Ea este Elena din județul Neamț.

Ea este Elena din județul Neamț.
Mamă a trei copii minunați (nou-născutul și doi mai măricei), de curând a rămas văduvă. Soțul ei și tatăl micuților s-a mutat la Ceruri, în urma unui accident nefericit petrecut în pădure, acolo unde plecase să aducă lemne pentru a-și încălzi familia, ce tocmai aștepta să se mărească.
Dacă nu ne-ar fi povestit o rudă îndepărtată povestea ei, nu am fi cunoscut-o în spital și nu am fi aflat de încercările prin care trece.
Așa a rânduit Domnul ca de la noi (dumneavoastră) să vină cele necesare. La ieșirea din spital i-am oferit cele de trebuință pentru micul puișor (scutece, hăinuțe, lăptic, detergenți, transport) și pentru frațiori, iar astăzi am ajuns la ea cu o mașină de lemne.
E greu de imaginat cât de greu poate fi pentru o mamă singură și cum e să treci peste o asemenea durere sufletească, dar ne rugăm Bunului Dumnezeu să-i aducă alinarea de care are nevoie, în timp ce noi vom încerca să o ajutăm cu cele necesare.
Atunci când oamenii rămân singuri, Biserica și Dumnezeu le sunt aproape.
Mulțumiri alese Înaltpreasfinției Sale, Părintelui Mitropolit Teofan, Sectorului Silvic Bisericesc al Arhiepiscopiei Iasilor – Pr. Consilier Benone DascaluI și dumneavoastră, oameni buni, ce sunteti mereu aproape!

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu