un apartament în complexul nostru”.

Tinerii care au fost sprijiniți de preotul Dan Damaschin în trecut au venit zilele acestea la Iași să dea o mână de ajutor.

Reporter: ”Cum te-a ajutat pe tine părintele?”.

Iuliana: ”M-a ajutat să îmi termin studiile, mi-a oferit rechizite și tot ce am avut nevoie pentru școală”.

Andrei: ”Am stat aici un an și ceva și acum am ales să vin în semn de recunoștință să fac voluntariat pentru părinte”.

La prima ediție a festivalului, în 2022, au fost în jur de 60.000 de oameni, spun organizatorii. Anul asta sunt așteptați peste 100.000 de participanți. Festivalul Inimo începe vinerea viitoare, pe 18 august și va cuprinde o zonă de teatru, animație, dar și un târg de produse artizanale.

Sursa: https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/smiley-si-irina-rimes-alaturi-de-parintele-damaschin-la-festivalul-inimo-10-000-de-copii-nevoiasi-vor-fi-ajutati.html

Descarcă aplicația noastră

acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]
acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Aplicație dezvoltată de firma Bull-Software

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții (CIF: 31539898)
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu