CALL US NOW 0744.798.610
DONEAZĂ

LIZUCA – CAPRA CU 9 IEZI

LIZUCA – CAPRA CU 9 IEZI
Cu toții am fost copii ( unii chiar mai dăm în mintea copiilor și se vede de la distanță, nu-i așa? ). Greu de descris în cuvinte bucuria trăită de fiecare dintre noi la primirea unui dar!
Astăzi, nici mai mult, nici mai puțin de nouă copii s-au bucurat pentru că au primit-o în dar pe Lizuca, o capră care bate toate recordurile și așteptările curioșilor: vitamine cât să nenorocească toți virușii, mineralele necesare ca să crească multe oscioare și caimac dulce ca mierea, să crape de necaz toate vacile de pe imaș.
Că Lizuca face și câte doi pui frumoși și gustoși în fiecare an, o știu doar “cunoscătorii”, iar eu, cu modestie o spun, mă număr în elita celor care au avut, crescut și mâncat capre și iezi, mai ceva ca lupul lui Creangă.
Atenție mare!!! Nu cumva să încurcați povestirea râioaselor Irinucăi cu povestea iezilor ștrengari, dar păpați de cumătru lup, că mă supăr și nu vă mai spun nimic.
Bineînțeles că doar copiii năzdrăvani, cuminți și deștepți, așa ca ieduțul cel mic, primesc așa o căpriță cu un lapte atât de bun.
Cum am găsit ieduții?
Simplu, că la noi nu sunt secrete.
Din cei 7149 de ieduții, la câți putem, le tot ducem, ba căpriță, ba lemnuțe și tot ce este nevoie sau intră în burtică, nu doar pantofi sau vestuțe din pielea și blana lupului.
Desigur, secretul neștiut de nimeni, este că până la primăvară dorim să mai salvăm de la dispariție o mulțime de lupi, prin simplu fapt că încă vreo câteva zeci de căprițe ar trebui să fie mutate din păduri la ieduții noștri.
Doar că până a deveni tata-mama pădurii mai avem de plătit încă vreo 1102 pachete, iar mie tare mi-e milă de sărmanii lupi.
Acum, ce ziceți, până salvăm lupii, mergem mai departe?
1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.
2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 250 de lei (că asa e tradiția), 50 și ceva de Euro sau Lire, Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea “PENTRU UN ZÂMBET SAU O ÎMBRĂȚIȘARE”.
3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, croim de toate – hăinuțe (încălțări, ciorăpei, pantaloni, bluziță, vestă, lenjerie), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pasta de dinți, detergent) și adăugăm trăistuță cu merinde.
4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?
AICI AVEȚI LISTA!!!!!
Cum puteți dona?
1.Asociația ,,Glasul Vieții”
Cont: Banca Transilvania
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire)
Cod Swift BTRLRO 22
2. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
3. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com
4. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
5. Pentru Western Union, RIA, avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
6. Din păcate la acest moment, nu putem primi donații prin MoneyGram și Revolut!


Comentarii prin Facebook:

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inline
Inline