„Fă rai din ce ai!”
Astfel a înțeles să trăiască, pentru cei 10 copilași de care se îngrijește, o mamă care, deși poate nu o știe, este o mamă de nota 10. Când fosta casă din lut și paie, se dărâma peste micuții ei, Mihaela a fost pusă în fața unei alegeri deloc ușoare: să continue să trăiască cu amenințarea că oricând, viața celor mici putea fi în pericol, de acoperișul care abia se mai ținea, sau să o ia de la început, într-o căsuță…. mai neconvențională!
Dumnezeu a ajutat-o să găsească 3 containere, în care cu toții să-și găsească un adăpost, măcar până vor găsi resurse să o ia de la capăt.
Și-a mutat, încetul cu încetul, ce lucruri de valoare a avut în casă (câteva piese de mobilier, ceva electrocasnice, hăinuțele), a amenajat cum a știut mai bine cei câțiva metri pătrați disponibili, și iată că acolo, la 50 de kilometri de Iași, cei mici pot spera că va fi mai bine.
Cu mâinile ei muncitoare organizează toată activitatea gospodăriei, veghind mai tot timpul la viitorul celor mici, care fie că au nevoie de ajutor la teme, fie mai vor să adoarmă cu câte-o poveste spusă așa cum doar mami știe.
Așa cum căsuța, pusă cap la cap din containere, a înflorit, efectiv, într-un timp record, tot astfel și copilașii ei au înflorit, fie că ne referim la interesele și pasiunile lor, fie că ne referim la parcursul școlar, lucru tare-tare vizibil în cei câțiva ani de când îi avem în grijă.
Pe Florentina cu siguranță o cunoașteți de la Centrul de Excelență Sfinții Cosma și Damian. Despre ea, nu am greși dacă am spune că e un suflet minunat, într-un trup firav. Maica Domnului a ajutat-o să învingă leucemia, și de atunci i-a promis că orice va face, o va face pentru a-i ajuta pe alții să își recapete sănătatea. Este o elevă de nota 10 (cu această notă a fost admisă printre elevii Centrului de Excelență) și, fără a fi vreo laudă la adresa ei, ne mândrim că este sprijin de nădejde pentru toți cei 90 de liceeni pe care îi găzduim.
De acasă, Măriuca, surioara mai mică, își îmbină pasiunea pentru muzică????, pe care o exersează zilnic, sub forma unui concert pentru cei 8 frățiori de acasă, susținut cu multă-multă dibăcie, cu pasiunea pentru științele exacte. Spune ea că, la fel ca-n muzică, matematica-și are ordinea și ghicitorile ei, fapt ce o provoacă să descopere tot acest univers al ecuațiilor. De ce va face mai departe nu este pe deplin sigură, dar ce știe e că vrea să meargă pe urmele pașilor Florentinei.
Asta-i dragilor, munca unei mame, izvorâtă din dragostea pentru cele 10 minuni cărora le-a dat viață. La depozitul faptelor bune, voluntarii muncesc cu mult drag la pachețele ce vor ajunge și la aceștia, de Sfintele Paști. Le premiem perseverența cu hăinuțe noi, încălțări dintre cele mai bune și un pachețel de să te lingi pe buze, ce le vor încânta burticile, cât de curând.