Dați bani statului sau copiilor?

dati-bani-statului-sau-copiilor  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

De câțiva ani, o mamă se zbate să le ofere celor șapte copii ai ei orfani de tată tot ce au nevoie. Face zilnic naveta la Iași, inclusiv în weekend, acolo unde a găsit un loc de muncă. Se trezește în zori, pleacă spre oraș cu microbuzul și se întoarce când soarele apune. În tot acest timp, cea mai mare dintre fete joacă rolul de părinte pentru frații ei mai mici.

Tot efortul mamei nu este însă suficient pentru a putea repara căsuța în care se înghesuie toți și care mai are puțin până se dărâmă. Spărturile din acoperiș și pereții crăpați lasă ploaia să se strecoare în interior. Totul e jilav – de la hainele din dulapuri până la covoare, pături, așternuturi. Stau toți într-o singură cameră, iar pe pat țin un celofan ca să nu se infiltreze apa.

Noi încercăm să le ridicăm o casă nouă acestor copii. Iar acesta nu este singurul nostru proiect. De aceea vă rugăm să ne susțineți. Știți cum puteți face acest lucru?

Trimestrul al treilea al anului fiscal (iulie, august, septembrie) se apropie de sfârșit. Toți cei care au muncit cu spor în această vară și început de toamnă trebuie să împartă bucata lor de pâine cu statul. Doar că, pentru a nu regreta că au muncit sau împărțit prea mult, iată că Dumnezeu a îngăduit să poată da 20% din ce le ia statul pentru cei sărmani de la „Glasul Vieții”.

Completați un contract de sponsorizare pentru Asociația „Glasul Vieții” pe care îl găsiți tot pe site-ul nostru:

Vom reveni cu povestea familiei zilele următoare.

Construim împreună?

construim-impreuna  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Dragii noștri, nu știm cât mai ține vremea cu noi, dar ne așteptăm să se facă tot mai frig, iar ploile să se întețească. Avem o mulțime de șantiere deschise și vrem să terminăm treaba cât mai curând.

După cum v-am anunțat, tocmai am demarat lucrările la CARTIERUL VIEȚII 2, la Popești. Începem cu un triplex în care vor locui peste 20 de copilași. La ei ne-a fost gândul când am pornit acest proiect, doar vrem să îi vedem OAMENI MARI.

Am bătut acolo primul țăruș, după cum v-am arătat deja:

Mai ridicăm câteva case pentru familiile nevoiașe aflate sub aripile noastre ocrotitoare. Unele dintre acestea nu ar putea trece iarna fără sprijinul nostru. Povestea înduioșătoare a familiei din Țibana v-am prezentat-o pe larg. O puteți reciti:

Despre celelalte proiecte vă vom oferi zilele acestea detalii.

Noi încercăm să vă arătăm ce facem cu banii pe care dumneavoastră îi donați. Fiecare leu ajunge acolo unde este mai multă nevoie. Din păcate, problemele nu se termină niciodată. Însă nici noi nu ne oprim. Mergem până la capăt. Veniți alături de noi?

Vreți să puneți o piatră de temelie la aceste proiecte de suflet?

Bunul Dumnezeu să vă răsplătească jertfa!

8 copii, o mamă bolnavă, un vis

8-copii-o-mama-bolnava-un-vis  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Pe o uliță pietruită dintr-un sat nu foarte îndepărtat al județului, o căsuță cu pereți zugrăviți în culori tari stă să cadă peste cei nouă membri ai familiei. Cea mai mare dintre fete s-a mutat la Iași, în centrul nostru ridicat pentru copii foarte buni, care vor să învețe, dar care nu au bani să fie purtați pe la școli înalte. Însă mămica, Paraschiva Mihaela, este însărcinată din nou, așa că numărul celor de acasă nu a scăzut. În pântecele său este deja o mogâldeață de 4 luni și jumătate.

Prin curte e vânzoleală mare la începutul acestei toamne. Printre rațe și găini, printre copiii mai mici sau mai mari care își împart biscuiții cu o pisică vărgată, slabă, și cu un câine legat în lanț, au venit muncitorii care le vor ridica o casă nouă. Cum au primit vestea cei din familie? Mama, Paraschiva, nu a dormit toată noaptea și s-a întrebat dacă nu cumva este un vis. Dar acum știe că e realitatea. E convinsă că acesta este răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile sale fierbinți.

