Sfinții 40 de mucenici din Sevastia – Un infinit al iubirii de Dumnezeu!

Cu siguranță mulți dintre dumneavoastră adulmecă „sfințișorii” bine însiropați cu nucă din belșug ce se vor găsi în cele din urmă pe mesele noastre. Mai pui deasupra și un pic de miere, iese o adevărată bunătate.

Tare dulci sunt mucenicii, dar tare grea îi mucenicia.

Câți dintre noi știu oare că ziua de astăzi nu-i nici despre colăceii care, din ce văd eu, aduc mai recent a covrigi polonezi, nici despre cu câte pahare (de apă, sper eu) suntem în stare să ne hidrăm.

Aș plasa cei 40 de mucenici între infinitul iubirii de Dumnezeu și infinitul sfințeniei cu care Acesta i-a încununat, erau oameni simpli, ca oricare dintre noi într-o lume și pe atunci la fel de schimbătoare, o lume căzută în păcat; o lume în care la prima vedere, sfințenia nu-și avea niciun loc.

Ce aveau însă aceștia și ce ne lipsește astăzi mai mult ca oricând este curajul de a-l mărturisi pe Hristos, indiferent de ce ar spune lumea sau ce grele suferințe ar presupune acest lucru și curajul de a-și purta crucea pe urmele Mântuitorului.

În fața vremelnicului împărat l-au mărturisit pe Domnul Hristos, împăratul tuturor oamenilor și al vremurilor. Pentru acest lucru, ei au fost aruncați într-un lac înghețat în care după cum sperau răufăcătorii aveau să-și găsească sfârșitul.

Mă întreb ce șoc au avut cu toții când au constat că soiurile de gheață s-au spart și căldura credinței lor au înghițit cantități imense de apă. Văzând că trupurile lor se sfârșesc la dorința oamenilor, ci după cum îngăduie doar Bunul Dumnezeu, i-au supus la chinuri dintre cele mai grele, iar în final au fost arși de vii.

…Și astăzi într-un colț de lume sunt creștini care îl mărturisesc pe Hristos la modul cel mai adevărat, sacrificându-și trupul pentru cel pe care îl iubesc cu toată ființa.

Să ne gândim așadar, măcar pentru o clipă când ne bucurăm alături de cei dragi ai noștri, de mulți așteptații sfințișori că Dumnezeu ne cheamă să transformăm sfințișorii în roade ale credinței celei adevărate.

Și apropo de 8 Martie, ziua femeii sau ziua mamei, ați văzut ce face o mamă creștină pentru fiul ei? Îl poartă în spate în ciuda bătrâneților ei pentru a deveni sfânt și nu orice sfânt mucenic, adică să-și piardă viața sa pământească pentru viața cu Hristos în cer.

Câți dintre noi suntem în stare să pregătim cu adevărat copii noștri pentru viața cea veșinică?