Dragi prieteni, patroni, administratori ori contabili de firme

Se aproprie marea sărbătoare a Învierii Domnului Iisus Hristos!

În ajun de Crăciun, Vasilică a rămas fără mamă, după ce cu 6 ani în urmă l-a pierdut și pe tata. Este ușor de înțeles că pentru el, Paștele oricât de mult s-ar strădui va fi unul trist, la fel ca și pentru frații lui, Tudor, Denisa și Ștefana.

Trist pentru că după ce se vor întoarce de la Biserică cu făclia de Înviere în mâini nu va fi nimeni care să-l ia în brațe, să-l sărute și să-i spună „Hristos a înviat”.

Nu mai vorbim de faptul că fără ajutor în casa lui nu va fi nici masa plină, nici miros de cozonac și nici ciocnit de ouă roșii.

Pentru a dărui acestuia și fraților lui o rază de lumină și un strop de speranță este nevoie mai presus de toate să-i dăruim iubire, iar pentru aceasta avem nevoie de mare ajutor, de ajutorul vostru, al tuturor.

Pentru a-i duce lui Vasilică hăinuțe și încălțări noi, de cea mai bună calitate, bucate pentru o masă plină și tot ceea ce trebuie unei familii pentru a avea de toate.

Asemeni lui Vasilică, în lista noastră, a Grăuntelui de Lumină sunt 10.233 de copii sărmani. Până în momentul de față, 2000-3000 au deja un înger păzitor, un donator care să le aducă lumină.

Din păcate, încă 6847 așteaptă dragostea noastră!

Pentru că se aproprie și sfârșitul trimestrului în care firma dumneavoastră poate face o sponsorizare pentru o cauză nobilă, vă îndemn, dragilor, să direcționați bănuții din impozitul pe venit pentru Vasilică și cei 6847 de copii care trebuie ajutați să ajungă oameni mari.

În această perioadă, tot ceea ce contează pentru noi este fericirea lui Vasilică și a tuturor copiilor ca el.

Descarcă aplicația noastră

acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]
acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Aplicație dezvoltată de firma Bull-Software

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții (CIF: 31539898)
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

2 comentarii la „Dragi prieteni, patroni, administratori ori contabili de firme”

    • Doamne ajută. Vă mulțumesc din suflet că sunteți alături de noi și de copilașii noștri. Pentru Revolut puteți dona pe numele:
      Vintu Andrei – 0757333711
      IBAN Lei – RO05BREL0005529173560100
      IBAN EUR – LT463250061136956414
      BIC: REVOLT21. Bunul Dumnezeu să vă ajute în toată fapta cea bună.

Adaugă un comentariu