De aceea plănuiește ca într-una dintre camerele viitoarei locuințe să amenajeze un mic altar. Are multe icoane și vrea să își facă un loc deosebit pentru rugăciune în care să poată aprinde, obligatoriu, o candelă.

Paraschiva se simte rău de câteva zile. Nu știe dacă de la sarcină sau din alt motiv. A mai fost bolnavă și se teme. I-a fost extirpată o tumoare care îi crescuse în mod ciudat pe degetul mare al mâinii stângi. Șapte ani a ignorat problema, tumoarea s-a tot dezvoltat și a ajuns la bisturiu. Nimeni nu îi garantează că nu va mai avea probleme, că nu mai există celule maligne care să îi invadeze trupul uscățiv și tânăr, de 38 de ani. Iar acum, când are această stare proastă, se gândește la ce e mai rău. Speră să ajungă să vadă locuința ridicată.

În căsuța colorată cu două camere nu mai stau nici părinții, nici copiii din iarnă. Și-au încropit, pentru a supraviețui, o cameră într-o fostă șură, care acum cam mustește din cauza igrasiei. Bordeiul lor are aproape un secol și nu a fost niciodată renovat. L-au primit de la bătrânii pe care Paraschiva i-a îngrijit înainte de moarte. Femeia s-a stins prima și ea a decis să-i facă acte celei care o spăla și o hrănea. Apoi a murit și bărbatul la peste 90 de ani, orb, și el țintuit la pat. Atunci, în urmă cu șapte ani mai exact, s-a mutat familia aici. Între timp s-au mai născut copilași, nevoile au devenit tot mai multe, mai mari, mai apăsătoare.

Sobele au luat foc, iar acum fumegă, podul și pereții se dărâmă dacă îi atingi sau dacă suflă vântul cu putere, ploaia cade prin toate spărturile. Este cu adevărat un pericol de moarte. Însă acolo i-a prins pandemia pe cei mici. Pe atunci nu se mutaseră în camera improvizată. De tablete și telefoane au făcut rost pentru „școala online”. Semnalul era prost, dar problema cea mare e, în opinia noastră, alta. Micuții s-au jenat să deschidă camerele video pentru a participa la lecții. Nu au vrut să vadă colegii și profesorii lor în ce condiții trăiesc. Mai ales că se îngrămădeau toți într-o dărăpănătură și era gălăgie.

Dintre cei șapte copii născuți, unul singur nu era atunci și nu este nici acum la școală sau la grădiniță din cauză că e prea mic. Andreea Georgiana (17 ani) învață la Iași, Gheorghe Ștefan (14 ani), Vlăduț Ionuț (12 ani), Daniel Nectarie (9 ani), Cătălina Elena (6 ani și jumătate) sunt la școală la ei în comună, iar Maria Teodora (4 ani și jumătate) este la grădiniță. Matei Rafael (1 an și două luni) este singurul care stă permanent acasă și care nu a prins perioada de izolare.

Încearcă familia să iasă la liman, dar îi este greu. De 14 ani este în grija noastră, de când Paraschiva l-a născut pe al doilea său copil, un băiat. De toate a primit pentru a supraviețui: lemne de foc, alimente, medicamente, animale, haine. I-am plătit facturile, i-am purtat pe prunci la școală. Însă greutățile nu dispar niciodată.

Banii în loc să se adune, se risipesc. Tatăl a mai lucrat în Iași, însă tot salariul l-a dat pe navetă. Ar fi vrut să muncească undeva unde să aibă și cazarea asigurată, să poată aduce ceva familiei. „Te numești angajat, dar nu câștigi nimic”, spune cu amărăciune Paraschiva. Lucrurile s-au complicat mai mult când femeia s-a îmbolnăvit și soțul ei a trebuit să rămână pe lângă casă pentru a o ajuta la treburi. Iar acum lucrează cot la cot cu cei care îi ridică locuința.

O femeie singură, însărcinată, cu mulți prichindei în jur nu s-ar descurca acolo. Sunt treburi grele pe lângă casă și este nevoie de mâini puternice. Are familia un porc primit de la noi, are și câteva căprițe, are păsări, iar acestea trebuie hrănite, adăpate, locurile lor curățate. Și imaginați-vă numai lipsa apei curente ce problemă uriașă reprezintă! Niciun părinte nu prea o mai poate accepta în ziua de azi. Cum să speli haine, cum să îmbăiezi șapte copii, cum să faci mâncare doar cu apă scoasă din fântână, fie vară, fie iarnă?

Trag și cei mici de zeci de ori pe zi găleata atârnată cu funii, încercând să dea o mână de ajutor, dar treaba serioasă tot în cârca mamei cade. Iar ea e tot mai fragilă, cu sănătatea tot mai șubredă. Stă de ani întregi cu mâinile în apă rece. Spune că vara așa se și spală, așa îi spală pe cei mici. Iarna trebuie să încălzească câteva oale pe plită pentru că ar consuma prea repede buteliile dacă ar folosi aragazul. Ies afară fetele, când se spală băieții, ies afară băieții, când se spală fetele. Se îmbăiază toți în aceeași balie. Nu au de ales.

Conform planului întocmit pentru noua casă, familia numeroasă va avea chiar două băi. Copilașii sunt în culmea fericirii. Visează căzi, dușuri. Bineînțeles, și-au ales chiar și camerele lor.

Mama îi tot mulțumește lui Dumnezeu. Speră că va avea o bucătărie, doar are atâtea guri de hrănit de 3-4 ori pe zi și nu mai poate în condițiile acestea să se descurce. Alimente tot asociația noastră îi oferă periodic. Însă pregătește totul pe prispă, în oale afumate, arse. Ca să astâmpere foamea atâtor copii, le face în grabă cartofi: ba prăjiți, ba fierți, ba piure. Pleacă de multe ori flămânzi la școală, iar bani de buzunar rar au ca să-și mai cumpere biscuiți. Programul „cornul și laptele” încă nu a început. Deci se bazează pe ce găsesc acasă după-amiaza.

O casă va schimba zece vieți. Dar aceasta nu o facem bătând din degete. Nu dispunem de fonduri inepuizabile, deși, probabil, așa pare, ținând cont de numărul mare al proiectelor în care ne-am implicat. Însă aceasta este misiunea noastră și facem totul pentru mamele care nu renunță la pruncii lor din cauza sărăciei. Le purtăm lor de grijă și îi urmăm pe copii pe tot parcursul devenirii lor cu riscul de a ne îngropa în datorii. Însă știm că Bunul Dumnezeu nu ne va lăsa la greu.

De aceea vă rugăm să ne sprijiniți și în acest nou demers al nostru. Toamna vine cu vreme capricioasă, iarna poate fi grea. Nu vrem să întârziem lucrările. Vrem ca cei șapte îngerași să nu se mai ferească a le arăta prietenilor casa în care cresc, vrem ca al optulea să vină pe lume într-o locuință care să aibă toate condițiile pentru un trai decent, vrem ca niciun membru al familiei să nu se îmbolnăvească stând în frig, în fum, în umezeală.

Bunătatea nu are vârstă

bunatatea-nu-are-varsta  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Câțiva elevi de la Școala Varlaam Mitropolitul au trecut pragul bisericuței noastre ca să facă o donație pentru copilașii pe care îi avem noi în grijă. Au organizat un Târg de Antreprenoriat, au strâns 1.000 de lei și au venit să îi ofere celor care au o viață mai grea și care își doresc să ajungă OAMENI MARI.

Elevii din clasa a VI-a A au fost însoțiți de diriginta lor, Mariana Anastasia.

Le mulțumim pentru gestul frumos!

Orice donație ne este de folos. Noi am ajuns la finalul campaniei GRĂUNTELE DE MUȘTAR, însă avem multe costuri neacoperite. Am cumpărat daruri pentru 10.228 de copii la început de an școlar, dar pentru 1.793 dintre ei nu am găsit donatori.

Ne sprijiniți în continuare?

DĂRUIM SPERANȚĂ?

MERGEM MAI DEPARTE?

Cum puteți ajuta:

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

Împărțiți cu noi acest tort?

impartiti-cu-noi-acest-tort  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

La Centrul de Excelență „Damian și Cosma” (CEDC) avem 90 de copii de excepție. Îi ținem cu toate cele trebuincioase în cele trei internate ale noastre. Vă dați seama că facem eforturi uriașe pentru ei, așa că orice formă de sprijin este binevenită.

E bine să știți că puteți împărtăși cu ei momentele importante din viață. Satisfacții vor fi de ambele părți.

Spre exemplu, aveți o zi onomastică și vreți să vă fie alături niște copii buni, curați și frumoși, care sigur vă vor deveni prieteni? Haideți să împărțiți un tort cu ei, bursierii noștri proveniți din familii cu multe probleme! Petrecerea vă va aduce cele mai mari bucurii și nu veți simți nici durerea de cap dată de ciocnitul paharelor.

Sau vreți ca acei dragi ai voștri mutați la Cer să fie pomeniți de noi, iar cele oferite de voi să ajungă acolo unde trebuie? Puteți face masa de pomenire la CEDC și sigur va fi primită.

Noi oferim bursele CEDC fiind convinși că EDUCAȚIA este singura modalitate prin care acești copii se pot ridica din sărăcie și pot deveni OAMENI MARI.

Acești 90 de bursieri au fost aleși din 10.228 de copii sărmani de care noi ne îngrijim permanent. Toți au nevoie de sprijin.

Cum puteți ajuta:

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l.

FOTO – Micul Ianis își face o casă

foto-micul-ianis-isi-face-o-casa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Atât de mult își dorește micul Ianis o casă, încât o ridică cu mâinile sale. Băiețelul s-a săturat să stea în fostul magazin din sat. De două luni locuiește acolo cu părinții și cei șapte frați ai săi.

Și-a văzut căsuța făcut scrum, iar noi am sărit imediat și am început lucrările ca să nu-l prindă vremea rece în chioșc.

Cât e ziua de lungă, copilul e printre muncitori. Și nu, nu îi încurcă, ci îi ajută. A cărat la început moloz, acum descarcă materialele de construcție.

Pe zi ce trece, visul lui prinde contur. Locuința are deja ferestre și uși.

În curând, cei zece membri ai familiei se vor putea odihni pe paturi adevărate. Vor scăpa de salteaua așezată peste navetele de bere. Vor putea face și baie, așa cum tot visează de săptămâni întregi.

Ianis, la cei 6 ani ai săi, muncește ca un bărbat adevărat, cu determinare și responsabilitate. Dar nu știe să facă bani. Și nu este plătit pentru efortul său.

Îi arătăm că se poate?

Îi împlinim visul?

A ridica o casă nu e ușor. Iar noi dacă ne confruntăm cu o asemenea situație de urgență, când o familie numeroasă, care nu are alt sprijin, rămâne pe drumuri, ne apucăm de construit cu mult înainte de a vedea ce fonduri putem aduna. Nu îi putem lăsa pe copii să aștepte.

Dar nevoia de bani este mare. Mai ales că ridicarea acestei locuințe este doar o mică parte din mulțimea de proiecte pe care le avem în derulare.

Așa că vă rugăm să ne susțineți.

Ne sponsorizați? Vă mulțumim!

ne-sponsorizati-va-multumim  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Trimestrul al treilea al anului fiscal (iulie, august, septembrie) se apropie de sfârșit. Toți cei care au muncit cu spor în această vară și început de toamnă, așa cum se știe, trebuie să împartă bucata lor de pâine cu statul.

Doar că, pentru a nu regreta că au muncit sau împărțit prea mult, iată că Dumnezeu a îngăduit să poată da 20% din ce le ia statul pentru cei sărmani de la „Glasul Vieții”.

Doriți să ne susțineți?

Completați un contract de sponsorizare pentru Asociația „Glasul Vieții” pe care îl găsiți mai jos:

Despre abandonul școlar

despre-abandonul-scolar  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

„Pactul pentru tineri”, dezbaterea desfășurată la Colegiul Național din Iași cu privire la soluțiile reale de prevenire a abandonul școlar, a reușit să adune pentru aceeași cauză nume importante din viața publică.

În luările de cuvânt, inițiatoare proiectului, Cristina Chiriac, împreună cu Ministrul Familiei, Gabriela Firea, Ministrul Muncii, Marius Budăi, reprezentantul Ministerului Educației, Sorin Ion și, nu în ultimul rând, Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, au subliniat eforturile depuse de Asociația Glasul Vieții în favoarea celor 10.228 de copii sărmani pentru a merge la școală și a deveni OAMENI MARI.

Sunt de apreciat mai multe inițiative legislative și guvernamentale prezentate astăzi, în speranța că le vom vedea și aplicate.

În prezentarea mea am făcut referire, pe baza experienței muncii de teren, la principalele cauze ce favorizează abandonul școlar, sarcinile la minore în comunitățile rrome și infracționalitatea juvenilă.

Mulțumim, Hulubei Laura Cristiana, CONAF și tuturor celor care ne sunt aproape!

Cine e responsabil pentru abandonul școlar?

Măsurile vin când nu mai e nevoie de ele!

Trebuie să vorbesc în numele celor 400.000 de copii lăsați în urmă de sistem. (…)

Situația este una dramatică, dar suntem aici ca să găsim soluții. Aceste probleme nu mai suferă amânare. Sunt în calitate vocațională de lucrător social aici, deși școala nu m-a pregătit pentru acest lucru. Ca mare parte dintre noi, activez în mediul rural și urban de acuș 30 de ani în calitate de lucrător în zona medicală, pedagogică, iată, cea cultică, iar acum sunt aici în calitate de lucrător social. (…)

Sesizez multe probleme, dar înainte de toate copilul trebuie să fie la școală.

Deși, de-a lungul timpului s-au făcut o mulțime de activități, sunt o mulțime de proiecte care s-au aplicat în cei 30 de ani de la Revoluție în zona aceasta, constatăm că nu și-au atins ținta: cornul și laptele, alocațiile, banii de liceu, transportul elevilor.

Sigur, când ai în spate 10.228 de copii, vreo 2.900 de familii care depind de aceste ajutoare, cunoști de la firul ierbii tot ce se întâmplă în teritoriu. Din păcate, nu școala mai veche, nemodernizată, nu programa, așa cum este ea, sunt responsabile. (…) Din păcate, responsabile sunt niște instituții care ar trebui să-și facă treaba, fie ar trebui să găsească soluții legislative pentru a merge până acolo încât să nu mai avem absenteism și abandon școlar.

S-a vorbit mult de mamele minore în această sală de festivități. Nu uitați, sunt preot într-o maternitate. Cu tot respectul pentru inițiative de acest tip, până a face o cameră a mamei și a copilului într-o școală, până a face educație pentru sănătate în școli, până a găsi soluții de finanțare pentru rezolvare, avem nevoie de EDUCAȚIE. Aceste mame, aceste fete fac copii pentru că nu merg la școală. Și da, marea majoritate provin din acele comunități rome care se ascund în spatele tradițiilor în timp ce părinții își vând copiii, în timp ce autoritățile de forță nu iau nicio măsură pentru a împiedica acesta trafic de copii și, desigur, tot aceste comunități furnizează și marea masă a fetelor traficate și care, din păcate, au o viață distrusă, indiferent în ce colț al lumii ar fi, în fața oricărui monitor pentru a-și face meseria.

Dacă e să vorbim despre responsabili sau despre propuneri, trebuie să începem cu familia. (…) Până când vom mai asista la acest scenariu înfricoșător în care părintele ia banul, alocația și orice formă de sprijin și nu este întrebat de modul în care cheltuie banul dat de stat pentru creșterea copilului? N-am văzut nicio contravenție la nimeni, să văd un părinte amendat, nu închis pentru că a luat banul copilului, l-a dus la magazinul din colț pentru a-și lua băutură, țigări, pentru ca mai târziu să lovească copilul și mama acasă. (…)

Ce se întâmplă în aceste comunități unde cu două-trei săptămâni înainte să se încheie mediile, mă lovesc frecvent de această situație: în școală nu mai sunt copii, profesorii au deja vacanță și totul este roz. Când oare vom ajunge să conștientizăm că prezența în școală este un act plătit de stat, iar orice absență din partea profesorilor și din partea copilului trebuie sancționată?

Spuneam de acele măsuri pe care statul le-a luat și nu sunt eficiente. Cum să fie eficiente dacă ele vin atunci când nu mai ai nevoie de ele?

Din cei 10.228 de copii, în clipa de față am extras bursieri, 110 bursieri! O parte stau în casele asociației, o parte sunt bursieri externi. În fiecare duminică sunt tras de ei – „părinte, n-avem bani de drum”. Nu se poate lucra în vacanțe ca pe 4 septembrie acești copii să aibă bani în buzunar? De ce banii promiși ca vouchere vor ajunge undeva în noiembrie-decembrie? Vacanța nu este pentru odihna noastră, ci pentru a pregăti un an școlar corespunzător. Sunt multe lucruri care dor în zona aceasta. (…)

În spatele fiecărui copil stă un om care donează. În spatele fiecărui pachet stă un voluntar care-l duce acasă. Acești oameni fac acest efort pentru ca peste ani să nu avem pe străzi cerșetori sau infractori, ci să avem OAMENI MARI, cum ne place să spunem. Vreau să ajung la pensie și să știu că acești copii ne-au ajutat.

Să ne binecuvânteze Domnul Iisus Hristos și să-i călăuzească pe mai marii țării în toată lucrarea cea bună!

În căutarea… caprelor fantastice

in-cautarea-caprelor-fantastice  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

La noi nu se stă. Am pornit pe coclauri de la primele ore ale dimineții. Vă întrebați de ce? Nu am mers să găsim berbecul cu lână de aur al vechilor greci, nici nu am pornit ca japonezii în căutarea oii fantastice, ci după niște 𝐜𝐚𝐩𝐫𝐞 care vor da lapte gras și dulce, cel mai apropiat de compoziția laptelui matern, după cum spun specialiștii.

Ce să facem noi cu animalele? Dar n-avem o mulțime de prunci care fac foamea prin satele din jur?

O fi capra considerată de bătrânii noștri drept „vaca săracului”, dar la cât de fericiți i-am văzut pe Alexandra, Vladimir, Andreea și Adelin sau pe Maria, Gabriela, Andrei, Anton, Ștefan și Mihai ori pe Maria, Constantin, Leonard, Viorel și Robert – copilași proveniți din trei familii numeroase, care mai au frați și care s-au procopsit acum cu animalele, credem că au și găsit deja pe capul fiecărei căprițe câte un corn al abundenței, ca în mitul Amaltheei.

Avem atâta sărăcie în jur, atâtea guri de hrănit, iar vremurile devin tot mai grele. Încercăm să ajutăm în fel și chip 2.900 de familii nevoiașe în care cresc 10.228 de copii. Dar avem nevoie și noi de susținere.

Să știți că ne continuăm treaba și la Depozitul de Fapte Bune pentru că, în afară de mâncare, cei 10.228 de îngerași ai noștri au nevoie și de ghiozdane, ghetuțe și hăinuțe.

Vă mulțumim vouă, celor ce îi ajutați pe micuți!

Dumnezeu să vă răsplătească pentru jertfă!

MERGEM MAI DEPARTE?

DĂRUIM SPERANȚĂ?

Cum puteți ajuta:

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

De acord cu Dan Negru

de-acord-cu-dan-negru  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Dan Negru a comentat respectul cu care mass-media și opinia publică tratează felul în care britanicii îi aduc un ultim omagiu Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

„Așa cum e admirabil că mii de oameni vin în pelerinaj în Londra la sicriul reginei, e admirabil și că mii de oameni merg în pelerinaje religioase oriunde în lumea asta, la Iași, la Fatima sau la Mecca.

Respectul e cea mai bună dovadă de iubire.

Dacă-i respectam pe cei care stau la coadă la Catedrala Westminster, să nu-i mai ironizăm pe cei care stau la coadă la Catedrala Iașiului”.