Esențele tari se țin în inimi cu suflet. Despre adevărata bogăție!

De mult prea multe ori acele zone din lume în care nu există o prea mare densitate de furnale, limuzine ori piscine pe metru pătrat sunt văzute ca fiind înapoiate sau cu educație precară. Se uită, cel mai adesea, faptul că fericirea și civilizația nu țin nici de numărul de cifre din cont și nici de suprafața oferită de mulțimea metrilor pătrați a băii, ci de omenia pe care o întâlnești și o simți în jurul tău.

Echipa prietenului nostru minunat Vlad Plăcintă, de la Salvează o inimă, formată într-un cătun din Botoșani, care în cei 12 ani de lucrare neîntreruptă, a salvat mii de vieți, poate fi oricând nominalizată nu doar la gale naționale ale asistenței sociale, ci în toate studiile cu și despre fericire.

Poate ceva sau cineva să egaleze în lumea aceasta, fericirea trăită de o mamă și, prin ea, o întreagă familie lărgită sau comunitate, atunci când copilul fără nicio șansă la viață este tratat în condiții de înaltă calitate a actului medical și este redat brațelor iubitoare?

Ce loc merită în topul celor mai influenți oameni din lumea aceasta acel creștin doar suflet, care și-a dedicat viața copiilor bolnavi și care luptă zi de zi să aducă zâmbetul pe buze în orice colț din lumea noastră, unde durerea și lacrimile nu mai au leac?

Vă mărturisesc, dragii mei, că, dacă ar fi după mine, un astfel de om ar trebui să primească cel puțin o dată in viață un premiu Nobel și nu doar pentru pace.

Până acolo, însă, sunt deplin încredințat că Domnul Iisus Hristos pregătește cele mai frumoase lăcașuri oamenilor jertfelnici, care trimit zilnic în cer, prin rugăciunile celor mângâiați, cărămizi de lumină, cum o fac cu siguranță și miile de copii de la Glasul Vieții, îmbrăcați de-a lungul timpului în smerenie de oamenii de la Salvează o inimă!

Să te răsplătească bunul Dumnezeu, prietene drag, Vlad Plăcintă, și să-ți dăruiască, alături de echipa minunată de la Salvează o inimă și de toți sponsorii și donatorii copiilor bolnavi ori sărmani toate cele de folos spre mântuire!

Descarcă aplicația noastră

acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]
acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Aplicație dezvoltată de firma Bull-Software

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții (CIF: 31539898)
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu