FOTO – Micul Ianis își face o casă

Atât de mult își dorește micul Ianis o casă, încât o ridică cu mâinile sale. Băiețelul s-a săturat să stea în fostul magazin din sat. De două luni locuiește acolo cu părinții și cei șapte frați ai săi.

Și-a văzut căsuța făcut scrum, iar noi am sărit imediat și am început lucrările ca să nu-l prindă vremea rece în chioșc.

Cât e ziua de lungă, copilul e printre muncitori. Și nu, nu îi încurcă, ci îi ajută. A cărat la început moloz, acum descarcă materialele de construcție.

Pe zi ce trece, visul lui prinde contur. Locuința are deja ferestre și uși.

În curând, cei zece membri ai familiei se vor putea odihni pe paturi adevărate. Vor scăpa de salteaua așezată peste navetele de bere. Vor putea face și baie, așa cum tot visează de săptămâni întregi.

Ianis, la cei 6 ani ai săi, muncește ca un bărbat adevărat, cu determinare și responsabilitate. Dar nu știe să facă bani. Și nu este plătit pentru efortul său.

Îi arătăm că se poate?

Îi împlinim visul?

A ridica o casă nu e ușor. Iar noi dacă ne confruntăm cu o asemenea situație de urgență, când o familie numeroasă, care nu are alt sprijin, rămâne pe drumuri, ne apucăm de construit cu mult înainte de a vedea ce fonduri putem aduna. Nu îi putem lăsa pe copii să aștepte.

Dar nevoia de bani este mare. Mai ales că ridicarea acestei locuințe este doar o mică parte din mulțimea de proiecte pe care le avem în derulare.

Așa că vă rugăm să ne susțineți.

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții (CIF: 31539898)
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu