Parascheva – o pildă vie despre biruința luminii, dragostei și speranței în fața morții!

Pe micuța Parascheva o cunoaștem încă de când era doar un bebe mic, mic, mic de tot, un grăunte de viață, în pântecele mamei ei.

Aflând, cu mila lui Dumnezeu, de prezența ei, i-am invitat mama împovărată de griji la Biserica Maternității Cuza Vodă.
O armată de oameni, voluntari și donatori, dimpreună cu ostenitorii Asociației Glasul Vieții s-au pus în mișcare pentru a-i oferi răspunsuri și soluții la o mulțime de întrebări:

1. Unde mai găsești loc pentru încă un copil, într-o căsuță ce stă să se prăbușească?
2. Cum să crești un copil într-un loc fără utilități, în care până și căldura este un lux?
3. Cu ce să mai hrănești o gură, când nu ai cele necesare pentru cei opt cărora le-ai dat viață până acum?
4. Unde mai pui că mai toate prietenele, vecinii și cunoștințele o „felicitau” disprețuitor: ”încă unul?!”.

…Iar șirul ar putea continua încă mult timp…

Și uite-așa, cu multe, multe griji pe cap, sufletul mămicii noastre a căzut pradă îndoielii, avortul fiind singurul răspuns care putea să pară, cât de cât, mulțumitor.

„Mămica dragă, i-am spus, în pântecele tău este o ființă în care este binecuvântarea lui Dumnezeu, cum să-l omori?!”
Cu-n ”Părinte, nu știu ce să fac…” a intrat în viața ei lucrarea lui Dumnezeu, căci pentru ea, de vreo câteva luni încoace, facem cam de toate.

Mai întâi i-am pregătit Paraschivei culcuș potrivit, cald și sigur, în burtica mamei, de care ne-am îngrijit cum am știut mai bine, cu asistență medicală (investigații și medicamente), cu mâncărică, vitamine și căldurică, pentru ea, pentru toți frățiorii de acasă și de la Iași, de la CEDC și, desigur, consiliere sufletească, toate, oricând și oricât a fost nevoie.

Mai apoi, și nu se putea altfel, de culcușul de acasă, care, mai ceva ca în povești, a răsărit din pământ și s-a transformat într-o căsuță desprinsă parcă din povești, cu tooooate cele. Câteva luni am muncit ”haiducește” la ea, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem spune că a ieșit exact cum ne-am dorit.

Acolo, Parascheva cea micuță, astăzi în brațele mamei ei, se va putea bucura de copilărie și, poate cel mai important, alături de frățiorii ei, va ajunge OM MARE.

Cum de am ajuns să o numim… Paraschiva?

Păi,… și aici s-a făcut o minune, cu ajutorul medicilor și al Sfintei Parascheva.

În timp ce era în sala de naștere, s-a gândit mititica să se întoarcă în nu știu ce poziție, iar situația a devenit foarte, foarte gravă.
Cum mama ei avea telefonul cu ea, a citit acatistul Sfintei Parascheva (să știți că pe net se găsesc și rugăciuni, și acatiste, și chiar Biblia), iar medicii au reușit să le salveze pe amândouă.

Să mai spunem că mămicuța noastră eroină tot Parascheva o cheamă?

Acum, după povestea noastră dramatică, dar cu final minunat, ar trebui să mă frământe un gând pe care trebuie neapărat să vi-l împărtășesc.

Sunt unii neoameni (că oamenii nu pot fi așa), care, dacă tot nu ajută, în loc să tacă, îndeamnă sau instigă, care mai de care mai agramat sau îndrăcit, la pedeapsa mamei la un stâlp al infamiei, dacă s-ar putea sau, pur si simplu, la avortarea sau uciderea celor slabi, neajutorați și nevinovați.

Chiar dacă nu am timp să le răspund sau să-i blochez, le fac aici o invitație oficială, de a-i ucide chiar ei pe micuți, pentru că eu, ca preot, chiar nu am voie. Dar, să nu uite un lucru: înainte de a gandi că vor putea da cu piatra sau cu cuțitul în Parascheva, vor trebui să treacă de mine, de voluntarii și de donatorii noștri și să nu se mai mire de reacțiile noastre, pentru că eu chiar sunt în stare să mor pentru Paraschiva, dar cu ei de gât.

Mulțumim, Doamne Iisus Hristoase, pentru mila Ta față de noi, că ne binecuvântezi cu mame eroine, asemeni Paraschevei și ne luminezi viața cu pruncuți minunați!

Bun venit pe lume, grăunte de lumină Parascheva!