Campioni și sacrificii!

Ionuț și Marian au intrat deja în lumina reflectoarelor după mulți ani de muncă.
Vreți să știți povestea pierdută în ani a celor doi campioni și a întregii familii Chiriac cu 10 copii?
I-am descoperit undeva pe malul Bahluiului, în 4 mp de bordei, și acela cu chirie, acolo unde învățau, mâncau, dormeau și se spălau 12 persoane.
Cu eforturi supra-omenești, după vreo doi ani de încercări, în 2016 i-am așezat la casa lor din Păcurari. Bucuria nu a fost de lungă durată, pentru noi, cel puțin, pentru că în următorul an într-un incendiu devastator, totul s-a făcut scrum.
Am dat slavă Domnului că au scăpat cu toții cu viață și am luat-o de la capăt. Șantier, betoane, vecini nemulțumiți, iar în cele din urmă (acuși patru ani), cei 10 copii au intrat în normalitate.
O evaluare după, cumulat, 7-8 ani de muncă?
– două case ( una cumpărată, alta construită);
– camioane de haine, de încălțăminte, de alimente și de detergenți;
– sute de nopți nedormite și mii de ore sacrificate prin tabere și pe la centrul de meditații;
– 4 din cei 10 copii, deja lucrează;
– avem 2 campioni;
– …și mai avem încă 4 copii pe umerii noștri.
Domnul Iisus Hristos să ne antreneze cu folos pe calea mântuirii și să ne premieze dimpreună cu sfinții în Cereasca Împărăției!

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu