Dragii mei, în după-amiaza zilei de sâmbătă am participat cu drag la deschiderea expoziției de icoane cu vânzare în scop caritabil „Veronica”, expoziție ce a avut loc la Palatul Braunstein din Iași.
Bănuții obținuți din vânzarea icoanelor în cadrul acestui vernisaj vor merge către acoperirea cheltuielilor aferente proiectului „Veronica”.
Bugetul acestui proiect este unul cu sume de multe cifre. 2 milioane de euro este o sumă ce depășește cu mult posibilitățile noastre, și la prima vedere este o sumă ce descurajează orice astfel de inițiativă. Indiferent de cât de greu ar putea să fie, din dragostea pentru copii și mamele sărmane, am nădejde cât un munte! Dacă până acum, gândindu-mă la complexitatea proiectului, puteam spune că doar cu Dumnezeu ducem acest proiect la final, acum pot să spun, din toată inima, că este proiectul bunului Dumnezeu!
Așa-i, dragilor, acest proiect al „Veronicăi”, este un proiect care ne cheamă să fim cu adevărat creștini, pe fiecare, indiferent de statut, clasă socială… Doar inimă să avem!
Mulțumesc fiecăruia în parte pentru implicare, timp și devotament, Primăriei Iași pentru spațiu, iconarilor pentru aceste creații, și tuturor celor care au ales să împartă cu noi această bucurie.
Domnul Iisus Hristos să vă ocrotească și să vă răsplătească toată jertfa.
Mulțumesc, Trinitas Tv!