Mergem înainte. Veniți cu noi?

Dragii noștri, zi după zi ne trec pragul oameni aflați în nevoi pe care nu îi lăsăm cu mâna întinsă. Zi după zi voluntarii noștri străbat drumurile satelor uitate de autorități pentru a le duce haine și alimente familiilor sărmane. Zi după zi facem planuri și cumpărături ca să finalizăm muntele de proiecte pe care le-am început și care trebuie duse la capăt până vine iarna.

Au încăput sub aripile noastre ocrotitoare 2.900 de familii în care cresc 10.228 de copii. Noi îi însoțim pe drumul lor pentru că vrem să îi ajutăm să ajungă OAMENI MARI.

Unora le-am deschis ușile Centrului de Excelență „Damian și Cosma” (CEDC), oferindu-le cazare, masă și tot suportul necesar ca să învețe. Altora le dăm periodic îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, aceștia fiind incluși în proiectul nostru de suflet, GRĂUNTELE DE MUȘTAR.

Ați crescut măcar un copil, l-ați purtat la școală? Știți cât este de greu? Vă dați seama de amploarea efortului financiar pe care îl facem noi? Iar acum căutăm îngeri păzitori pentru 1.539 de micuți.

Vă mai amintim că săptămânal vin pe DRUMUL SPERANȚEI zeci sau sute de mame singure cărora le dăm de-ale gurii pentru ele și pentru pruncii pe care-i cresc. Deci hrănim periodic minim 1.000 de persoane.

Mai e puțin până când ne apucăm de campania LEMNUL VIEȚII pentru că iarna e la colț și în numeroase case nu este căldură.

Dar toate acestea par mărunte dacă ne uităm la câte locuințe am ridicat și câte sunt acum în construcție. Avem șantiere recent deschise peste tot în jurul Iașului. Ne-am apucat și de CARTIERUL VIEȚII 2, unde am turnat deja fundația pentru trei case în care vor găsi liniște, siguranță, căldură și dragoste peste 20 de copii.

Iar lista noastră de proiecte aflate în derulare poate continua. Cum credeți că le facem pe toate? Cu sprijinul vostru, oameni dragi! Fără susținere nu am putea face nimic. Punând mână de la mână, schimbăm vieți.

Sunt mai multe posibilități de a ne ajuta. În această perioadă, de folos ne-ar fi dacă ați completa un contract de sponsorizare. Îl găsiți pe site-ul nostru:

Trimestrul al treilea al anului fiscal (iulie, august, septembrie) se apropie de sfârșit. Toți cei care au muncit cu spor în această vară și început de toamnă trebuie să împartă bucata lor de pâine cu statul.

Doar că, pentru a nu regreta că au muncit sau împărțit prea mult, iată că Dumnezeu a îngăduit să poată da 20% din ce le ia statul pentru cei sărmani de la „Glasul Vieții”.

Dumnezeu să vă răsplătească jertfa!

Mergem înainte. Veniți alături de noi?

Cum ne mai puteți ajuta:

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții (CIF: 31539898)
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu