Vă plângeți că vă este greu? Că sunteți copleșiți de necazuri? Ia, vă rog, ascultați povestea de astăzi…, poveste care din păcate, este cât se poate de reală! În urmă cu doi ani, pe 9 octombrie, undeva într-o cameră de cămin dintr-un ghetou din Iasi, Elena Corina, mama a 7 copii, a suferit un AVC și a plecat din mijlocul familiei, chiar în timp ce Cosmin, puiul ei de un an de zile, era alăptat la sânul ei. La vremea de atunci, împărțeau toți cei câțiva metri pătrați, la fel ca multe alte familii ce nu s-au putut adapta la viața din capitala Moldovei. Neavând sprijin din partea familiilor, Marian, soțul ei, a trebuit să devină din muncitor la Salubris, si mamă și tată. Bineînțeles că nemaiputând lucra a pierdut o bună parte din venituri, iar cum datoriile nici atunci nu erau foarte mici, în scurt timp s-a trezit alungat în stradă, sub amenințarea că-și pierde copiii. Din mila lui Dumnezeu, o rudă apropiată a făcut un efort financiar mare și a reușit să-i achiziționeze, undeva la vreo 70 km de Iași, o locuință. De fapt era un bordei dărăpănat, dar i-a prins tare, tare bine, pentru că i-a salvat pe Marian și pe copii, tocmai atunci când soarta părea ca vrea să-i despartă definitiv. Chiar dacă nu era in topul listei de priorități, puterea lui Petronel și a Ștefanei, de 12, respectiv 9 ani, care au înțeles că trebuie să mearga mai departe, dar mai ales privirile lui David și ale lui Cosmin, care încă își mai așteaptă mama ca “să se întoarcă de la servici”, seară de seară, ne-au topit inimile și ne-au încărcat sufletul cu o mare de speranță, astfel încât decizia de a repara și a amenaja corespunzător casa, în cel mai scurt timp să fie pusă in practică. Așadar, dragilor, începând de astăzi, 5 octombrie 2021, un nou proiect de unitate și credință pentru cei 7 copii din familia Elenei și, mai ales, pentru Petronel, cel ce a biruit durerea si tristețea, cât și pentru Cosmin, pruncul înțărcat prematur, în timp chiar mama sa se muta la Cer. Să zidească Domnul Iisus Hristos în inimile tuturor credință și dragoste nepieritoare! ASOCIATIA GLASUL VIETII: RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON) COD SWIFT: BTRLRO 22 RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO) RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD) RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire). Paypal: pr.dandamaschin@yahoo.com https://glasulvietii.ro/cum-donez/
Uniți pentru Cosmin, Petronel și pentru toți cei șapte copii și Corinei!
Donează
1. Online cu cardul: