”Mama… a (ple) cat (la) Doa(m)ne Doa(m) ne”.

DĂRUIM LUMINĂ?

6500 de copii din cei 8875 așteaptă Îngeri Păzitori, în timp ce Casa Veronicăi pentru Valentin și frații lui crește frumos.

Știți ce mi-a spus Valentin la ureche?
”Mama… a (ple) cat (la) Doa(m)ne Doa(m) ne”.

Dacă doriți să-l și auziți pe Valentin, urmăriți filmulețul până la capăt!

Șiii, știți ce cred eu?
Veronica privește cu bucurie de Sus cum ultima ei dorință, o căsuță primitoare pentru cei 5 îngerași, crește văzând cu ochii, de la o zi la alta.
La casa Veronicăi, după cum bine știți, am început lucrările acum trei săptămâni și, Slavă lui Dumnezeu, în foarte scurt timp, am ajuns să montăm acoperișul. Urmează în aceste zile ferestrele, ușile, sobele, ca, mai apoi, să trecem la interioare.
Ce minune ar fi ca, de Paște, în căsuța cea nouă a Veronicăi, 5 suflete să se bucure de Lumina Dumnezeieștii Învieri!

Pe lângă Valentin și frații lui, alte 8875 de Grăuncioare de Lumină, din toate colțurile Moldovei, vor străluci și ele, în straie noi și cu burticile pline. Deja, 2000 de îngerași din lunga listă, au deja asigurate toate cele necesare: straie noi, frumoase încălțări de sezon, alimente, detergenți și cosmetice, cât de multe.
La Depozitul de Fapte Bune muncim cu drag și spor.
Toate acestea, cu gândul la lumina din ochii tuturor și, odată cu ea, la LUMINA din viața noastră, a tuturor celor ce se jertfesc în
Grăuntele de Lumină.
Dăruim Lumină?

6875 de îngerași încă așteaptă!

AICI AVEȚI LISTA!!!!!👇👇👇

https://docs.google.com/spreadsheets/d/1kG1-eHzLAfiiHjrnW6AAHqltAy439onlZp0WH_8VnDM/edit#gid=0

1.Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 250 de lei (că așa e tradiția), 50 și ceva de Euro sau Lire, Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea “PENTRU GRĂUNTELE DE LUMINĂ”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (pantofiori, ciorăpei, pantaloni, pulover, pantalon scurt, tricou și lenjerie), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm trăistuță cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț.
Și n-ar fi păcat să nu fie așa?
Cum puteți dona?
1.Asociația ,,Glasul Vieții”
Cont: Banca Transilvania
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire)
Cod Swift BTRLRO 22
2. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
3. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com
4. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
5. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
6. Din păcate la acest moment, nu putem primi donații prin Revolut.

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu