Programul INIMO

programul-inimo  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

He-he-hei, dragilor! Fix patru săptămâni mai sunt până la mult-așteptatul festival INIMO. V-ați luat invitațiile, nu-i așa? Venim cu vești noi pentru voi și vă garantăm că sunt bune. Pe stadionul „Emil Alexandrescu” vor fi trei zile de foc în intervalul 19-21 august și cine ar fi fost cel mai potrivit să anime și să întrețină atmosfera dacă nu Dan Negru? Exact el, sufletist și profesionist cum îl știți, a ales să fie parte din această poveste frumoasă în care dăruim fapte bune. Parcă vă vine a urca Copoul numai pentru el, nu? Dar avem invitați și artiști pe măsură, doar treaba pe care o facem e una serioasă, de perspectivă, nu efemeră ca o zi oarecare de vară. Vă întrebați cine va cânta în weekendul incendiar pe stadion? Iată programul celor trei zile!

Vineri, pe 19 august, vor fi, la amiază, spectacole pentru copii, concerte susținute de fanfară și corală, dar și concerte de muzică populară, iar spre seară vor urca pe scenă Plăieșii, Provincialii, Damian Drăghici & Brothers, Direcția 5 și Andra. Ei, parcă n-ați rata evenimentul, așa-i?

Sâmbătă, pe 20 august, începe distracția tot pe la orele prânzului cu spectacole care îi vor bucura mai mult pe cei mici – de circ și de teatru. După-amiază îi veți putea asculta pe Mioara Velicu, Annes și trupa Memories. Seara va fi una memorabilă, cu show-uri făcute de trupa Taxi și Smiley. Gata, v-am convins, veți fi acolo!

Duminică, pe 21 august, după ce ieșiți de la slujbă, vă așteaptă în Copou Laura Lavric, Gelu Voicu. Spre seară, copiii vor fi cu adevărat în culmea fericirii deoarece Gașca Zurli îi va învăța mișcările de dans de la melodiile pe care le cunosc până și părinții și bunicii. Tinerii se vor bucura de recitalurile susținute de Lariss, Feli și Connect-R. Iar prima ediție a festivalului INIMO va fi încheiată de Ștefan Bănică. Să nu cumva să o ratați!

Programul detaliat vi-l vom prezenta în perioada următoare, așa că urmăriți-ne.

Intrarea pe stadion se face cu invitații, iar de acestea faceți rost de la biserica Maternității „Cuza Vodă”, din locațiile partenere, dar și în baza donațiilor făcute în conturile Asociației „Glasul Vieții” și pe inimo.ro.

Haideți, oameni dragi, să dăruim fapte bune!

FOTO – O vineri grea, a așteptării

foto-vinerea-pachetelor  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Vinerea nu înseamnă pentru toată lumea doar începutul weekendului care vine cu distracție, cu băuturi sofisticate la terasele umbroase dotate cu ventilatoare ce împrăștie stropi firavi de apă. Pentru 200 de mame sărmane din județ înseamnă trezirea în zori, pregătirea pruncilor de drum și luarea căii Iașului, dar nu într-un city-break, nu într-o excursie, nu într-un sejur, ci pentru aprovizionarea cu hrană și cele necesare îngrijirii micuților.

Curtea bisericii din Țicău s-a umplut și în această dimineață de femei cu fețele brăzdate de soare și de suferințe, îmbătrânite înainte de vreme, stoarse de puteri din cauza zăpușelii din mijlocul lunii lui Cuptor. După drumul lung din satele sărace ale județului, cele cu nou-născuți sau bebeluși în brațe, pe care nu au avut cum să-i lase acasă, au căutat cu privirea peticele de umbră, s-au așezat, și-au dezgolit piepturile și și-au hrănit pruncii la sân. Apoi i-au pus în brațele fiilor mai mari, lăsați de acum fără copilărie, și s-au așezat în șir, așteptând pachetele cu cele de-ale gurii și scutecele oferite de Asociația „Glasul Vieții” cu sprijinul oamenilor de bine.

