De la Miorița la Junicuța.

De la Miorița la Junicuța.
Baronii, fiara, junica și un cioban.
Dacă peste decenii vor mai fi și oameni în afară de urși pe meleagurile mioritice, există foarte multe șanse ca celebra noastră baladă cu o morală românească nu foarte confortabilă (cea cu ciobănașii aprinși de invidie și lăcomie, capabili de crimă pentru restabilirea “dreptății sociale”), să dobândească o cu totul și cu totul altă narațiune.
S-ar putea ca Miorița să se transforme într-o Junicuță, îngrijită cu drag de ciobănașul ardelean, un tânăr fecior tare necăjit de prin ținutul Mureșului, în floarea vârstei, crescut cu multe greutăți și neputințe de o bunicuță sărmană. În poienița de pe munte, ciobănașul alături de junică și de turma de mioare ducea o viață grea prin ploi, vânt și arșiță, spre a-și câștiga cinstit un colț de pâine.
Urmașii noștri vor afla că și junica și tânărul cioban de vreo 26 de ani, fără nume până în momentul de față, au fost mâncați de vii de o fiară ținută în brațe de baronii mioritici și ai Europei, și asta pentru că fiara era “protejată” pentru distracțiile barbare ale miliardarilor bolnavi de patimi, ce au poposit pe la noi, mereu în căutare de plăceri sau pentru întâlniri de “afaceri”
Nu că tânărul nu ar fi putut răpune lighioana, dar de unde bani să plătești birul de 10. 000 de euroi, atât cât taxează baronii pe cei ce vor să-și apere viața lor, a celor dragi sau a animalelor din bătătură de foamea fiarei. Da, așa-i în România noastră, rânduit prin legi date pentru cei fără de lege, ca tot săracul și muncitul să fie amendat, de va răni un urs ce vrea să-l nimicească.
Ar trebui ca în baladă să se spună că ursul n-avea nici o vină, că-l flămânzise tot baronii, ce i-au furat pădurea, unde-și găsea odihna și mâncarea și au vândut-o repejor la negustori hulpavi, și unii și alții cu gând de grabnică îmbogățire peste noapte, ca tâlharii.
N-ar fi de mirare ca noua baladă să fie povestită și cântată de vreo domnița, ce încă își mai așteaptă iubitul pe la poartă sau de bunica rămasă ea acum orfană.
Deși, chiar baciul cel de 45 de ani, flămând, schilod și nebăgat de-acum în seamă, cu râu de lacrimi și de dor după juninci si mioare, ar ști s-o cânte cel mai bine, că-i răscolit mereu de vis sau de coșmar aievea cu tânărul voinic, ce s-a luptat în stână cu-n urs pentr-o junică.
Nu știu de ce, dar, personal, mă-ncearcă o mare de durere că-l văd pe acest fecior răpus, la fel ca pe Mitică de la noi din sat, pe vremea când baron era doar unul, Ceaușescu.
Prin anii ’80, Tovarășul, cu regularitate, poposea preț de câteva ceasuri la noi în zonă, pentru a mitralia cu sadism o turmă de mistreți, păzită cu strășnicie și păscută prin ogoarele oamenilor, care se chinuiau săracii să-și scape de foame familiile, în timp milițienii furau cu camioanele și se înfruptau din toate.
Se face că într-o zi de iarnă, Mitică, flăcăul de la Moșna, este prins de milițieni și dus la secție, acolo unde va fi bătut strașnic, bătaie de la care i s-a tras și moartea. Aveau ceva motive să-l nenorocească, dar nici chiar să-l omoare.
Mai întâi, Mitică s-a luat la trântă cu Partidul și cu politica CAP-ului, atunci când a salvat un cireș secular( în care ne-am jucat și mâncat toată copilăria o mahala întreagă de năzdrăvani), cu pieptul său , peste care buldozerul nu a avut curaj să treacă, spre a oferi țării încă o parcelă de teren arabil, bun de cultivat cereale. Așadar, Mitică și-a pus în joc atunci viața și libertatea pentru ca noi să mâncăm cireșe și să ne jucam de-a Tarzan, iar băieții cu bastonul l-au iertat, dar nu l-au uitat.
Pe urmă, de foame și de ciudă că i-a prăduit ogorul, a prins la laț un godac destinat măcelului Tovarășului iubit, și atât i-a fost.
Țin bine minte povestea, mai ales că la praznicul de trei zile, din post, s-a umplut ulița lui Mitică de miros de mălai, sarmale și de borș de fasole, pe care le-am ratat, bineînțeles, pentru încă o tură de sanie.
Dragilor, că omul a murit din lăcomia și batjocura altora, e ceva.
Dar, știți ce doare mai tare?
Că nici acum, când toată lumea știe și a auzit de ursul Arthur, iar Google a sărit să-l scape pe baron de faliment și de ocară, o țară întreagă nici nu cunoaște că cel ce-a fost jertfit la stână, avea și el un nume.
Bunul Dumnezeu să te ierte și te odihnească cu drepții, dragule MIHAI – SORIN, alături de MITICĂ al copilăriei mele!

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu