Încălzește-ți sufletul, DĂRUIND IUBIRE!

Ce spuneați?
Să ne pregătim ghetuțele pentru Moș Nicolae?
Cred că glumiți!
Moș Nicolae ăsta celebru, de fapt bunul și milostivul Sfântul Nicolae al Bisericii, nu vine la copii doar cu ce-i pe fundul sacului, cu nu știu ce portocale și dulcegării. Când vine și trece prin Biserica Maternității Cuza Vodă și prin Asociația Glasul Vieții, vine cu de toate!
Aragazuri, frigidere, căruțe cu lemne, saci cu alimente, lăzi cu fructe, căprițe, găini și alte orătănii, ba chiar și cu căsuțele desprinse din poveștile mult visate de cei mici.
Astăzi ne așteptau în pragul unei case 9 frățiori frumoși și isteți, în frunte cu Ecaterina, mezina familiei.
Cum am putea să umplem doar niște ghetuțe bătrâne, mai vechi, parcă, decât Sfântul Nicolae, ghetuțe care au trecut prin ierni grele și munți de zăpadă, cu doar câteva dulciuri?
Dacă am putea să adunăm toate dorințele și visele îngerașilor noștri dintr-o astfel de familie minunată, nici dacă am jefui cel mai tare hipermarket, nu ar fi suficient.
Ne-am oprit la strictul necesar și la dorința mamei de a avea un aragaz cu cuptor fermecat și, nădăjduiesc că nu am greșit. Pentru ca mama lor eroină, Mirabela, visează să le gătească cele mai gustoase plăcinte, pentru că…. nu-i așa, plăcintele mamei, făcute cu multă dragoste, nu se dau nici pe cele mai scumpe dulciuri!
Cum Sfântul Nicolae al nostru nu merge decât la copiii cuminți, a poposit la cei nouă îngerași pentru a le răsplăti, așa cum se cuvine, toată cumințenia de care au dat dovadă.
Aragazul, lemnele, ghetuțele de piele, gecuțele de iarnă, căciulițele călduroase, sacii cu dulciuri și alimente, cutiile cu detergenți, toate vor încălzi, în iarna ce bate la ușă, nu doar trupurile și burticile copilașilor, ci, cu mult mai mult, sufletele noastre, ale celor ce dăruim un strop de iubire.
Alți 2975 de copii așteaptă înfrigurați să le fie înlocuite ghetuțele îmbătrânite (de fapt să le umplem casele).
Încălzește-ți sufletul, DĂRUIND IUBIRE!
1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.
2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 250 de lei (că așa e tradiția), 50 și ceva de Euro sau Lire, Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea “PENTRU GRĂUNTELE DE IUBIRE”.
3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (ghete, ciorăpei, pantaloni, pulover, geacă, lenjerie), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm trăistuță cu merinde.
4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?
AICI AVEȚI LISTA!!!!!
Cum puteți dona?
1.Asociația ,,Glasul Vieții”
Cont: Banca Transilvania
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire)
Cod Swift BTRLRO 22
2. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
3. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com
4. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
5. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
6. Din păcate la acest moment, nu putem primi donații prin Revolut.

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu