MAREA VIEȚII 2020
O mai țineți minte pe Andreea, fetița de 12 ani, care ținea o casă cu mânuțele ei pline de răni, provocate de spălatul tonelor de rufe din balia mai mare decât ea?
Cu o mamă foarte bolnavă, într-o locuință ce se poate numi cel mult șură, într-o sărăcie inimaginabilă? Pentru familia ei, dar și pentru dumneavoastră, numai vești bune! Din toamna aceasta, după ce ne întoarcem de la mare, Andreea, împreună cu fratele Alexandru și surioara Denisa, și, desigur, alături de mama lor, Ileana, se vor muta la o casă nouă, aproape de oraș.
Din noua lor casă copiii vor putea merge la școli cu mult mai multe perspective, iar mama își va putea căuta mai mult de sănătate.
E greu de descris fericirea lor, cuantificată în emoția fiecărei zile, ore sau clipe, până când, cu ajutorul lui Dumnezeu, se vor așeza în căsuța mult visată.
Ce să mai spun de speranța lor în această șansă la o nouă viață!
Și dacă tot am pomenit de plecarea la mare și de fericirea copilei noastre dragi, vă invit, oficial, din 16 august, într-o aventură unică a celor 222 de copii, cu care plecăm pe litoral, în Mamaia.
Vă vine să credeți că Andreea nu se putea opri din plânsul de bucurie, la aflarea veștii că, în ciuda tuturor încercărilor și a solicitărilor din ce în ce mai grele, vom merge la mare?
Iar ca ea, au procedat toți cei 222 de prinți și prințese, harnici, frumoși și deștepți cum numai la noi întâlnești.
Acum, că aventura copiilor și bucuria dumneavoastră (ca spectatori) să fie pe măsura așteptărilor, am încercat să pregătim o listă lungă, lungă, cu lucrușoare numai bune pentru activitățile ce le vom desfășura la malul mării, printre aerosoli și plaje gratis.
Să v-o prezentăm?
Dacă țineți cu cu tot dinadinsul!
Dar cu mila Domnului Hristos și cu ajutorul dumneavoastră, vom reuși să luăm și ce e pe listă!
222 x 7 zile și nopți = 4662 mic dejunuri, prânzuri și cine gustoase
=1554 de nopți de vis și de neuitare
=4 autocare confortabile, 2 microbuze cu de toate și trei mașini de aprovizionare
=444 de șlapi, 222 de costume de baie, prosoape, genți de voiaj, cu de toate în ele
=4200 de ore nedormite a 25 de voluntari frumoși și mereu îndrăgostiți de frumusețea copilăriei
Etc, etc, etc…
TOTAL= foarte, foarte mulți bani cheltuiți și timp dăruit, pentru că fericirea acestor copii este inestimabilă.
Așadar, de astăzi deschidem Cutiuța Milei și conturile pentru Mare Vieții.
Dumneavoastră, oameni dragi, ce spuneți, merită?
Domnul Iisus Hristos să vă fericească mereu cu a Sa dragoste!
Cum puteți dona?
1.Asociația ,,Glasul Vieții”
Cont: Banca Transilvania
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire)
Cod Swift BTRLRO 22
2. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
3. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com
4. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
5. Pentru Western Union, RIA, avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.