Programul INIMO

He-he-hei, dragilor! Fix patru săptămâni mai sunt până la mult-așteptatul festival INIMO. V-ați luat invitațiile, nu-i așa? Venim cu vești noi pentru voi și vă garantăm că sunt bune. Pe stadionul „Emil Alexandrescu” vor fi trei zile de foc în intervalul 19-21 august și cine ar fi fost cel mai potrivit să anime și să întrețină atmosfera dacă nu Dan Negru? Exact el, sufletist și profesionist cum îl știți, a ales să fie parte din această poveste frumoasă în care dăruim fapte bune. Parcă vă vine a urca Copoul numai pentru el, nu? Dar avem invitați și artiști pe măsură, doar treaba pe care o facem e una serioasă, de perspectivă, nu efemeră ca o zi oarecare de vară. Vă întrebați cine va cânta în weekendul incendiar pe stadion? Iată programul celor trei zile!

Vineri, pe 19 august, vor fi, la amiază, spectacole pentru copii, concerte susținute de fanfară și corală, dar și concerte de muzică populară, iar spre seară vor urca pe scenă Plăieșii, Provincialii, Damian Drăghici & Brothers, Direcția 5 și Andra. Ei, parcă n-ați rata evenimentul, așa-i?

Sâmbătă, pe 20 august, începe distracția tot pe la orele prânzului cu spectacole care îi vor bucura mai mult pe cei mici – de circ și de teatru. După-amiază îi veți putea asculta pe Mioara Velicu, Annes și trupa Memories. Seara va fi una memorabilă, cu show-uri făcute de trupa Taxi și Smiley. Gata, v-am convins, veți fi acolo!

Duminică, pe 21 august, după ce ieșiți de la slujbă, vă așteaptă în Copou Laura Lavric, Gelu Voicu. Spre seară, copiii vor fi cu adevărat în culmea fericirii deoarece Gașca Zurli îi va învăța mișcările de dans de la melodiile pe care le cunosc până și părinții și bunicii. Tinerii se vor bucura de recitalurile susținute de Lariss, Feli și Connect-R. Iar prima ediție a festivalului INIMO va fi încheiată de Ștefan Bănică. Să nu cumva să o ratați!

Programul detaliat vi-l vom prezenta în perioada următoare, așa că urmăriți-ne.

Intrarea pe stadion se face cu invitații, iar de acestea faceți rost de la biserica Maternității „Cuza Vodă”, din locațiile partenere, dar și în baza donațiilor făcute în conturile Asociației „Glasul Vieții” și pe inimo.ro.

Haideți, oameni dragi, să dăruim fapte bune!

Descarcă aplicația noastră

acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]
acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Aplicație dezvoltată de firma Bull-Software

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții (CIF: 31539898)
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu