Lună: februarie 2023

Pe Ioana o cunoaștem de când era micuță, atunci când mama ei, Alina, ne-a cerut printre lacrimi, ajutorul.

Din groapa în care locuiau, adică un fel de locușor în care, pe timp ploios, doar noroiul s-ar putea numi „cel mai bun prieten”, orice viitor pentru cei mici părea unul aproape imposibil.

Încă din primele clipe, am realizat că în biserica noastră pășise o mamă eroină, pentru care copilașii erau cea mai de preț comoară, astfel că orice ajutor era tare bine venit pentru salvarea celor mici aflați în mocirlă la acel moment.

Am început cu alimente, produse de igienă, îmbrăcăminte și încălțăminte, noi și de calitate, în care cei mici să se simtă demni, asemenea celorlalți colegi din sala de clasă.

Toate eforturile, deloc puține, au dat roade însutit: nu doar că cei mici creșteau, dar rezultatele lor școlare îi situau printre cei mai buni.

Astăzi, Alina și cele șase comori ale sale locuiesc într-o casă a lor, călduroasă și cu toate cele necesare traiului de zi cu zi, pe care cu bucurie îl numesc „acasă”. Este un locușor al armoniei și înțelegerii, în care aceștia se pot bucura de o copilărie minunată, lipsită de griji și neajunsuri.

Chiar ieri i-am vizitat în colțișorul lor de rai, strânși cu toții în jurul mamei, chicotind de bucuria de a fi împreună, prinși într-un joc cum doar între frați mai poți găsi.

Iulia ne mărturisește, încă din primele clipe, că uimirea cu care a pășit, acum… în noul lor cămin, încă o însoțește și este tare bucuroasă că, de acum încolo, este și mult mai aproape de școală.

Nu-i prea ușor să te trezești, ca elev în clasele primare, la 5.30, și pe de-asupra, în zilele geroase, să fii nevoit să mergi kilometri întregi până la autobuz, iar de multe ori acesta să întârzie.

Mândră de medaliile cărora le-a găsit un loc special pe unul din pereții camerei de studiu, aceasta fiind olimpică la limba română și matematică, ne povestește despre câtă muncă este în spatele unui premiu, muncă susținută de mama, cu multe sacrificii.

Sclipirea din ochi, mărturie a Harului lui Dumnezeu, revărsat în mintea și sufletul ei, ne dă speranță că va deveni nu doar o profesoară dintre cele mai bune, ci un om care să șlefuiască, nu peste mult timp, destinele multor copii care, la fel ca ea, se află pe malul cel abrupt al sărăciei și neputinței.

Beatrice este artista noastră. Tare și-ar fi dorit să fi fost chiar ea cea care a dat culoare casei „tricolore”, dar până va ajunge să însuflețească opere de artă, aceasta își exersează pasiunea pentru pictură la nenumăratele concursuri la care a obținut rezultate remarcabile. De când a ajuns aici, își dă silință să aducă mamei și mai multă bucurie, și ea fiind printre cei mai buni elevi din școală.

Tot artistă pare a fi și Delia, de această dată în domeniul cinematografic. Lumina reflectorului, adică un blitz al unei camere „amatoricești”, care își face cu vrednicie munca pe orice vreme și orice teren, este ceva ce o face să se simtă în centrul atenției. Ne-a mărturisit în șoaptă, că tare mult și-ar dori să ajungă un reporter de succes, care să scoată la lumină suferința altor copii, pentru ca lucrurile să se schimbe și astfel, să facă o lume mai bună.

Ei dragilor, aceștia sunt 6 dintre cei 10.233 de copii pentru care luptăm zi de zi, și care așteaptă, de Învierea Domnului, un grăunte de lumină.

Doar cu ajutorul dumneavoastră, vom ajunge la ei, peste 48 de zile, cu hăinuțe și încălțări noi, pachet de igienă, dar și câte un pachet alimentar, special pregătit pentru momentul Praznicului Împărătesc.

48 de zile… 10.233 de copii, care așteaptă un dar al bunătății noastre.

Dăruim lumină?

Sunt câțiva ani buni de când, în apropierea fiecărui început de școală, cu prilejul fiecărei sărbători de Nașterea Domnului, ori a fiecărui început de Post al Paștilor, adun ca într-o carte povești dintre cele mai adevărate despre OAMENI.

De o parte, acei oameni pentru care viața nu a fost așa darnică și pentru care traiul în niște condiții pe care le-am putea numi decente ar părea un lux.

