Școala este locul de unde fiecare dintre noi am cules cele mai frumoase amintiri și sălașul în care visele noastre au fost ajutate să se înfăptuiască. În mod firesc, aici, dascălii, părinții și învățăceii își unesc forțele pentru a obține cele mai bune rezultate în cea mai grea, dar și mai nobilă slujire din această lume, aceea de a crește și de a forma un OM MARE.
De mână cu Domnul Hristos ne-am pornit la drum în această vară, nădăjduind că împreună vom reuși să ducem la școală curați, frumoși și demni 10.228 de îngerași.
Pentru acest demers greu până și de imaginat am făcut absolut tot ceea ce s-a considerat a fi necesar: o tabără la mare unde au ajuns peste 1.500 de micuți, pentru a-i motiva, un Festival Internațional al Familiei și al Faptelor Bune, INIMO, cum nu s-a mai văzut, pentru a ajuta oamenii să ajute, sute de mii de kilometri prin satele uitate de lume, pe la depozitele și fabricile din țară și de peste hotare – toate acestea pentru că tot ce contează pentru noi este fericirea copiilor.
Din păcate, războiul și criza nu doar ne-au adus în plus o mie și câteva sute de copii sărmani, dar au și împovărat cu cheltuieli mari pentru alimente și energie mulți oameni dragi care ne-au sărit în ajutor de multe ori până acum.
Cum datoriile pentru GRĂUNTELE DE MUȘTAR trebuie plătite, iar în momentul de față 2.407 de grăuncioare sunt fără un donator și noi vrem să MERGEM MAI DEPARTE, vă îndemn, dragilor, să rămânem uniți în fapta cea bună, în dragostea față de cei sărmani și, mai ales, în credința față de Domnul Hristos, Cel ce pe toate le poate face spre folosul și nepieritoarea noastră bucurie.
Vă mulțumesc din suflet pentru tot ajutorul și îl rog pe Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze și să ne ocrotească pe toți!
DĂRUIM SPERANȚĂ?
MERGEM MAI DEPARTE?
Cum puteți ajuta:
Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!