Băieții vor o casă pentru fratele lor

Un prunc urmează să vină zilele acestea pe lume, dar locul în care va trebui să-și petreacă prima perioadă a vieții cu greu poate fi considerat locuință, cu greu poate deveni „acasă”.

Pereții par a fi grămezi uriașe de moloz colorat cu spărturi în loc de uși și ferestre. Pe unul dintre ei este fotografia unui băiețel, cel mai mare al familie, care de cinci ani este în brațele Domnului, în Cer.

Cosmin Mihăiță a murit pe când avea doar 10 ani. Era fericit, cum sunt de obicei copiii săraci, și își dorea să asculte muzică. Și-a improvizat o boxă pe care a conectat-o la un fir electric, s-a curentat și a murit pe loc.

Pierderea unui copil este o mare nenorocire. Mama L-a rugat atunci pe Dumnezeu să o ajute să meargă înainte, iar El s-a întors cu fața spre ea și a binecuvântat-o cu alți prunci.

Au mai venit pe lume de atunci cinci băieți: Vlăduț Petru (13 ani), Ionuț Adrian (12 ani), Ovidiu Alexandru (10 ani), Ion Eduard (7 ani), Luis Andrei (4 ani). Iar mama va naște în câteva zile alt băiețel căruia nu i-a ales numele.

Dincolo de faptul că pereții sunt la un pas de prăbușire, nu există în casă o sobă care să le ofere căldură micuților. Iar prin acoperiș plouă.

Când am văzut condițiile acestea inimaginabile pentru cei mai mulți dintre noi în care trăiesc acești oameni, ne-am și apucat de lucrări. Familia vrea o cameră normală în care să stea copiii. Noi o vom amenaja, vom construi o sobă bună așa cum își dorește mama, care să treacă printr-un perete și să încălzească și bucătăria, în care va fi o plită pe care va face mâncare, și locul în care vor sta băieții.

Materialele de construcție nu sunt gratuite, dar nu am avut timp de pierdut. Un nou-născut nu poate fi adus în acea coșmelie.

Apelăm, din nou, la bunăvoința dumneavoastră. Noi nu avem fonduri inepuizabile. Tot ce facem, facem cu sprijinul oamenilor buni, care donează.

Atunci când vedem copii care riscă să se piardă pe drum, nu stăm pe gânduri. Sărim și dăm o mână de ajutor.

Mai avem zeci de proiecte în desfășurare și, după cum vedeți, zilnic apar situații noi care nu suferă amânare. Nu întoarcem spatele nimănui. Nădăjduim că vom reuși să facem cât mai mult bine.

Veniți alături de noi?

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții (CIF: 31539898)
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu