1093 de copii și-au găsit câte un înger păzitor!

DĂRUIM LUMINĂ! 10.000 de copii sărmani au nevoie de ajutorul nostru pentru ca, de Învierea Domnului, să pășească demni spre LUMINĂ, să se așeze la o masă încărcată cu de toate și să poată gusta, măcar la o zi atât de mare, din bunătățurile cu care poate mulți dintre noi suntem obișnuiți.

1093 de copii și-au găsit câte un înger păzitor, alți 8907 privesc spre noi! Ce spuneți, îi îmbrăcăm pe toți?

MERGEM MAI DEPARTE?

ÎMBRACĂ UN COPIL DIN LISTĂ!

AICI LISTA 👇👇👇
https://docs.google.com/spreadsheets/d/1sY_j68uRCnwiZWngXdaDy5pcOoSBT18cmKJ8MuBMlxU/edit#gid=0

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur.

Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 65 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „DĂRUIESC LUMINĂ”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (ie, pantaloni, hanorac, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.
4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.
Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Facem lumea mai bună dăruind bucurie celor ce au nevoie de ajutor

DISTRIBUIE ȘI DĂRUIEȘTE LUMINĂ!

Prin Grăuntele de Lumină și cei 9152 de copii rămași fără hăinuțe, facem lumea mai bună dăruind bucurie celor ce au nevoie de ajutor, dar și bucurându-ne cu adevărat de tot ceea ce dăruim.

Domnul Iisus Hristos să vă dăruiască bucurii nepieritoare!

MERGEM MAI DEPARTE?

DĂRUIM LUMINĂ?

ÎMBRACĂ UN COPIL DIN LISTĂ!

AICI LISTA 👇👇👇
https://docs.google.com/spreadsheets/d/1sY_j68uRCnwiZWngXdaDy5pcOoSBT18cmKJ8MuBMlxU/edit#gid=0

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur.

Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 65 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „DĂRUIESC LUMINĂ”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (ie, pantaloni, hanorac, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.
4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.
Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Cu Dumnezeu, împreună, pentru frații din Ucraina!

Cu Dumnezeu, împreună, pentru frații din Ucraina!

Profitând astăzi de siberiana zi de mărțișor, am decis să înfruntăm „lupul de la răsărit” iepurește, încurajați, desigur, de stolul vulturilor de la ISU, Iași cei care și-au pus în mișcare ochioasele camioane pline cu daruri minunate făcute de ieșeni. Între noi, fie vorba, acoperiți de așa superbe mașini roșii, ce dronă turcească ar fi avut timp de ochit GLV – ul nostru? 😀
Am profitat la maxim, așadar, pentru a declara război foamei și frigului din Ucraina, mai ales că inițiativa domnului Primar Mihai Chirica, secondat de domnul Daniel Juravle, ne obligă să ridicăm în cel mai scurt timp un pod al bunătății de la Biserica Maternității Cuza Vodă, Asociația Glasul Vieții și de la toți ieșenii către inimile zecilor de milioane de frați mai mici în Domnul Iisus Hristos, din Ucraina.
Declanșăm în următoarele zile insurecția universală, menită să salveze cât mai multe suflete greu încercate.
Vom folosi drept arme de distrugere în masă a răutății, alimente neperisabile de cea mai bună calitate (conserve, orez, fasole, paste, ulei, făină, dulciuri etc.) nelipsitele scutece și laptele praf, detergenți pături, pilote, lenjerii și, desigur, tot ceea ce poate prinde bine unui om deznădăjduit care a pierdut totul într-o singură clipă.

FII RAZĂ DE LUMINĂ🌞 PENTRU GABRIEL ȘI CEI 10.000 DE COPII

FII RAZĂ DE LUMINĂ🌞 PENTRU GABRIEL ȘI CEI 10.000 DE COPII

Donează, distribuie și dăruiește!🎁

Dragilor, ne îndreptăm cu pași repezi spre Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos iar noi mai avem 9654 de copii sărmani ce așteaptă să primească în dar LUMINĂ!
Știm că sunt foarte mulți, dar ne încredințăm în mila Domnului Hristos și în bunătatea dumneavoastră, că nu ne veți lăsa nici de această dată, vom pune mână de la mână și, împreună, vom reuși să-i scoatem din cele mai grele încercări la LUMINĂ pentru a-i face OAMENI MARI!

Domnul Iisus Hristos să ne încălzească sufletele cu lumina neapusă a harului Său!

MERGEM MAI DEPARTE?

DĂRUIM LUMINĂ?

ÎMBRACĂ UN COPIL DIN LISTĂ!

AICI LISTA 👇👇👇
https://docs.google.com/spreadsheets/d/1sY_j68uRCnwiZWngXdaDy5pcOoSBT18cmKJ8MuBMlxU/edit#gid=0

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur.

Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 65 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „DĂRUIESC LUMINĂ”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (ie, pantaloni, hanorac, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.
4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.
Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Ce este GRAUNTELE DE LUMINĂ?

Donează, distribuie și dăruiește LUMINĂ🌞
Ce este GRAUNTELE DE LUMINĂ?
Pentru cei 10.000 de copii aflați în sărăcie extremă, este șansa ca de sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos să pășească demni spre LUMINĂ.
Este șansa ca, în fiecare zi de școală, să treacă pragul clasei fericiți, voioși și curat îmbrăcați.
Pentru noi?
Este o nouă provocare!
Pentru dumneavoastră, dragilor, este șansa de a clădi un viitor mai bun pentru cei mici și de a presăra cu fapte bune calea către Hristos.
MERGEM MAI DEPARTE?
DĂRUIM LUMINĂ?
ÎMBRACĂ UN COPIL DIN LISTĂ!
AICI LISTA 👇👇👇
https://docs.google.com/…/1sY…/edit…
1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.
2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur.
Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 65 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „DĂRUIESC LUMINĂ”.
3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (ie, pantaloni, hanorac, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.
4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.
Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Când un părinte ia viața celuilalt părinte, copiii duc o cruntă suferință!

Când un părinte ia viața celuilalt părinte, copiii duc o cruntă suferință!

Valentina, Maria și Fabio

V-ați gândit vreodată cum este o zi de 8 Martie pentru copilașii, sărăcuții de ei, a căror mame au plecat mult prea devreme la cer?
Cum se simt ei în această zi dedicată mamei? Cui să le dăruiască felicitările făcute cu mânuțele lor firave, scăldate în lacrimile ce se preling pe obrăjori? Cui să cânte cele mai vioaie și mai suave cântecele dedicate mamelor? Pentru acești copilași tare încercați, ziua de 8 Martie este o zi în care durerea se simte mai crunt, mai teribil, lipsa mamei le umezește neîncetat ochișorii iar durerea din suflețelele lor este de neînchipuit.
Valentina, Maria și Fabio sunt 3 copii a căror mamă a fost luată de lângă ei în cel mai brutal mod posibil, chiar de către tatăl lor, acum mai bine de 5 ani.
Locuiesc împreună cu bunica și cu bunicul bolnav, într-un bordei, simțind din plin, pe lângă pierderea mamei, lipsa celor necesare unui trai decent.
Și, de parcă suferința nu ar fi de ajuns, bunica lor, cea care se luptă acum clipă de clipă pentru a le putea oferi alinare și cele de trebuință, dar și să îngrijească de bunicul, a suferit luna trecută un preinfarct.
Fabio, în vârstă de doar 7 ani (pe atunci, doar 1 an jumătate), în fiecare an, în preajma zilei de 8 Martie, vine de la școală cu ochii în lacrimi, cu sufletul îndurerat și o întrebă pe bunică „DE CE TOȚI COPIII AU MAMĂ ȘI EU NU AM? DE CE NU AM ȘI EU MAMĂ? BUNICĂ, SPUNE-MI”
Maria și Valentina, de 5 ani de zile strâng în brațe doar o poză cu chipul blând al mamei, și se roagă ca de acolo, de Sus să le vegheze pașii.
Ce durere poate fi mai mare, decât atunci când un copil orfan își strigă neîncetat MAMA?
Pentru acești copii ne zbatem ca an de an, lună de lună și zi de zi să le arătăm cât de mult îi iubim și, să le oferim câte un strop de SPERANȚĂ ȘI LUMINĂ!

Și TU poți oferi LUMINĂ pentru unul din cei 10.000 de copii!

MERGEM MAI DEPARTE?

ÎMBRACĂ UN COPIL DIN LISTĂ!

AICI LISTA 👇👇👇
https://docs.google.com/spreadsheets/d/1sY_j68uRCnwiZWngXdaDy5pcOoSBT18cmKJ8MuBMlxU/edit#gid=0

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur.

Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 65 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „DĂRUIESC LUMINĂ”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (ie, pantaloni, hanorac, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.
4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.
Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

GRĂUNTELE DE LUMINĂ 2022

DĂRUIEȘTE pentru a scoate la LUMINĂ un suflet de copil sărman! MARIA, EROINA DE MOLDOVA! De câte ori v-ați întristat văzând că puiul dumneavoastră nu vrea să mănânce meniul pregătit cu atâta osteneală de întreaga familie pentru a-l crește mare? De câte ori nu ne plângem că am dori o locuință ceva mai mare, mai potrivit mobilată și așezată într-un loc mai bun? De câte ori, intrând într-un spital cu cineva drag din viața noastră, nu am primit zeci și zeci de încurajări de la prieteni și cunoscuți și, cuvenitele felicitări, atunci când totul s-a sfârșit cu bine?

De câte ori, de sărbători, de Paști sau de Crăciun, nu v-ați plâns de starea de rău provocată de bucatele alese și prea multe, iar în vacanțe, de aglomerația și neajunsurile „paradisurilor” unde am dori să ne simțim stăpânii lumii?

Oare mai este un secret că-n lumea noastră, pe aceeași scară cu noi, pe aceeași stradă în același oraș sau județ și, da, în aceeași țară europeană, există o mulțime de mame și mult prea mulți copii, care să nu se fi confruntat niciodată cu astfel de „probleme”?

Maria noastră este, pe drept cuvânt, o eroină. O eroină pentru că niciodată nu s-a plâns că merge desculță și flămânzește zile-ntregi pentru ca cei 12 copii ai ei să aibă ceva pe masă. O eroină pentru că niciodată nu s-a plâns că-i este greu, nici măcar atunci când, pentru a-și împlini visul de a oferi un acoperiș copiilor a suferit zi și noapte, în ger și arșiță la cele mai cumplite slujbe.

O eroină pentru că niciodată nu s-a plâns și nu a jignit pe nimeni, atunci când pe pat de spital, în loc să fie venerată pentru jertfa ei, a fost batjocorită că „a dat naștere la atâția copii”. O eroină pentru că niciodată nu s-a plâns, de Paști sau de Crăciun, chiar și atunci când avea doar un terci pe masă și asta pentru că a învățat să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate.

Cât despre vacanțe? Este atât de fericită pentru că reușește să-și vadă copiii odihniți, chiar dacă ea nu s-a întins pe un pat o noapte întreagă timp de…. 21 de ani. Așa-i că lumea asta este nedreaptă?
Greșesc, oare, dacă o consider pe Maria, cu limitele ei, bineînțeles, o adevărată eroină, iar pe pruncuții ei, adevărați îngerași?

Este 1 Martie, dragilor! În ciuda norilor negri care întunecă o-ntreagă lume, noi credem în Domnul Iisus Hristos, PRIMĂVARA DULCE! Primăvara aduce de obicei în viața fiecăruia dintre noi VIAȚĂ, SPERANȚĂ ȘI IUBIRE, toate dăruite de bunul Dumnezeu. Pe măsura credinței noastre, El ne copleșește cu tot ceea ce avem și tot ceea ce suntem, indiferent de mulțimea încercărilor ce vin asupra noastră.

Dragilor, de atâtea ori auzim în jurul nostru că „doar de noi depinde să îndreptăm lucrurile”.

Poate că a venit timpul să acceptăm că doar cu Dumnezeu, împreună, putem MERGE MAI DEPARTE, iar lângă Dumnezeu nu avem ce căuta fără iubire jertfelnică, așa cum El ne iubește și se jertfește pentru noi.
Maria și copilașii ei, alături de toți cei 10.000 de grăuncioare de lumină din LISTA noastră din această primăvară sunt șansa noastră de a fi cu adevărat OAMENI.
Vă rog, dragilor, să ne unim pentru a risipi norii grijilor mamelor eroine și a îngerașilor noștri sărmani, dăruindu-le toată dragostea și ajutându-ne să le pregătim tot ceea ce este necesar pentru a fi fericiți în GRĂUNTELE DE LUMINĂ.

DĂRUIM LUMINĂ?

ALEGE UN COPIL DIN LISTĂ! 👇👇👇

GRĂUNTELE DE LUMINĂ PUBLIC 2022Foaie1 Date copil Comuna,Sat,Nume familie,NR. CRT,Prenume copil,VÂRSTA,CL,P,Î,DONATOR COSTULENI,COZIA,STORESCU ȘTEFĂNIȚA/ ALIN,GLV 0001,DARIA,8,II,33,125,Dan Damaschin COSTULENI,COZIA,STORESCU ȘTEFĂNIȚA/ ALIN,GLV 0002,ȘTEFĂNUȚ,7,PRG,33,124,Dan Damaschin COSTULENI,COZIA,STORESCU ȘTEFĂNIȚA/ ALIN,G…GOOGLE DOCS

  1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.
  2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur.
  3. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 65 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „DĂRUIESC LUMINĂ”.
  4. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (ie, pantaloni, hanorac, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm și trăistuța cu merinde.
  5. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.
  6. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Centrul medico-social Sfânta Veronica

     Centrul medico-social “Veronica”, primul centru medico-social gratuit din țară, va avea în componență 24 de cabinete medicale cu o multitudine de specialități (obstetrică-ginecologie, neonatologie, endocrinologie, etc.), alături de un centru de fiziokinetoterapie, un centru de consiliere a adicției și o cantină socială. Prin intermediul Centrului “Veronica”, vom oferi asistenţă medicală gratuită tinerelor mame și copiilor acestora, femeilor care nu-şi permit, din punct de vedere financiar, povara unor investigații medicale de specialitate, dar și mamelor însărcinate, marginalizate de familie şi societate.

     Valoare estimată proiect:

  • Valoare imobil: – 1.000.000 Euro, din care mai sunt de achitat 200.000 Euro, în rate, în următorii ani;
  • Costuri asociate achiziției și instalării aparaturii de imagistică medicală (CT, Ecograf, aparat Roentgen): 300.000 Euro;
  • Costuri asociate amenajării și dotării cabinetelor medicale: 100.000 Euro

     Valoare totală proiect: 1.400.000 Euro

Necesar financiar pentru finalizare :  600.000 Euro

Cartierul Vieții – Găureni

Dragilor, o nouă misiune ne așteaptă spre a fi îndeplinită! 

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am dat startul ”Cartierului Vieții” de la Găureni! Nu peste mult timp acolo vor locui câteva familii cu mulți copii din medii defavorizate! Astfel, alături de oameni cu suflet mare, vom înalța aici zeci de case în care sute de copii ” ai nimănui” vor crește frumos, pentru a ajunge oameni mari. Cu Dumnezeu, împreună, facem oameni mari?! 

SALVEAZĂ UN COPIL DE LA AVORT!

Ioana și Nicolae – de astăzi, doi îngerași!
… De fapt, doi oameni ce „nu ar fi trebuit să existe”…
Nu pentru că Dumnezeu, din momentul în care le-a dăruit sufletul, nu le-ar fi rânduit toate cele de folos spre mântuire, ci pentru că mai toți cei dragi, care ar fi trebuit să le fie aproape, au hotărât că moartea lor, încă din pântece, ar fi cea mai bună soluție.
Dar…, dragostea jertfelnică a mamelor, copleșită de bunătatea dumneavoastră, ne-au adus aici, cu mila lui Dumnezeu.
Iată cum Biserica Domnului Hristos se îmbogățește astăzi cu încă două vlăstare, iar dumneavoastră prietenii noștri dragi, dimpreună cu neobosiții voluntari, cu încă două suflețele pentru care suntem chemați să trudim spre a-i face OAMENI MARI!
Susține și tu cauza noastră și salvează un copilaș de la AVORT!