Așteptarea nu a fost ușoară nici pentru cei mari, nici pentru cei mici în ale căror mânuțe au mai căzut câte un fruct, câte un colăcel în orele grele. Însă fără acest drum la Iași pe căldură, nu ar fi avut asigurat traiul care se măsoară în pachete primite de la lună la lună.

Dumnezeu să îi aibă în pază pe binefăcători și pe beneficiari deopotrivă!

Voi ați întrebat, INIMO vă răspunde

voi-ati-intrebat-inimo-va-raspunde  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Cum pot achiziționa invitațiile la festivalul INIMO?

Invitațiile le primești doar ca premiu pentru o faptă bună, adică o donație. Vii la Biserica Maternității „Cuza Vodă” cu cash sau card și îți dăm permisul pentru festival. Să știi că nici Biserica nu se va dărâma, nici sfinții nu vor cădea de pe pereți, cum zic unii, dar cu invitația tot te alegi. Că vrei să umpli Cutia Milei sau conturile și nu vrei bal, nici o problemă, noi chiar suntem la spital. Sau poți să intri pe inimo.ro și să apeși pe butonul roșu de sus cu inimioară – DONEAZĂ. Cât? Cât de mult, că nu se supără orfanii noștri. Ce-i clar e că fără măcar un ghiozdan, de noi nu treceți!

Unde și când va avea loc festivalul INIMO?

Dacă tot a retrogradat Poli și nu s-au mai jucat meciuri de Liga 1 sau măcar amicaluri estivale mai de soi, ne-am gândit să folosim stadionul pentru ceva cu adevărat important – organizarea marelui festival INIMO în perioada 19-21 august. Și pentru că avem și circ, circ să fie!

Cum se folosesc invitațiile?

În funcție de cât de generos ești, îți oferim un premiu: un permis pentru o zi sau două sau trei de festival, la alegere. Invitația o arăți la intrarea pe stadion, unde primești o brățară. Dacă nu mai poți ajunge la eveniment, poți face cadou invitația și așa împuști doi iepuri dintr-o lovitură. Sigur o să-ți pară rău, dar un copil tot se va bucura.

Copiii au acces liber la festival?

Ai sub 14 ani și vrei să-ți vezi marile iubiri pe scenă? Nu vii de capul tău la festival, ci însoțit de părinți, chiar dacă organizatorii vor lua toate măsurile astfel încât să fii în siguranță. Se anunță zeci de mii de participanți, deci nu e o joacă. Joc și voie bună vor fi oricum.

Cum se realizează accesul pentru copiii cu vârsta de peste 14 ani?

Dacă ai buletin, dar nu ești major, iei bani din pușculiță sau de la părinți, faci o faptă bună de care ai tăi vor fi mândri, obții o invitație, iar la poartă te alegi cu o brățară care îți permite să te distrezi, să te dai mare, dar care te oprește să-ți cumperi bere. Nu-i mare pagubă, nu?

Cum se vor ocupa locurile?

Vei fi pe stadion, nu la restaurant în Paris, deci nu va fi cu rezervare, ci pe principiul „primul venit, primul servit”. Domnișoarele care aleargă mai repede, prind locuri în față și primesc pupici de la Smiley!

Vor fi reduceri pentru familiile cu mulți copii?

Dacă ai familie mare și remunerație mică, ai și beneficii, da! Dacă vii cu mai mult de trei copii la festival, însă copii ai tăi CU ACTE, nu adunați de prin vecini, îți primești banii înapoi.

Vor exista standuri cu mâncare în cadrul festivalului?

O petrecere de trei zile cu burta goală? Nu prea merge. Vor fi preparate fast-food, poate și slow-food, băuturică pentru toate vârstele, dintre cele mai variate, absolut delicioase. Deci nu trebuie să vii cu pachețel de acasă, să te plimbi prin tramvai cu sacoșele, chiar dacă alegi să stai de dimineață până spre miezul nopții pe stadion. Oricum, „gorilele” de la intrare vă controlează până la piele și la ăștia nu merge cu șmecherii.

În rest, vă dorim economii plăcute și multe, că avem nevoie de 10.228 de ghiozdane pline cu de toate!

GRĂUNTELE DE MUȘTAR 2022

foto-daruim-speranta  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Ana ne roagă să-l ajutăm pe Sebastian și pe frățiorii lui să meargă la școală.

Șapte căpșoare blonde se ițesc de-a lungul gardului de lemn dărăpănat, așteptând să ajungă mașina plină de bunătăți și de cadouri.

Ana, mămica din povestea de astăzi, ne spune din start că nu îi lasă pe copiii ei pe drum, de teamă să nu dea mașinile peste dânșii sau să-i lovească caii semi-sălbatici, ce gonesc adeseori scoțând scântei din asfalt și din copite. Din fericire, în anii din urmă, asfaltul a ajuns până în fața căsuței în care se înghesuie familia. Așa dărăpănată cum este, casa bătrânească și curtea mică disputată de o mulțime de moștenitori sunt curate și bine gospodărite. Sărăcia lucie, însă, nu le-a permis să repare acoperișul prin care la vreme de ploaie totul se inundă.

Parcăm camioneta lângă gard, iar cei șapte pitici se pun în mișcare să ne arate că nu sunt doar mici, ci și voinici. Văzând cum stau treburile, mezinul, Sebastian, de doar 4 ani, își ia în foarte serios rolul  de majordom și, cu multă grijă, ține larg deschisă poarta prin care sunt cărate darurile destinate familiei.  Fetițele și băieții slăbuți duc rând pe rând în curte cutiile și sacoșele care îi vor ajuta să mai treacă cu bine câteva săptămâni, dacă drămuiesc totul cu grijă. Chiar și așa știm că telefonul va suna curând pentru că nevoile unei astfel de familii cu nouă copii, cu o mamă grav bolnavă și încă o mătușă suferindă printre ei, sunt uriașe.

Da, nouă copii are Ana. Doi sunt mai mărișori, maturizați de lipsuri înainte de vreme. Băiatul, Claudiu, de 19 ani, abia ieșit din adolescență, lucrează și îi mai ajută pe ai lui. Ștefana, de 17 ani, mai bolnăvioară, de mică cu probleme la ochi, agravate de sărăcie, cu o mamă cu cancer, cu încă o mătușă ce are nevoie de îngrijire permanentă și cu șapte frați mai mici, deși și-ar fi dorit să ajungă cineva în viață, a renunțat de mult la școală.

Frățiorii Ionela, Andrei, Marian, Delia, Ana, Maria și Sebastian, mici și voinici, cum spuneam, bronzați, pentru că tocmai ce i-am adus de la mare, ne spun că le este dor de școală. Când vorbim de școală și de haine curate, Ana ne arată culmile de rufe ce par să nu se mai sfârșească. Vă întrebați cum se întreține bine un bordei în care stau 11 persoane și cum sunt îngerașii blonzi atât de curați? Ana ne spune secretul. Cară apă de la o vecină care are fântână, umple un butoi și spală de trei ori pe zi. Până nu demult, făcea acest lucru la mână, iar degetele îi erau zdrelite, toate numai răni și pline de beșici. Însă tot cu ajutorul Asociației „Glasul Vieții” a primit o mașină de spălat semi-automată care funcționează cu apa cărată din fântână.

Cum poate munci atât Ana, care a avut o tumoare canceroasă extirpată din plămâni în urmă cu patru ani și care acum are început de ciroză (probabil de la multa medicamentație și proasta alimentație)? Cum poate singură, căci soțul ei a plecat pur și simplu într-o zi, în urmă cu mulți ani? Vă spunem noi cum poate: cu nădejde în Dumnezeu și cu dragoste față de copii. Are dureri și fizice și sufletești, dar e toată doar lumină și zâmbet când își privește puiuții. Nu se prea gândește la probleme, nu are timp să le disece. Dar o doare cel mai mult gura lumii care nu poate încăpea de o familie cu mulți copii ce se încăpățânează să reziste unită în atâtea necazuri. Tace, îi lasă pe cei care o judecă să vorbească, dar îi vine să urle atunci când îi sunt batjocoriți copiii. Iar pentru ei mănâncă pământul și mai crede că acestea sunt cauzele pentru care nu ne dă Dumnezeu nici ploaie.

Până să ajungă în atenția asociației noastre, era îngropată în datorii doar ca să le pună zilnic ceva pe masă micuților. Acum, cu ajutorul primit pentru copii, cu alocațiile, dar și cu sprijinul nostru, e pe linia de plutire. O strâng în spate prețurile mari, mai ales cele pentru curent, medicamente, tratamente ori lemne, dar nu se dă bătută. Se roagă, iar Dumnezeu nu-i dă mai mult decât poate duce.

Se bucură nespus când îi promitem o văcuță. Ar avea unde să o țină, într-un grajd din apropiere, deși ea nu a avut niciodată un asemenea animal. De hrănit o va hrăni, de adăpat o va adăpa, iar de muls o vor învăța niște rude care au mai crescut vaci.  Până la văcuță, însă, se gândește să-și pregătească pruncii pentru școală. Spune senină că școala este pentru copiii ei singura cale de a scăpa de sărăcie, de lipsuri și necazuri…

Ca acești îngerași cu o poveste deloc veselă mai avem câteva mii, mai exact 10.228 în această toamnă, și toți visează să meargă la școală din 5 septembrie.

Noi vrem să-i ajutăm și să le DĂRUIM SPERANȚĂ.

Însă doar împreună, cu Dumnezeu, putem face OAMENI MARI.

MERGEM MAI DEPARTE?

Alegeți un copil din LISTA de mai jos și susțineți-l! Lăsați un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales!

LISTA DE COPII – DĂ CLICK PENTRU VIZUALIZARE

Cum mai puteți ajuta?

Anul acesta avem în premieră un festival al faptelor bune – INIMO. Invitațiile le primiți în baza donațiilor făcute la Biserica Maternității “Cuza Vodă” sau pe inimo.ro.

FOTO – Petrecere ca în anii ’90

foto-petrecere-ca-in-anii-90  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Când te simți bine, îți vine să dansezi. Iar dacă mai ai în jur și prieteni, cheful e gata pus. În tabăra MAREA VIEȚII se petrece chiar mai bine decât în anii ‘90.

Puștii despre care v-am spus deja că sunt isteți foc, au învățat rapid mișcările de dans pentru Macarena, El Meneaito, Cotton Eye Joe, s-au coordonat perfect și au făcut show. Când podeaua s-a mai încins, au trecut la Dansul Pinguinului și chiar s-au prins în horă.

În total, 1.650 de copii ajung în TABĂRA MAREA VIEȚII 2022. Vacanța lor se va termina în curând și vor reîncepe grijile. Dacă vreți să îi vedeți la fel de fericiți, sprijiniți-i în continuare.

Veniți la INIMO pentru ei! Invitațiile le obțineți de la biserica Maternității „Cuza Vodă”, însă și dacă donați în conturile Asociației „Glasul Vieții” sau pe inimo.ro.

Dăruim speranță?

daruim-speranta  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Gata cu joaca! La școală! Nu, nu de azi! Doar că până-n septembrie nu mai e mult. Turăm motoarele pentru ca pe 5 septembrie toți cei 10.228 de copii de care avem grijă să fie încălțați cu pantofi de cea mai bună calitate, să fie îmbrăcați cu haine frumoase și cu ghiozdane noi în spate!

Da, avem mare nevoie de sprijinul dumneavoastră, oameni dragi, darnici și iubitori de bine.

Și chiar dacă ne-ați fost tot timpul aproape, fără dumneavoastră și fără binecuvântarea lui Dumnezeu nu putem face nimic. Ce spuneți, MERGEM MAI DEPARTE? Cu Dumnezeu, împreună, facem OAMENI MARI! DĂRUIM SPERANȚĂ?

Unde e carul de foc al Sfântului Ilie?

unde-e-carul-de-foc-al-sfantului-ilie  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

N-a trecut azi Sfântul Ilie cu carul de foc prin cer, dându-ne ploaia bogată îndelung așteptată. Îl rugăm să se îndure de noi, că seceta înseamnă mai multă sărăcie. Și cine știe mai bine cum e supraviețuiești la limită, cu multe lipsuri, decât cele 2.900 de familii pe care le avem în grijă?

Pe cei 10.228 de copii proveniți din aceste familii încercăm să-i punem în rând cu colegii lor, adică să le cumpărăm ghiozdane și haine noi pentru a putea merge la școală în toamnă cu tot ce le este necesar. Și de aceea organizăm la Iași vara aceasta primul festival al faptelor bune – INIMO.

Veniți și voi, oameni dragi, să-i susținem pe copii! Invitațiile le primiți în baza unor donații făcute la Biserica Maternității “Cuza Vodă” sau pe inimo.ro.

Îl rugăm pe Sfântul Ilie să aducă ploaia și să vă ocrotească pe voi, binefăcătorii asociației noastre!

La mulți ani de Sânt’Ilie!

la-multi-ani-de-santilie  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

La mulți ani de Sânt’Ilie! Vreți să-i oferiți ceva celui drag care își serbează onomastica? Sau purtați numele Sfântului Prooroc și vreți să vă faceți singur o bucurie? Ce cadou mai frumos poate fi decât o invitație pentru una, două sau trei zile la cel mai cool festival de vara aceasta din Iași, cu cei mai tari artiști – INIMO?

Tot ce trebuie să faceți este să veniți la Biserica Maternității “Cuza Vodă” și să faceți o donație pentru copiii sărmani pe care îi avem în grijă. Puteți plăti și cu cardul! Sau, dacă vă este mai ușor, intrați pe site-ul inimo.ro și faceți rost de acolo de invitație.

Sfântul Prooroc Ilie să mijloceasă pentru noi la Domnul Hristos și să ne ajute să dăruim fapte bune!

FOTO – Harbuz sau kurtos?

foto-harbuz-sau-kurtos  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Două dintre plăcerile mari ale verii: pepenele roșu și kurtos-ul! Când vezi cu ce poftă mușcă și gustă din acestea prichindeii din Seria 5 – Sfânta Veronica aflați în TABĂRA MAREA VIEȚII, ți se umple sufletul de lumină și parcă te întorci în timp, în copilăria ta.

Nu ai vrea să îi vezi la fel de fericiți și după ce se termină vacanța? Vino la INIMO și dăruiește-le bucurii! Invitațiile se găsesc la biserica Maternității „Cuza Vodă” și pe entertix.ro. Urmărește-ne în perioada următoare ca să afli toate detaliile.

Mioara Velicu vine la INIMO

mioara-velicu-vine-la-inimo  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Lista artiștilor care vor urca pe scenă la INIMO e destul de lungă. Mioara Velicu a răspuns prompt când a aflat că va cânta pentru fapte bune, pentru familii, în special pentru copii cu care soarta nu a fost prea îngăduitoare.

„Sunt Mioara Velicu. Începând cu data de 19-21 august, vă așteptăm la Iași pe stadionul mare la Festivalul Faptelor Bune. Vor fi îmbrăcați și pregătiți de școală peste 10.000 de copii. Nu va fi numai distracție. Vă așteptăm în număr cât mai mare”, a fost mesajul artistei pentru voi toți, oamenii de bine, mesaj video pe care îl găsiți AICI.

Muzica în cele trei zile de festival va fi pentru toate gusturile, iar activitățile vor fi pentru toate vârstele. Invitațiile le obțineți în baza unor donații făcute la biserica Maternității „Cuza Vodă” sau pe entertix.ro.