De cealaltă parte, oameni care dăruiesc din bogăția ori puținul lor, pentru cei de lângă ei să poată spera la un viitor ceva mai bun.

Mereu între cele două lumi, într-o fugă continuă de a lua poverile greu de purtat de pe umerii mamelor sărmane, ca preot la cea mai mare maternitate din Moldova, de vreo 18 ani încoace, aceasta se dovedește a fi adevărată misiune încredințată de Domnul Iisus Hristos.

Neputința, sărăcia, acestea nu cunosc vreun orar ori sezon calendaristic. Sunt printre noi mereu, ca niște răni ale unei lumi „civilizate”, așteptând singurul tratament eficient: iubirea din inimile noastre.

An de an, în cartea vieții am legat noi povești, în sute și mii de pagini, ajungând, de această dată, la 10.000.

Fiecare din acestea ascunde în spate un destin al unui copil de pe umerii căruia suntem chemați să ridicăm povara greu de purtat și astfel, să-l ajutăm să spere la un viitor mai bun, dar până atunci, să pășească în biserica, comunitatea sau școala sa curat, demn și frumos, ca orice copil de vârsta sa.

Pornim așadar, dragilor, la un drum mereu asemănător, dar niciodată identic, cu încrederea că Dumnezeu, prin bunătatea dumneavoastră, va rândui să putem îmbrăca și hrăni, 10233 de guri flămânde, și asta în doar 49 de zile, exact atâtea câte ne mai despart de Praznicul Învierii Domnului,

Vor fi cam tot atâtea povești – 49, despre mame și copii, mulți dintre ei de nota 10, dar care au neapărată nevoie de un… grăunte de lumină, semnul vădit al iubirii noastre.

Prima dintre acestea o dedicăm copiilor Anei, dintr-o comună aflată la 30 de km de Iași.

Bolnavă sărăcuța, cu șapte copii într-o casă care stă mai, mai să se prăbușească, și-a pus nădejdea în ajutorul de Sus, iar Domnul ne-a trimis la lucrare de ceva timp încoace.

Cu oameni dragi alături, o ajutăm cu toate cele, iar de curând ne-am apucat și de casă, chiar dacă „urgențele” curg neîncetat în telefoanele noastre, chiar dacă resursele limitate trebuiesc împărțite cu mare grijă, inclusiv cu cele 6 șantiere mari și mici.

Marian pare cel mai entuziasmat, de când a aflat că el și cei șase frățiori ai săi vor primi în dar o căsuță nouă.

Aproape zilnic plănuiește cum și unde se vor ridica zidurile, unde va fi ceea ce a auzit prin vecini că s-ar chema „living”, unde își vor face temele, ori unde vor avea camera lor. Pe unde mai pui că Sebastian, mezinul de 5 anișori, l-a convins că ar merita și el ceva metri pătrați, pe care să-i rezerve în planul „arhitectural” ca spațiu de joacă?!

Acum, în ochii lui Marian pare-mi-se că se citește dorința ca, în vreo câțiva anișori, să ajungă să proiecteze, cu creionul pe hârtie, clădiri în care să punem cu toții capul pe pernă fără griji și copiii noștri să poată crește în siguranță. La așa dorință, să nu punem umărul?

Pe lângă el, Delia, Ionela, Maria, Ana, cu toții visează departe, dincolo de ziduri, orizont, kilometri, sau ani. Cu toții vor să iasă la lumină, să fie nu doar printre, ci chiar să fie cei mai buni. Numai Ana Maria, mama eroină a acestor 7 copii, știe câte nopți nu a dormit ori câte eforturi supraomenești a făcut pentru a-i ști un pic mai fericiți.

Numai ea știe în câte firimituri se poate împărți un dram de pâine și de câte dăți a împărțit puținul, până când să se facă ceva mai îndestulător pentru stomăcelele celor mici.

Din casa lor ce stă să cadă, 7 pitici, mai mari și mai mici, privesc spre casa care va să fie și cer, mulțumind și așteptând în același timp de la noi, dragilor, doar un grăunte de lumină.

DĂRUIM IUBIRE?

Dragilor, în această noapte intrăm în Sfântul și Marele Post al Paștelui.
Trei săptămâni de pregătire au fost rânduite de Dumnezeu prin Sfinții Bisericii, pentru această perioadă de examinare trupească și sufletească de 49 de zile, atât de necesară pentru întâlnirea în mod real cu Domnul Hristos Iisus, Cel din morți Înviat.
Nu poți posti cu adevărat decât dacă ești smerit asemeni vameșului din pilda Duminicii Vameșului și a Fariseului!
Nu poți posti și nici un post nu-ți va fi de folos dacă nu te vei întoarce la Dumnezeu mărturisindu-ți păcatele, pocăindu-te în Taina Spovedaniei, așa cum își vine în fire și va proceda fiul cel risipitor din pilda Duminicii Întoarcerii Fiului Curvar (am folosit termenul găsit într-o Evanghelie veche de pe la 1900)!
Nu poți posti si degeaba postești, dacă nu devii iubitorul sărmanilor și binefăcătorul lor, așa cum suntem avertizați de Domnul în Duminica Judecății Înfricoșătoare!
Trebuie să postim pentru că:

1. Indiferent ce s-ar spune despre post, nu te vei putea bucura vreodată de Învierea Domnului dacă nu vei posti cu adevarat.
2. Dumnezeu a rânduit postul încă din Rai, lui Adam și Evei, poruncindu-le să nu mănânce din Pomul Cunoștinței binelui și răului.
3. Toți Drepții Vechiului Testament precum și toți Sfinții Noului Testament au postit, fără deosebire.
4. Domnul Iisus Hristos ne spune să postim în așa fel încât, cu discreție și bunătate, să primim de la El răsplată, iar nu de la oameni (ca atunci când ne mândrim cu postirea). Tot El ne învață să biruim ispitele cu post și rugăciune.
5. Dacă El a ținut 40 zile postul cel negru, după care, în pustiu, la izgonit pe diavol, cum vrem noi să devenim mai buni, mai credincioși și mai iubitori, fără post?
   Pentru a lămuri orice nedumerire cu privire la postul sufletesc, de care se uită cel mai adesea, ni se reamintește astăzi că dragostea față de aproapele trebuie să se manifeste până într-acolo încât să iertăm pe toți răufăcătorii noștri și să cerem iertare tuturor celor cărora le-am greșit.
   Cât despre milostenie, făcută spre a fi văzută de Dumnezeu, ea ne va păzi, pe de o parte, de pierderea inevitabilă a averilor noastre, prin răpirea de către alții ori înstrăinarea către urmașii noștri, iar pe de altă parte, de deprecierea și distrugerea ei în timp (molie și rugină).
   Oricât de superficială ar părea această afirmație, trebuie înțeles faptul că numai scăpând de povara averii te poți bucura cu adevărat de ea, fericirea desăvârșită venind doar de la Averea cea Cerească. De mâine, dragilor, haideți să ne îmbogățim în Cer, având drept model cele 49 de povești adevărate cu mame și copii sărmani, din cele 10000 și ceva de GRĂUNȚE DE LUMINĂ.
   În curând… DĂRUIM LUMINĂ!
   PS. Daria, mezina familiei Veronicăi și a voluntarilor de la „FLOAREA VIEȚII”, a venit astăzi să ne ajute să oferim FLORICELE PENTRU SCUTECELE și a fost, de departe, cea mai vrednică voluntară.
   În curând vă spunem și povestea ei.
   Să vă binecuvânteze Domnul Iisus Hristos cu un post cu sfânt folos!

Iosif s-a născut aparent sănătos, însă numai după o lună de la nașterea sa, a fost testat pozitiv cu virusul Coronavirus (COVID-19), virus ce avea să-i schimbe total viața!

La doar 12 zile de la diagnostic, acesta a mai suferit numeroase complicații, fiind necesară intubarea lui. Micuțul Iosif a intrat în comă, având septicemie și disfuncții de organe.

În urma unui CT cu substanță de contrast s-a descoperit că Iosif are o malformație cardiacă complicată, arterele sale fiind inversate.

Ei bine, dragilor, spitalele din România au refuzat să facă o operație complicată pentru Iosif, care i-ar fi oferit o șansă la viață.

Astfel încât, părinții micuțului au făcut tot posibilul pentru ca Iosif să fie tratat în afară, numai că în momentul în care se aflau în drum spre Italia, rinichii micuțului s-au blocat, iar zborul trebuia anulat.

În cele din urmă au reușit să ajungă la spitalul San Donato, din Italia, acolo unde s-a confirmat malformația gravă de care suferea și unde s-a efectuat operația.

La acest moment, Iosif suferă de numeroase alergii, iar din această cauză nu poate mânca orice, fiind suspect de celiachie, cunoscută și ca boală celiacă.

Iosif are nevoie de un lapte praf cu formulă specială (Neocate Junior) pentru șansa la o nouă viață.

Dăruim iubire și lapte?