Monica – medicinista noastră de 10

Doar te uiți la Monica și știi că ai de-a face cu un om bun. Din toamnă va fi studentă la UMF, iar noi știm deja că peste ani va fi iubită de toți pacienții. E prietenoasă, frumoasă, inteligentă, cu o inimă bună, chiar smerită. Dumnezeu a fost darnic cu ea.

Monica este una dintre perlele pescuite de asociația noastră. În urmă cu patru ani, admisă la unul dintre liceele importante din Iași, era copleșită de greutăți pe toate planurile. În urma repartizării computerizate a fost aruncată sus, la matematică-informatică, dar ea, o fire mai visătoare, care își contura visele cu creionul pe coli de hârtie, se temea că n-o va scoate la capăt.

A apelat la unul dintre voluntarii noștri și de atunci a devenit bursieră în căminul CEDC, înființat de noi special pentru copii buni ca ea.

Aici a avut toate condițiile să crească frumos, a putut învăța, a primit responsabilități și s-a maturizat rapid. Au fost momente în care a vrut să renunțe, să se transfere la un alt profil. Dar cu multe încurajări de la cei care au văzut ce poate, cu multă muncă, Monica a mers mai departe.

De mică desena frumos, iar colegii și profesorii care au văzut ce iese din mâna ei i-au spus că e înzestrată de Dumnezeu. Modestă, n-a avut curaj să-și arate desenele nici măcar apropiaților. Nu le-a strâns nici pentru ea. Desenează, apoi împrăștie frumusețea și-și vede de tainele matematicii. Știința asta exactă a pus-o și în slujba asociației noastre, ajutându-i pe elevii din clasele a VII-a și a VIII-a care veneau la Școala de Vară să navigheze prin meandrele domeniului greu de înțeles. Dar nu vrea să meargă mai departe nici pe acest drum. Artele și matematicile au format-o, însă ea vrea să-i ajute concret pe cei aflați în suferință. Tot timpul a știut doar că vrea să ajute.

În clasa a XI-a, când a studiat mai mult anatomia și când s-a uitat pe programele de învățământ de la facultate, a simțit că locul ei ar fi acolo, la Medicină. A învățat, a renunțat la tot ceea ce înseamnă distracție, a promovat cu brio examenul maturității, s-a înscris la UMF, a dat cel mai serios examen de admitere cunoscut și a reușit.

Știe că va avea mult de lucru până la absolvire, dar își dorește enorm să susțină și cauzele sociale mai mult decât a făcut în cei patru ani de liceu și voluntariat.

Visul Monicăi este să dea înapoi ce a primit, poate chiar mai mult de atât. Concret, își dorește ca după absolvire, peste ani și ani, când se va angaja, să poată susține și ea un copil găsit de asociația noastră prin satele tot mai goale și mai părăginite. Își dorește și ea să găsească un boț de aur pe care să-l facă să strălucească. Își dorește să-i poată oferi unui copil mai mult decât un simplu cadou în timpul unei campanii – poate să-l susțină un întreg ciclu școlar.

Ea nu se oprește aici. Și nu ne oprim nici noi.

Haideți să o susținem pe Monica!

Haideți să sprijinim 10.228 de copii să meargă la școală!

GRĂUNTELE DE MUȘTAR – LISTA DIN CARE SĂ ALEGEȚI – AICI

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 60 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „ÎMBRACĂ UN COPIL”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (Bluză, pantaloni, geaca de toamnă, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.

Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu